Patriotismul faptei

Patriotismul este o stare de spirit care necesită primenire şi un permanent efort de adecvare. Acolo unde poporul şi-a dezvoltat conştiinţa de sine, colectivitatea gregară s-a transformat într-un corp politic numit naţiune. Scopul acestei deveniri istorice? Libertatea, în toate manifestările ei.

După sute de ani de marginalizare sau robie, la 1 decembrie 1918 ardelenii au câştigat dreptul fundamental de a-şi educa copiii în propria lor limbă, credinţă şi năzuinţă. Idealul libertăţii a renăscut în 1989, după experienţa cumplită a totalitarismului roşu. Astăzi, un paşaport românesc îţi dă libertatea să studiezi, să călătoreşti, să munceşti ori să faci bani oriunde-n Europa. Nu-i deloc puţin.

Cu atâtea motive de recunoştinţă, merită să redescoperim principiul loialităţii ilustrat de corifeii civismului republican roman: adevăraţii fii ai patriei sunt gata oricând să-şi apere teritoriul, cultura, independenţa şi suveranitatea. Ar fi timpul, poate, să redescoperim patriotismul faptei, întemeiat pe adevăr istoric şi probitate morală.

Fără să cauţionăm aberaţiile ideologiilor extremiste din veacul trecut, şi mai ales repudiind derapajele de tip xenofob sau autohtonist, putem spune că e firesc şi chiar nobil să-ţi iubeşti ţara. Dacă discursul urii este inacceptabil atunci când vine vorba de străini, putem deplânge în egală măsură obsesia autoflagelării şi ispita denigrării poporului în sânul căruia ne-am născut.

Într-o epocă a globalismului fără frontiere, România poate redescoperi patriotismul luminat al oamenilor care-şi cinstesc strămoşii, îşi slujesc aproapele, investind totodată averi în educaţia urmaşilor. Într-o lume care şterge memoria istorică şi grija muzeală pentru trecut, inclusiv paginile despre contribuţia creştinismului la formarea naţiunilor europene, dragostea de ţară e curat stânjenitoare pentru elitele tehnocratice de la Bruxelles.

Europa este spaţiul de civilizaţie şi prosperitate cel mai avantajos pentru România. În acelaşi timp, nu vom cădea pradă marotelor ideologice confecţionate care cer abolirea identităţii naţionale în beneficiul unui imperiu politic condus de birocraţii Uniunii Europene.

Stigmatizarea condiţiei de român, francez, polonez, ungur sau bulgar trebuie să înceteze. Respectul pentru înaintaşi se formează în anii copilăriei, când tânărul învaţă primele naraţiuni eroice şi participă, prin grija familiei şi a şcolii, la evenimente comemorative, parade militare ori serbări locale. Învăţarea imnului de stat, arborarea drapelului naţional şi familiarizarea cu istoria neamului sunt îndatoriri de cinste. Nu vom uita, totodată, faptul că Europa rămâne matricea culturală a românilor prin legătura naturală cu arealul latinităţii occidentale şi al creştinătăţii orientale.

Naţionalismul zgomotos şi filetismul bisericesc rămân apă de ploaie atunci când educaţia, justiţia şi ordinea publică ajung sabotate de mafii locale. Iată de ce un patriotism pragmatic înseamnă atât respect pentru cetăţean, cât şi întărirea autorităţii statului în faţa agresiunii reţelelor criminale băştinaşe sau transfrontaliere.

Patriotismul natural ar fi condus la totala implicare a instituţiilor Statului român pentru stârpirea traficului de carne vie şi a agresiunilor sexuale la adresa minorilor. În timp ce creştea bugetul instituţiilor „de forţă,” numărul fetelor dispărute anual a crescut îngrijorător (iar cazul Caracal a scos la iveală o teribilă dramă). Cum s-a ajuns aici?

Mândria naţională va fi mereu goală de conţinut într-o ţară unde munţii sunt plini de gunoaie, curţile caselor rămân nemăturate iar clasa politică nu respectă Constituţia sau vocea poporului exprimată prin referendum. Nu este nimic patriotic în multiplicarea cheltuielilor bugetare sau creşterea datoriei publice a României, în numele celor nenăscuţi încă.

Într-o republică liberă, toate deciziile care împovărează financiar viitoarele generaţii, ca şi problemele de securitate naţională, trebuie supuse dezbaterii publice. A sosit vremea pentru patriotismul faptei, mai ales dacă vrem să vedem în propria noastră ţară un proiect, şi nu doar o amintire.