Paternalismul libertarian şi guvernarea liberală 2019-2020 - cântecul de lebădă al PNL

Un eveniment recent, ce va căpăta un loc în istorie prin efectele globale pe care le-a generat, este pandemia de coronavirus din prima jumătate a anului 2020. Virusul, a cărui forţă de contagiune a adus aminte de gripa spaniolă din anii de după primul război mondial, s-a răspândit cu rapiditate într-o lume globalizată şi interconectată.

Nu a fost ferită nici România, unde virusul a fost „importat” de cei întorşi din ţările extrem de afectate de pandemie- Italia, Spania, Franţa sau Germania. Majoritatea statelor a fost nevoită să declare carantină (lockdown)-reglementată în constituţiile lor prin instituirea stării de urgenţă- situaţie extraordinară ce presupune restrângerea unor drepturi democratice. China, ţara de origine a virusului, a putut institui cu uşurinţă aceste restricţii, având în vedere valenţele autoritare ale regimului politic de la Beijing.

În situaţiile de criză, cele în care cetăţenii sunt puşi să aleagă între libertate şi siguranţă, doctrina paternalismului libertarian ar putea fi compromisul ideologic perfect. Controversatul concept (este un oximoron evident), a fost definit de către americanii Richard Thaler şi Cass Sunstein în anul 2003: „o abordare care păstrează libertatea de alegere, dar care autorizează în acelaşi timp instituţiile publice şi private cu misiunea de a orienta oamenii în direcţii care care să le asigure bunăstarea, în cazul în care sunt indecişi. În aceste condiţii, scopul este acela de a evita arbitrariul, hazardul, precum şi efectele dăunătoare." (Sunstein, Cass; Thaler, Richard (2003), Cass Sunstein, Richard Thaler, Libertarian Paternalism, American Economic Review, 2003, pp. 175- 178). Este termen împrumutat din sfera economiei comportamentale, dar potrivit şi pentru politicile de mediu, acolo unde modalităţile de constrângere şi ameninţare au fost epuizate. Conform celor susţinute de mine în acest articol, îşi poate găsi utilitatea şi în gestionarea situaţiilor de criză.

Informaţii de background

În situaţiile de criză, consensul politic şi aprobarea populară sunt condiţii sine qua non pentru liniştea socială şi încrederea cetăţenilor în autorităţile unui stat democratic.

În România, măsurile de oprire a răspândirii virusului denumit generic COVID-19 au fost adoptate de un Guvern minoritar, cu o slabă reprezentare în Parlament (legislatura 2016-2020). Această stare lucruri de la nivelul puterii guvernamentale putea fi compensată de popularitatea preşedintelui Klaus Werner Iohannis, reconfirmat în funcţie la alegerile din noiembrie 2019 cu aproape 70% din sufragii. Deşi aprobarea populară nu a lipsit (aspect confirmat de un sondaj realizat de IRES[1], trebuie semnalat faptul că un aspect deficitar al perioadei stării de urgenţă (instituită timp de două luni) a fost comunicarea publică. 

În unele momente, atitudinea Guvernului şi a preşedintelui a adus aminte de trecutul unui stat excesiv de paternalist şi autoritar- ceea a reprezentat şi un paradox- având în vedere ideologia liberală a partidului care a guvernat România în tot acest timp. Recent, o poziţie vehementă a fost prezentată de către regizorul Cristi Puiu. 

Fără îndoială, o modalitate de a „lupta” cu virusul trebuia găsită urgent, iar democraţii mult mai consolidate (modele spre care România tinde- Franţa, S.U.A sau Marea Britanie) au aplicat acelaşi gen de restricţii- sunt argumentele în favoarea măsurilor luate de guvernul nostru. Cu toate acestea, „nuanţe” liberale puteau fi păstrate, cel puţin la nivelul discursului public sau în natura recomandărilor emise către populaţie. 

Un fapt controversat a fost nivelul exagerat al amenzilor date pentru încălcarea restricţiilor de deplasare, aflat într-o neconcordanţă evidentă cu nivelul salariilor din România. Dacă mai adăugăm că valoarea lor le situa printre primele locuri în Europa, depăşind Franţa sau Spania (state cu venituri semnificativ mai mari), măsura Guvernului pare cel puţin bizară, având probabil ca justificare o presupusă tendinţă de nesupunere civică în rândul românilor. Amenzile stabilite de Guvern şi-au dovedit injusteţea prin decizia, ulterioară, a Curţii Constituţionale - cea care le-a declarat inadecvate cu principiile legii fundamentale, acuzând imprecizia normelor legale care reglementau: „Normele prin care sunt stabilite contravenţii trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta trebuie să poată fi identificat cu uşurinţă, prin trimiterea la un alt act normativ cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei contravenţiei.” Amenzile nu au fost anulate, ci s-a oferit posibilitatea celor amendaţi de a solicita contestarea lor în instanţă.

Mai mult paternalism libertarian

O manieră de gestionare a situaţiei de criză de tip paternalist-libertarian ar fi fost compatibilă cu ideologia liberală a partidului de guvernământ, care putea concepe acele „ghionturi creative” invocate de Thaler şi Sunstein, atât cu rezultate satisfăcătoare în ceea ce priveşte gradul de respectare a recomandărilor Guvernului (ce au fost formulate într-un mod excesiv de imperativ), cât şi cu efecte benefice pentru solidaritatea socială în faţa molimei. De menţionat că textele celor 11 ordonanţe militare, cele care au stabilit cadrul legislativ pentru starea de urgenţă, abundă de formulări imperative şi interdicţii, retorică transferată în discursurile publice ale membrilor Guvernului, chiar şi în comunicările făcute către naţiune de preşedintele statului.

Studiile din psihologia comportamentală, la care apelează aceiaşi Thaler şi Sunstein, au arătat că formulările cu caracter imperativ, care conţin negaţii, atrag comportamente de contestare şi eludare a legii, ipoteză confirmată de numărul românilor sancţionaţi în perioada stării de urgenţă, peste 300 000. 

O altă metodă care ar fi dat rezultate este apelul la conformitate. A fost folosită de anumite televiziuni româneşti, unde au rulat clipuri de popularizare cu protagonişti din rândul persoanelor publice care ofereau exemplul lor personal în ceea ce priveşte respectarea izolării la domiciliu şi a restricţiilor de deplasare (un exemplu - campania ProTv cu sloganul „Arată că îţi pasă. Stai acasă”). Şi în acest caz, şi în general, un guvern „s-ar putea inspira” din campaniile organizate de entităţile private.

Un lucru este cert: modalităţile de abordare a crizei COVID-19 întreprinse de guvernul liberal vor genera dezbateri şi în viitor, deşi cei responsabili vor avea drept scuză că nu au făcut decât să se înscrie în trendul global de la acel moment. 

O analiză pragmatică ulterioară ar putea să evidenţieze utilitatea paternalismului libertarian în situaţiile similare ce, inevitabil, se vor ivi: guvernul emite simple recomandări, mizând pe responsabilitatea individuală şi colectivă; se impune ca autoritate publică, dar în ultimă instanţă decizia aparţine individului. 

O altă temă de analiză o reprezintă maniera de comunicare publică a guvernului român în perioada de după expirarea stării de urgenţă, la fel de neinspirată, din păcate. 

Foarte potrivite contextului sunt lansarea apelurilor la mobilizare, solidaritate şi încredere în viitor. „Trebuie să ne regăsim independenţa pentru a trăi fericiţi şi mai bine, trebuie să reconstruim o economie puternică, ecologică, suverană şi solidară" a fost una dintre frazele-cheie din discursul preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, din data de 14 iunie 2020. 

[1] „67 la sută dintre români cred că izolarea la domiciliu şi întreruperea activităţilor publice au fost justificate în localitatea lor pentru combaterea pandemiei de coronavirus iar 72% ar fi de acord să se revină asupra acestor restricţii dacă va creşte numărul de persoane infectate, arată un sondaj IRES dat publicităţii luni şi care-şi propune să identifice atitudinile şi comportamentele românilor cu privire la măsurile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, pe fondul crizei generate de COVID-19.”, articol Sondaj IRES: 67% dintre români cred că izolarea la domiciliu a fost justificată, 72% dispuşi să o reia.