Astfel, una dintre cele interesante confruntări vizează Bucureştiul, devenit un adevărat teatru de război al taberelor şi sferelor de influenţă interesate să-şi exercite dominaţia asupra Capitalei după alegerile locale programate să se desfăşoare la finalul  lunii septembrie.

De departe cea mai spectaculoasă şi spumoasă confruntare se desfăşoară în tabără PSD – partid care timp de patru ani a deţinut supremaţia asupra administraţiei bucureştene – şi care îl are în prim-plan pe Robert Negoiţă, edilul Sectorului trei, care a decis să divorţeze de formaţiunea social-democrată, devenită în opinia acestuia  „o structură mult prea slăbită de aceste <căpuşe> care parazitează corpul gazdă, sugându-i orice urmă de vitalitate şi ţinându-l captiv în vremuri trecute. Aceşti paraziţi se ştiu foarte bine. Despre ei am vorbit şi în trecut, dar, din nefericire, ei par că înving trecerea timpului şi rămân să sugă sângele acestui partid, cred eu, până la moartea organismului gazdă” şi să lanseze un partid local, dedicat bucureştenilor.

Apariţia pe scena politică locală a partidului Bucureşti 2020 nu doar că a reuşit să-i provoace Gabrielei Firea adevărate crize de isterie degenerate în magistrale scenete de victimizare – şansele acesteia la un nou mandat în fruntea Primăriei Generale fiind drastic diminuate de prestaţia lamentabilă din actualul mandat de primar – însă impactul mediatic generat de apariţia noului partid poate acţiona ca un  trendsetter pentru  alegerile locale din anul 2024 – când partidele locale ar putea să preia puterea locală şi să genereze un amplu proces de modernizare al unei administraţii parcă încremenită în timp. 

Experimentul partidelor locale nu este unul nou pentru România. Partidul Moldovenilor din România, înfiinţat în 1998 de primarul Iaşiului, Constantin Simirad, a reuşit performanţa ca la alegerile locale din anul 2000 să obţină 89 de mandate de consilieri locali, 11 de consilieri judeţeni şi 4 de primari. De asemenea, proiectul politic Uniuniea Salvaţi Bucureştiul, înfiinţat în iulie 2015 de Nicuşor Dan, a reuşit să se impună drept revelaţia alegerilor locale din anul 2016. Cu un scor total de 25%, al doilea partid în preferinţele bucureştenilor, chiar dacă nu a reuşit să câştige nicio primărie, USB a obţinut 15 mandate de consilieri generali şi 39 de consilieri locali, devenind astfel o forţă politică locală iar ulterior o rampă de lansare pentru Uniunea Salvaţi România.

Crieteriile de selecţie practicate de marile partide, care promovează mai degrabă servilismul şi mediocritatea în devafoarea seriozităţii şi profesionalismului, dependenţa de fondurile alocate de guvern generată de incompentenţa majorităţii aleşilor locali în atragerea de investiţii şi fonduri europene pentru comunităţile pe care le păstoresc, traseismul practicat la scară largă, cu precădere în preajma alegerilor (chiar zilele acestea vedem cum toţi mai mulţi  primari aleşi în anul 2016 sub sigla PSD sunt primiţi cu braţele deschise în PNL), precum şi schimbarea sistemului de vot prin trecerea de la alegerile în două tururi de scrutin la cele într-un singur tur sunt printre cei mai importanţi factori care au favorizat conservarea acutalui statu-quo şi au blocat modernizarea României.

Impactul apariţiei partidelor locale se va resimţi în primul rând la nivelul comunităţilor locale prin alternativa pe care acestea o vor putea oferi alegătorilor, apoi şi la nivelul întregii clase politice. Diluarea puterii politice pe care marile partide o exercită în acest moment în detrimentul partidelor locale va acţiona ca un factor de presiune pentru o reformă reală a acestora. În acest context, 2024 poate fi anul partidelor locale. Şi, implicit, anul restartării României.