Partide de doi lei, mesaje electorale pe măsură

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO MEDIAFAX / Alexandra Pandrea
FOTO MEDIAFAX / Alexandra Pandrea

Ca de fiecare dată, apropierea alegerilor declanşează un campionat al prostiei în ceea ce priveşte mesajele pe care partidele politice româneşti, majoritatea fără o doctrină clară, le aruncă în spaţiul public, în speranţa că vor câştiga voturi.

E greu de crezut că cineva cu scaun la cap îşi decide votul în funcţie de sloganurile puse pe afişele electorale, iar liderii politici ştiu asta, însă, chiar şi aşa, dacă tot dai un ban pentru publicitate, de ce ţii morţiş să pari prost?

Să luăm de exemplu mesajele afişate de patru dintre partidele care au şanse să-şi trimită reprezentanţi în Parlamentul European, după alegerile din 26 mai.

„Patrioţi în Europa. România merită mai mult!“, ne propune PSD. Sincer, ar fi avut mai multă inspiraţie dacă puneau, chiar şi în glumă „PatriHoţi din Europa, uniţi-vă!“. În schimb, preferă să se lamenteze că, vezi Doamne, noi merităm mai mult, dar alţii (francezii, germanii, olandezii etc.) nu vor să ne dea. Aşa că, copiindu-l prost pe Vadim, aleg să se facă de râs, folosind un naţionalism ieftin, care îi face să râdă şi pe susţinătorii şi fanii lui Gâdea&Co. Dacă-i întrebi pe pesedişti „Cum poţi să fii european şi patriot în acelaşi timp?“, se uită la stele şi încep să fluiere.

„România în primul rând“ şi „E timpul României“, ne transmit liberalii. În cazul primului mesaj, o virgulă ar salva un slogan extrem de prost. „România, în primul rând“ ar putea să te ducă cu gândul că vrem o ţară ca afară, mai precis, în primul rând al Europei, cu o economie, o educaţie şi un stat de drept la fel ca în Germania. Aşa, mesajul e doar o prostioară fără cap şi coadă, ajunsă slogan electoral, după o chermeză liberală la care a cântat Ludovic din chitară. Al doilea mesaj e „greu“. „E timpul României“. Să ce? Să bată Suedia la fotbal? Să se califice la un Mondial? Dacă ăsta este mesaj electoral pentru un scrutin europarlamentar, atunci să se ducă oamenii la vot când vor fi liste doar cu politicieni deştepţi, incoruptibili şi cu analizele medicale făcute la timp. Adică, niciodată.

La ALDE e simplu. N-au cu ce, dar au cu cine, cu Tăriceanu. Aşa că ţara e împânzită de afişe cu liderul ALDE alături de personaje de tot felul. Dacă n-ai ştii, că sunt afişe electorale, ai putea să crezi că Tări şi-a pus pozele cu toate fostele neveste la vedere. „România. Respectată în Europa. EUrespect România“, scrie ALDE. Un pic de lamentare, de copil pus la colţ, un pic de naţionalism, mai exact o şaorma cu de toate, la fel ca Tăriceanu – liberal-socialist-naţionalist.

PMP vrea să pară sincer, dar nu e: „Uniţi în Europa“. Adicătelea, toţi? Eu, tu, ei, Dragnea, Udrea, Băse, Tări, Ponta, Toader, Năstase, Iliescu, Orban, Cioloş... Adică, ştergem cu buretele faptul că unii au furat, dar să dăm bine în poză, la Bruxelles? Nu ţine, nenea Băse, nu ţine, nu păcăleşti pe nimeni.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite