Partidul arestat

Nu sunt zece zile de când l-am auzit la un post de televiziune pe dl. Liviu Dragnea declarând că în trecuta campanie pentru alegerile prezidenţiale a fost extrem de amărât atunci când PSD a fost încă o dată comparat cu PCR.

Problema e că în săptămâna imediat următoare declaraţiei d-lui Liviu Dragnea principalul partid de guvernământ din România nu s-a comportat asemenea unui onorabil partid de stânga dornic să îşi analizeze cauzele considerabilului să recul în preferinţele electoratului, să îşi reseteze agenda, să pună bazele reconectării acesteia la realitate astfel încât să se poată prezenta cu şanse de reuşită la alegerile din 2016. PSD şi liderii săi, în frunte cu Victor Ponta, s-a dovedit arestat în propria lui ficţiune şi în propria lui incapacitate de remodelare şi înnoire. Iar comportamentul d-lui Ponta la Comitetul executiv de joi a fost unul de-a dreptul halucinant, îndreptăţind compararea micului Titulescu nu doar cu Nicolae Ceauşescu, ci şi cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. Deşi cel mai simplu şi cel mai la îndemână ar fi să îl asemeni pe dl. Victor Ponta cu capul unei familii care a stricat pe băutură toţi banii din salariul de abia încasat, s-a întors acasă beat criţă, şi-a luat la bătaie nevasta şi copiii, iar la apogeul crizei sale de autoritate stimulată de imensa cantitate de alcool etilic îngurgitată i-a mai şi dat afară din casă. 

Ce a făcut de fapt dl. Ponta? A recurs la şantajul de tip Nicolae Ceauşescu, al acelui Ceauşescu din ultimele zile ale domniei sale, spre a rămâne în fruntea partidului. Cu toate că principalul vinovat pentru eşecul dezastruos din ultimele alegeri e nimeni altul decât dl. Ponta însuşi şi nicidecum domnii Geoană, Şova sau Marian Vanghelie, deşi nici ei nu sunt chiar cavaleri fără prihană. 

„Alegeţi-vă alte secretar general!” le spunea vicleanul Ceauşescu membrilor CPEX în urmă cu 25 de ani spre a-i sili să îi urmeze criminalele directive din zilele de foc ale Revoluţiei. „Nu pot lucra cu dl. Geoană!” glăsuia acum câteva zile dl. Ponta pentru a le forţa mâna celor prezenţi la susmenţionata adunare defel liniştită ca să accepte excluderea din partid a unuia dintre foştii săi preşedinţi şi nu a unei Gabriela Vrânceanu-Firea. Victor Ponta a ameninţat că, dacă nu i se îndeplineşte dorinţa, va demisiona nu doar din funcţia de şef de partid, ci şi din aceea de premier.  

A făcut-o, ştiind foarte bine că preacinstiţii mai mari pesedişti prezenţi în sală au atâta minte, spirit de conservare şi şiretenie încât să înţeleagă că o demisie a d-lui Ponta din postul de prim-ministru implică riscul trimiterii în opoziţie a partidului, dar şi primejdia pierderea privilegiilor, a dregătorilor şi a banilor ce le sunt atât de dragi mai marilor pervertitei şi profund coruptei stângi româneşti.

În şedinţa de joia trecută, una organizată şi desfăşurată după toate canoanele stalinismului integral, Victor Ponta a făcut apel la modelul Gheorghe Gheorghiu-Dej din vremea marilor epurări. Premierul a scăpat de Mircea Geoană cam în acelaşi fel în care s-a debarasat sângerosul lider din vremea celor mai urâţi ani ai comunismului românesc de Ana Pauker socotită principala rivală la conducerea partidului, deşi sunt gata să pariez că dacă i-ar fi stat în putinţă Victor Ponta ar fi făcut apel chiar la procedeele utilizate de Gheorghiu-Dej pentru eliminarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu. 

Are oare reuşita acestor lovituri de moment valoarea unei garanţii pe termen lung a rămânerii în funcţii a d-lui Victor Ponta? Nici vorbă! Rumorile şi nemulţumirile din partid se vor amplifica, grupările şi mişcările centrifuge vor dobândi tot mai multă proeminenţă şi e de aşteptat ca la viitorul Congres dl. Ponta să se confrunte că o opoziţie internă bine organizată. Unde mai pui că de la finele luui decembrie încolo nu va mai funcţiona nici sperietoarea cu relele ce ar putea fi făcute de Traian Băsescu. Înlăturarea d-lui Ponta din fruntea PSD e o doar o chestiune de timp tot la fel cum e şi rămânerea lui în fotoliul de prim-ministru. Probleme lui Victor Ponta se vor putea dovedi până în primăvară încă şi mai grave, dacă nu chiar fatale. Cei excluşi de el şi de fidelii săi ştiu multe, iar unii dintre ei au şi început să vorbească, furnizând suficientă materie primă pentru acţiuni viitoare ale DNA.

Situaţia existentă azi în interiorul PSD e mult mai complexă şi mai explozivă decât cea din 1996-1997 din interiorul PDSR. Atunci PDSR a reuşit să îşi revină, să treacă peste nenumăratele dezertări şi hemoragii, unele coagulate în partide efemere precum Alianţa pentru România a d-lui Meleşcanu, să câştige alegerile din anul 2000 şi să îl readucă la Cotroceni pe dl. Ion Iliescu în primul rând graţie gafelor în cascadă comise de CDR şi de preşedintele Emil Constantinescu. Ştim însă foarte bine că istoria nu se repetă. În ceea ce mă priveşte nici nu îmi doresc vreo repetare.