Partidele care au primit cele mai mari amenzi de la Autoritatea Electorală

Partidele care au primit cele mai mari amenzi de la Autoritatea Electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a găsit nereguli în finanţarea activităţii curente a partidelor şi a modului în care s-au derulat alegerile locale şi parlamentare din 2016 şi cele locale parţiale din 2017.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor generate de campaniile electorale, a activităţilor desfăşurate de către partidele politice, a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi participanţi la procesul electoral, a constatărilor efectuate cu ocazia soluţionării sesizărilor înregistrate precum şi ca urmare a controalelor efectuate privind activitatea curentă a partidelor politice, în anul 2018 au fost întocmite un total de 1.670 procese-verbale de constatare a contravenţiilor prin care s-a acordat un număr de 1.647 de avertismente şi un număr de 46 amenzi în cuantum de 750.000 lei”, se arată în raportul de activitate al Autorităţii Electorale Permanente pe anul 2018. 
 
De asemenea, au fost aplicate sancţiuni complementare prin care s-au confiscat sume în cuantum de 2.844.766,32 lei.
 
Sancţiunile au vizat 31 organizaţii judeţene ale partidelor politice şi 1.095 candidaţi independenţi. Au fost întocmite 1.282 procese-verbale de constatare a contravenţiilor pentru nereguli constatate cu ocazia verificării legalităţii campaniei electorale aferente alegerilor locale din anul 2016 şi 157 procese-verbale de constatare a contravenţiilor pentru nereguli constatate cu ocazia verificării legalităţii campaniei electorale aferente alegerilor parlamentare din anul 2016.
 
Alte 37 procese-verbale de constatare a contravenţiilor au fost întocmite pentru nereguli constatate cu ocazia verificării legalităţii campaniei electorale aferente alegerilor locale parţiale din iunie 2017 şi 12 procese-verbale de constatare a contravenţiilor pentru nereguli constatate cu ocazia verificării legalităţii campaniei electorale aferente alegerilor locale parţiale din noiembrie 2017.
 
Un număr de 181 procese-verbale de constatare a contravenţiilor au fost întocmite pentru nereguli constatate cu ocazia verificării finanţării activităţii curente şi un proces-verbal de constatare a contravenţiilor a fost întocmit cu ocazia verificării registrului fiscal al formaţiunii politice.
 
PNL - 1.161.389 de lei, din care: 285.000 lei amenzi şi 876.389 lei confiscaţi
 
PSD - 717.654 de lei, din care 300.000 lei amenzi şi 417.654 lei confiscati
 
ALDE - 517.330 de lei, din care 40.000 lei amenzi şi 477.330 lei confiscaţi
 
USR - 353.442 de lei, din care 45.000 amenzi şi 308.442 lei confiscaţi
 
PMP - 179.884 de lei, din care 45.000 amenzi şi 134.884 lei confiscaţi
 
UDMR – a fost confiscată suma de 126.131 lei 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările