Parlamentul a stabilit calendarul moţiunii împotriva lui Voiculescu: „Orban, USR-PLUS şi UDMR au făcut scut în jurul ministrului Sănătăţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. FOTO Arhivă personală / Facebook Alfred Simonis
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. FOTO Arhivă personală / Facebook Alfred Simonis

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis marţi ca moţiunea simplă a PSD împotriva lui Vlad Voiculescu, intitulată „Pentru ca românii să trăiască, Vlad Voiculescu trebuie să plece”, să fie dezbătută lunea viitoare şi votată  două zile mai târziu.

Liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a precizat că a fost încălcat Regulamentul Camerei cu privire la dezbaterea şi votului moţiunii, termenul regulamentar fiind de 6 zile şi nu 9 zile, aşa cum a fost hotărât de actuala majoritate.

„Aşa după cum bine PSD a depus moţiunea împotriva ministrului Vlad Voiculescu. Potrivit articolului 33 din Regulamentul Camerei, ar fi trebuit ca în termen de 6 zile sau ar trebui ca în 6 zile această moţiune să fie dezbătută şi votată. Văzând că nu se întâmplă nimic şi că se tergiversează, în dimineaţa aceasta patru colegi, membri ai PSD şi membri ai Biroului permanent au cerut convocarea Biroului permanent pentru a stabili un calendar foarte scurt pentru dezbaterea şi votul moţiunii împotriva ministrului Vlad Voiculescu. Astăzi, Biroul permanent, abuziv, a încălcat regulamentul. Preşedintele Camerei Deputaţilor, USR, UDMR şi minorităţile au făcut scut în jurul lui Vlad Voiculescu. Aceşti războinici din PNL s-au desumflat cu toţii. Nu am mai văzut pe niciunul supărat pe Vlad Voiculescu în această perioadă”, a explicat Simonis, marţi la Parlament.

Social-democratul a mai spus că PNL nu are puterea să se opună şantajului USR-PLUS asupra Guvernului „Practic PNL cedează iniţiativa la guvernare şi nu are puterea să se opună şantajului pe care USR-PLUS şi Dacian Cioloş îl fac asupra Guvernului. În acelaşi timp, Ludovic Orban face un joc dublu, un joc cinic în care îl lasă în offside pe Florin Cîţu în continuare. Îi convine această tergiversare şi această încălcare a Regulamentului, pentru că practic moţiunea va fi dezbătută în a noua zi, nu aşa cum spune Regulamentul, în cel mult 6 zile. Îi convine lăsarea în offside a lui Florin Cîţu. Îl umileşte pe Florin Cîţu în continuare. Arată lipsa de decizie şi de putere politică a premierului, lipsa de anvergură politică, lipsa de bărbăţie politică. Tot acest joc cinic şi mizerabil se întâmplă pe fondul unor tragedii care se întâmplă în România, iar acest joc politicianist între Orban, Barrna, Cioloş şi cine o mai fi se întâmplă pe spatele românilor care mor, aţi văzut chiar ieri s-a întâmplat o nouă tragedie în România”, a completat Simonis. 

PSD se află la a doua moţiune împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu în această sesiunea parlamentară, prima fiind respinsă la jumătatea lunii februarie

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite