Numai că lui Burduja and co. le-a scăpat un aspect foarte, foarte important: numele PACT aparţine deja unei fundaţii care activează de mai bine de 10 ani în societatea românească, organizaţie care s-a implicat activ pentru dezvoltarea comunitară din România.

În acest sens, Fundaţia PACT a iniţiat o petiţie online prin care încearcă să-i convingă pe cei de la partidul PACT, în general oameni din Fundaţia CAESAR şi Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), să renunţe la acest nume:

Existenţa unei formaţiuni politice, indiferent de orientare, cu acelaşi nume va periclita munca noastră în mediul rural caracterizat deja prin gradul ridicat de neîncredere şi ne va împiedica să clădim comunităţi sănătoase bazate pe transparenţă şi corectitudine. De asemenea, un astfel de precedent şi anume existenţa a două entităţi, una politică, cealaltă apolitică, având aceeaşi denumire, este periculos pentru întreaga societate civilă şi nevoia constantă de transparenţă şi claritate în demersurile ei. - Fundaţia PACT

Ca blogger, am tot auzit de Fundaţia PACT în ultimii ani. S-a implicat la inundaţiile din 2005 din judeţul Bacău (reparând Şcoala de arte şi meserii, dotând atelierul de tâmplărie, dezvoltând activităţi sociale etc.), în programul Big Build al Habitat for Humanity dar şi în gestionarea programului Ţara lui Andrei. Tocmai de asta m-a mirat apariţia unui partid cu acelaşi nume.

Păstrând proporţiile, e ca şi cum mâine-poimâine un grup de tineri (poate bine intenţionaţi) ar face un partid intitulat Divanul AdBlog, aşa cum se numeşte ONG-ul cu bloggeri pe care l-am fondat şi îl conduc. În secunda unu aş depune o intervenţie în procesul prin care acel partid încearcă să obţina parafa de la Tribunalul Bucureşti, lucru pe care de altfel îl recomand şi celor de la Fundaţia PACT.

Fundaţia PACT a încercat să convingă fondatorii partidului PACT să renunţe la acest nume, însă discuţiile nu au avut succes. Cum foştii LSRS-işti şi membri CAESAR n-au înţeles că această confuzie ar pune în pericol reputaţia şi intervenţiile Fundaţiei PACT, care desfăşoară până la urmă servicii pentru comunităţile dezavantajate, petiţia merită promovată.

Eu am semnat deja petiţia!