Partidele, în fierbere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La PSD, PNL şi PC, bătălia pentru funcţia de şef al partidului e în toi. PDL îşi caută siglă şi nume noi. La UDMR e linişte. Toate cele trei formaţiuni din Opoziţie au fost cuprinse de febra alegerilor la vârf.

La PSD, bătălia se va da, la 20 februarie, în cadrul unui Congres extraordinar, între Mircea Geoană, Cristian Diaconescu, Miron Mitrea şi foarte probabil Adrian Năstase.

Mai citeşte şi:

Mere, pere şi busole - idei pentru sigla PDL

În partid, lupta se duce însă şi pentru alte funcţii importante, cum ar fi cea de preşedinte executiv, iar fiecare dintre taberele social-democraţilor încearcă să-şi impună oamenii şi strategia de adoptat faţă de PDL.

La PNL, Crin Antonescu şi-a pus funcţia de şef al partidului în joc şi a anunţat deja că va candida pentru un nou mandat. La PDL, Monica Macovei şi Cristian Preda au tulburat tihna partidului cu un discurs în care îşi critică voalat unii colegi şi cer reformă internă.

Conservatorii sunt şi ei în căutarea unui nou lider, după ce Daniela Popa a dat şefia partidului pe postul de membru în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

PDL: Reformă cu roza vânturilor

PDL nu caută, încă, un nou lider, dar în partid atmosfera e destul de tensionată. Motivul: solicitările europarlamentarilor Monica Macovei şi Cristian Preda. Cea dintâi a cerut ca politica de resurse umane a PDL să ţină seama de competenţă, iar promovările să nu fie făcute ca urmare a unor telefoane.

Preda a vorbit despre nevoia reformării la vârful partidului. Cei doi "grei" ai PDL, Vasile Blaga şi Adrian Videanu, ­s-au arătat deranjaţi de afirmaţiile lui Macovei. "Cei care fac astfel de afirmaţii trebuie să se gândească cum au ajuns ei, la un moment dat, miniştri", a comentat Blaga, în timp ce Videanu a remarcat că Macovei şi Preda vin rar pe la partid.

Preda şi Macovei ar fi urmat să facă parte din comisia pentru modificarea statutului partidului, ceea ce a acutizat conflictele dintre social-democraţi.

Nici la dezbaterea privind alegerea noii sigle lucrurile n-au mers mai bine. Preda a propus simbolul mărului, iar vicepreşedintele Ioan Oltean a propus, ironic, para. Vicepreşedintele Sorin Frunzăverde a venit cu ideea rozei vânturilor, iar Toader Paleologu a sugerat, glumind, ca sigla să fie un nod marinăresc sau o barcă.

PSD: Bătălie Geoană-Năstase


Mircea Geoană este decis să-şi apere funcţia, în timp ce Năstase s-a hotărât să-l concureze. Surse din partid susţin că mulţi PSD-işti, atât de la centru, cât şi din teritoriu, nu agreează candidatura lui Năstase din cauza „mâinii de fier" cu care acesta a condus partidul. Mircea Geoană are însă şi el criticii săi, care îi reproşează că a pierdut cursa pentru Cotroceni. Miron Mitrea, Marian Oprişan, Vasile Dâncu şi Ioan Rus i-au cerut explicit lui Geoană să renunţe la funcţie.

Fostul lider al PSD nu s-a grăbit să-şi facă publică intrarea în cursa pentru şefia partidului, precizând că va face acest anunţ la Consiliul Naţional al partidului, programat pentru 4 februarie. Surse din partid susţin că adevărata bătălie pentru conducerea partidului se va da, la Congresul extraordinar, între Geoană şi Năstase.

Candidaţii la şefia PSD ar putea cere votul la Congres pentru propria echipă de conducere, în acest caz fiind vorba despre un vot dat în bloc. Această variantă va fi posibilă doar dacă va fi acceptată de Consiliul Naţional. Forul se va pronunţa şi cu privire la reînfiinţarea funcţiei de preşedinte executiv.

"Îmi voi anunţa candidatura la Consiliul Naţional."
Adrian Năstase
fost preşedinte al PSD

PNL: Antonescu, încă un mandat

Şi liberalii vor organiza un Congres extraordinar, unde îşi vor alege noua conducere. Decizia a fost luată la acest sfârşit de săptămână de conducerea partidului. Imediat după reuniune, Crin Antonescu a declarat că va încerca să obţină un nou mandat.

Hotărârea de organizare a Congresului şi anunţul lui Antonescu de a candida nu par să fi fost pe placul fostului preşedinte liberal, Călin Popescu-Tăriceanu. El a susţinut că nu este preocupat de funcţii, ci de evoluţia PNL spre "cel mai reprezentativ partid pe zona de centru-dreapta" şi a evitat să vorbească despre o eventuală candidatură a sa la funcţia de preşedinte al PNL.

„Nu văd necesar un Congres acum a cărui miză principală o reprezintă modificarea statutului şi alegerile", a comentat Tăriceanu, propunând un Congres în care să fie dezbătută alternativa liberală la actuala guvernare. Fostul lider liberal susţine eliminarea funcţiei de prim-vicepreşedinte, ocupată de Ludovic Orban, un susţinător al lui Crin Antonescu.

"Orice membru al PNL are dreptul să formuleze modificări ale statutului", a replicat Orban. Desfiinţarea funcţiei lui Orban va fi decisă la Congres.

"Voi candida pentru încă un mandat."
Crin Antonescu
preşedinte PNL

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite