PNL îşi leagă pe mai departe speranţele şi vrerea de persoana actualului premier, dl. Dacian Cioloş, pe care şi din decembrie încolo îl vede în poziţia de locatar principal la Palatul Victoria. Aceasta în cazul în care liberalii şi posibilii lor aliaţi post-alegeri vor fi cei chemaţi să dea noul Cabinet. PSD, în schimb, e mai mult decât hotărât să îl vadă în postura de premier desemnat pe preşedintele său, dl. Liviu Dragnea.

Atâta doar că socotelile ambelor mari partide nu prea se potrivesc cu intenţiile preşedintelui Klaus Iohannis. Care, pe de o parte, a declarat cât se poate de ferm săptămâna trecută că nu va desemna un prim-ministru neînregimentat politic şi că, dacă va dori să continue să fie premier, dl. Dacian Cioloş va trebui să îşi declare o opţiune politică fermă. Dl. Cioloş nu a respins categoric condiţiile puse de preşedinte, însă a precizat că nu ar fi înţeles defel din zicerile prezidenţiale că ar fi fost somat să candideze.

Pe de altă parte, tot dl. Iohannis a precizat marţi că nu este dispus în nici un caz să încredinţeze sarcina formării viitorului guvern cuiva cu probleme penale. Aşa cum este, hélas, dl. Liviu Dragnea.

Maşina de propagandă pesedistă s-a pus instantaneu în mişcare şi a strigat cât o ţine gura că preşedintele ar încălca grav Constituţia. Făcându-se a nu băga de seamă ori a nu înţelege că, în nici un fel, dl. Klaus Iohannis nu a afirmat că ar exclude  din start ca noul Cabinet să fie unul format de PSD ori în jurul celui mai mare partid din România.

Limpede, în afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis, era un singur lucru. Un lucru de bun simţ. Condamnatul penal pe nume Dragnea Liviu nu va primi în nici un caz din mâna preşedintelui mandatul ce i-ar permite să fie noul prim-ministru.

Opţiunea şi declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis mi se par corecte. Nu mi-ar plăcea deloc să ştiu că destinul meu şi destinul ţării mele sunt decise de o persoană cu condicuţă. Oricât de mult ar încerca să ne lămurească propagandiştii navetişti pe ruta România TV-Antena 3, gen Bogdan Chirieac, că în iulie 2012 dl. Dragnea ar fi acţionat corect şi în interesul ţării, dorind să o scape cât mai repede posibil de mafia băsistă.

Am mai mărturisit de câteva ori de când scriu la adevărul.ro că în iulie 2012 am votat pentru demiterea din funcţia de preşedinte a d-lui Traian Băsescu. Am mai spus şi scris şi că nu cred că exercitându-mi dreptul de a vota aş fi fost participant la nu ştiu ce lovitură de stat, o gogoriţă propagandistică a celor ce îl susţineau atunci pe fostul preşedinte. Doream ca dl. Băsescu să fie înlăturat prin mijloace cinstite, tot aşa cum socoteam, la fel cum socotesc şi acum, că partizanii lui Băsescu trebuiau să aleagă votul şi nu strania victorie obţinută prin neprezentare.

În iulie 2012, dl. Dragnea a jucat în mod necinstit şi şi-a primit pedeapsa. Nu vreau ca în fotoliul de premier să troneze din decembrie un mistificator. Tocmai de aceea mă declar de partea zicerilor preşedintelui Iohannis.