Vasile Blaga i-a luat de mână pe ăia micii şi a organizat o şedinţă de consiliere în grup ca să stabilească ce este de făcut în caz că vine iar  «mitocanu’» peste ei şi îi lasă cu onoarea nereperată.

După ce s-au sfătuit, au ajuns la concluzia că e bine să tacă şi să încaseze în continuare. Adică consortul e cam violent şi cam slobod la gură, dar îl iubim şi nu vrem să ne despărţim de el.

Ce se întâmplă acum cu Traian Băsescu şi PDL ilustrează zicala din strămoşi cu facerea de bine. La referendum, directiva dată de conducerea PDL a ţinut în casă un număr suficient de oameni pentru ca rezultatul să nu fie validat. Pentru partid, costurile au fost imense.

Poziţionarea atât de puternică în favoarea unui personaj care a strâns 7,5 milioane de voturi negative s-a decontat la alegerile parlamentare din 9 decembrie, când PDL nu a reuşit să câştige niciun colegiu de pe teritoriul naţional.

Acum, Vasile Blaga este acuzat de Traian Băsescu pentru dezastrul de la parlamentare. Dar, explicaţia pierderii de voturi dintre locale şi scrutinul legislativ constă tocmai în sacrificiul de popularitate asumat de partid prin sprijinirea lui Băsescu la referendum.

Preşedintele şi-a asigurat fotoliul până în 2014, iar PDL nu mai este interesant ca vehicul electoral pentru simplul motiv că Traian Băsescu nu va mai candida la funcţii publice. Interesul politic al lui Traian Băsescu faţă de PDL este asigurarea unei succesiuni cât mai prietenoase la şefia partidului.

Lui Băsescu nu i-ar fi de folos dacă PDL ar găsi un candidat cu şanse la prezidenţialele din 2014.

Dificultăţile acestui demers sunt însă amplificate din motive de calendar. Ion Iliescu a încercat o acţiune similară la terminarea celui de-al doilea mandat, în 2004. Dar, atunci se încheia un ciclu electoral şi fostul şef de stat putea candida direct la preşedinţia unui partid politic.

Din păcate, pentru Traian Băsescu, alegerile din PDL nu mai coincid cu terminarea mandatului său prezidenţial. El este obligat ca, până în 2014, să inventeze o regenţă în PDL, astfel încât să aibă sub control partidul, chiar dacă funcţia prezidenţială îl ţine formal departe de Modrogan.

Dacă reuşeşte să-şi aranjeze treburile în PDL, preşedintele va fi mult mai senin în aşteptarea ieşirii sale din palatul Cotroceni pentru că şefia PDL îi va fi asigurată. Traian Băsescu nu este omul care să se retragă  la pensie, cum nici Ion Iliescu nu a conceput aşa ceva în 2004. Echipa pe care şi-o doreşte la conducerea PDL îi va oferi  în 2014 şefia partidului, şefie pe care Traian Băsescu nu o va putea refuza.

E drept, a zis că nicio altă funcţie nu i se mai pare atractivă după ce a fost preşedintele României, dar tot Traian Băsescu a amintit cum a promis că demisionează în cinci minute...

În aceste condiţii, pentru Traian Băsescu are mai puţină importanţă dacă PDL va fi un partid de 15% sau de 10%. Dacă va suferi scindări sau nu. În acelaşi timp, preşedintelui nu i-ar fi deloc de folos dacă PDL ar găsi prin miracol un candidat cu şanse serioase la prezidenţialele de peste doi ani.

Dacă ar apărea un asemenea personaj, tot partidul se va strânge în jurul lui, pentru că ar fi noua locomotivă de care PDL are atâta nevoie. Din fericire pentru Traian Băsescu, această perspectivă nu pare a se concretiza până la alegeri.

Relaţia Băsescu-PDL a funcţionat bine atât timp cât  interesele primului au fost satisfăcute. Traian Băsescu a scos PDL de la guvernare de două ori, în 2007, când a rupt Alianţa DA, şi în 2012, când l-a adus premier pe MRU. Iar, în campania parlamentară, fiecare ieşire a lui Traian Băsescu la televizor a mai şters câteva procente din electoratul şi aşa firav al partidului. Este o relaţie pe care preşedintele nu vrea să o schimbe cu niciun preţ.