Paul Stănescu şi-a dat demisia din Guvern: „Nu m-am agăţat niciodată de un scaun“. Ce variante are Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul Paul Stănescu şi-a dat demisia din Guvernul Dăncilă, la câteva ore după ce Viorica Dăncilă declarase că i-a cerut demisia acestuia, dar social-democratul a refuzat. Preşedintele Iohannis are două variante: ori o numeşte pe Olguţa Vasilescu în fruntea Ministerului Dezvoltării, aşa cum a propus PSD, ori refuză în continuare să accepte demisia lui Stănescu şi se ajunge la CCR.

„În contextul evenimentelor din ultima vreme de pe scena politică, vă aduc la cunoştinţă că astăzi, 26 noiembrie, mi-am depus cererea de demisie din funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Aceasta a fost înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 16495/26.11.2018.Am spus-o şi o repet: sunt un om de onoare, responsabil şi implicat, nu am urmărit niciun interes personal şi nu m-am agăţat niciodată de vreun scaun! Referitor la mandatul meu de ministru, vreau să spun că l-am acceptat cu greu, la insistenţele conducerii partidului, dar, atât timp cât am ocupat această funcţie, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a-mi exercita atribuţiile la minister cu responsabilitate şi implicare, în aşa fel încât nimeni să nu aibă ce să-mi reproşeze!“, precizează Paul Stănescu, într-un comunicat. 

Fostul vicepremier a avut un mesaj adresat şi către aleşii locali şi electorat. „Am fost în permanenţă orientat către obiective cu impact la nivelul populaţiei, iar prioritatea mea, ca viceprim-ministru şi ministru al dezvoltării, a fost reprezentată de investiţiile în infrastructura de sănătate, educaţie, locuire, apă şi canalizare! Cred, în continuare, că ţara are nevoie de unitate şi de guvernare responsabilă, le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi m-au sprijinit, precum şi colegilor din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alături de care am făcut o echipă extraordinară!”, a mai afirmat Stănescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite