„Mişcarea Populară“, interzisă în PDL. Blaga se pregăteşte să-i excludă pe democrat-liberalii care se vor înscrie în fundaţia lansată de Băsescu

„Mişcarea Populară“, interzisă în PDL. Blaga se pregăteşte să-i excludă pe democrat-liberalii care se vor înscrie în fundaţia lansată de Băsescu

Vasiel Blaga, pregătit de noi epurări

Preşedintele PDL Vasile Blaga a propus luni, în şedinţa Biroului Politic al partidului, ca democrat-liberalii care se vor înscrie în fundaţia lansată de Traian Băsescu, „Mişcarea Populară“, să fie excluşi din partid, conform unor surse din interiorul PDL.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei vizaţi de Vasile Blaga sunt susţinătorii Elenei Udrea, care şi-au arătat intenţia de a se înscrie în fundaţia lansată de consilierii lui Traian Băsescu. Printre aceştia se numără Florin Popescu, liderul PDL Dâmboviţa, Gheorghe Ştefan, primarul din Piatra Neamţ, europarlamentarul Cristian Preda sau fostul ministru de Externe Teodor Baconschi.

Propunerea lui Vasile Blaga va fi dezbătută săptămâna viitoare, în următoarea şedinţă a partidului. 

Într-o postare pe blogul personal, Elena Udrea a cerut o colaborare între PDL şi fundaţia "Mişcarea Populară", formată la iniţiativa şefului statului. 

„Cred că o apropiere, la un moment dat, între PDL şi Mişcarea Populară este utilă. La fel ca şi apropierea de celelalte formaţiuni politice de centru-dreapta. Este nevoie de o singură forţă politică puternică, având o singură voce şi un singur mesaj, care să se adreseze acestui electorat de centru-dreapta“, apreciază Elena Udrea.

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, în urmă cu o săptămână, că fundatia "Mişcarea Populară" este o construcţie facută la nervi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările