Partidele, arse la buzunar pentru modul de gestionare a banilor şi raportarea donaţiilor. Cine a primit cele mai mari amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instituţia condusă de Constantin Mituleţu-Buică, a sancţionat peste 100 de partide pentru modul cum au şi-au organizat situaţia financiară, inclusiv banii veniţi din subvenţii şi cei din donaţii. FOTO Mediafax
Instituţia condusă de Constantin Mituleţu-Buică, a sancţionat peste 100 de partide pentru modul cum au şi-au organizat situaţia financiară, inclusiv banii veniţi din subvenţii şi cei din donaţii. FOTO Mediafax

125 de partide au fost sancţionate de AEP, pentru modul cum au gestionat propriile fonduri în 2019 şi 2020, cele mai mari sancţiuni fiind aplicate Forţei Naţionale, PNL şi PNŢCD.

Amenzi în valoare de circa 4,4 milioane de lei au fost date de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), pentru modul cum au respectat formaţiunile Legea finanţării partidelor politice, arată ultimul raport al instituţiei, aferent controalelor realizate pentru anii 2019-2020.

Cea mai mare amendă a fost dată formaţiunii Forţa Naţională, partid fără reprezentare parlamentară, în valoare de 80.000 de lei. Nu mai puţin de zece articole din Legea finanţării partidelor politice au fost încălcate de Forţa Naţională, de la lipsa organizării contabile, refuzul depunerii documentelor solicitate de AEP sau nepublicarea listei cu persoane fizice şi juridice care au făcut donaţii către formaţiune şi care depăşesc zece salarii minime brute pe ţară.

Partid-fantomă cu venituri de aproape 2 milioane de lei

Cu toate că Forţa Naţională nu a reuşit să intre în Parlament în 2016, aceasta a ajuns să aibă parlamentari după ce mai mulţi aleşi din ALDE l-au trădat pe Călin Popescu-Tăriceanu în 2019 şi au rămas să sprijine Guvernul Dăncilă, în acelaşi timp schimbând partidul. Prin urmare, Teodor Meleşcanu, Marian Cucşa, Alexandru Băişanu, Graţiela Gavrilescu şi Ion Cupă s-au înscris în Forţa Naţională, partid neparlamentar. Deci, fără acces la banii publici. Însă Forţa Naţională a ajuns să primească o subvenţie din ianuarie 2020, după aprobarea bugetului pe 2020, doar în ultimele şase luni (iulie-decembrie) încasând aproximativ un milion de lei (peste 200.000 de euro), deşi de la începutul lunii iulie acest partid nu mai avea niciun parlamentar.

Acest lucru a fost posibil din cauza unei derogări de la Legea finanţării partidelor politice, prinsă printr-un amendament la Legea bugetului pe 2020, când a fost permis accesul la bani pentru fiecare partid care avea parlamentari, ceea ce era valabil în cazul Forţei naţionale. Aproximativ 1,8 milioane a încasat Forţa Naţională în 2020 de la stat.  

PNL şi PNŢCD, fruntaşe la amenzi

Următoarele două amenzi ca valoare, câte 65.000 de lei, le-au primit PNŢCD şi PNL. PNŢCD este o formaţiune în moarte clinică, care la ultimele alegeri legislative nici nu a mai depus liste. Pe de altă parte, PNL este a doua forţă din Coaliţia de guvernare.

PNŢCD a fost taxat pentru nefurnizarea documentelor solicitate de AEP, pentru că a editat şi difuzat materiale de propagandă proprii, nu prin contracte cu societăţi specializare, aşa cum prevede legea, din cauza unor probleme privind modul în care a fost împrumutat partidul cu bani şi nedepunerea documentelor la ANAF. La PNL au fost probleme în ceea ce priveşte împrumuturile făcute de liberali, care ar fi trebuit să fie prin acte autentice notariale şi prin virament bancar, lipsa depunerii listei cu marii cotizanţi, adică a celor care plătesc o cotizaţie mai mare de zece salarii minime brute, dar şi pentru folosirea banilor pentru alte scopuri faţă de cele prevăzute în lege.

Amenzi de câte 50.000 de lei au primit Partidul Poporului, Partidul România Unită, Partidul Ecologist Român, Partidul Regalist Român, Partidul Fapta, Partidul Gălăţenilor, Partidul Stejarilor, Partidul Stângii Unite, Partidul Neamul Românesc (din care a făcut parte Diana Şoşoacă) sau Partidul Noua Dreaptă. Dintre forţele parlamentare, cu 15.000 de lei a fost amendat PLUS, între timp topit în USR, în timp ce PSD şi formaţiunea condusă de Dacian Cioloş s-au ales cu amenzi de câte 10.000 de lei.

Amenzile pentru marile partide, insignifiante faţă de venituri

Marile partidele nu ar trebui să aibă probleme în ceea ce priveşte achitarea amenzilor venite de la AEP, în condiţiile în care beneficiază de subvenţii consistente. Potrivit unui raport al AEP, publicat în Monitorul Oficial din 19 ianuarie, PSD a primit ca subvenţie în 2020 puţin peste 121 de milioane de lei. Celălalt mare partid din Coaliţie, PNL, a încasat şi el în 2020, tot doar din subvenţii, 70 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că amenda de 65.000 de lei poate fi considerată modică. USR şi PLUS au avut subvenţii de 16,2 milioane de lei, iar amenzile însumate se ridică la 25.000 de lei. O problemă este însă pentru un partid ca PNŢCD, care în 2020 a avut venituri de 550.000 de lei, dar cheltuieli de peste 900.000 de lei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite