Parlamentul ne oferă un nou moment de scârbă naţională

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
parlament

Toate partidele politice din Parlament şi-au dat mâna într-un nou act de sfidare la adresa românilor. La propunerea PSD, deputaţii au votat, miercuri, în unanimite un proiect de lege prin care creditorii nu se pot atinge de datoriile partidelor în perioada alegerilor locale şi parlamentare.

O ticăloşie care le permite lui Liviu Dragnea şi Alinei Gorghiu, reprezentanţii celor mai mari partide politice, să evite plata datoriilor către firme private şi instituţii ale statului, pentru a-şi promova candidaţii în alegeri. Cele două partide aveau în ianuarie 2016, conform unor date existente pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, datorii de 12 milioane de euro. De exemplu, chiriile restante la RA-APPS ale PSD pentru sediile în care activează însumau peste 150.000 de euro. La PNL situaţia este puţin neclară: PDL şi-a declarat datoriile, PNL n-a mai făcut asta din 2014.

Când vine vorba de ticăloşii, PNL şi PSD se aliează şi îşi bat joc de banul public. Nu-i interesează că o parte din cele 12 milioane de euro pot ajunge la bugetul de stat şi deci la instituţii care au nevoie urgentă de fonduri: spitale, şcoli, muzee etc.

Amploarea nesimţirii parlamentarilor este şi mai mare, din cauza faptului că prin votarea acestei legi se suspendă aplicarea unei alte norme legislative: Legea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale. Precedentul este periculos şi ne putem aştepta ca şi în alte domenii care îi afectează direct pe aleşii neamului să asistăm la suspendări temporare a aplicării unor norme legislative. De pildă o lege care să interzică urmărirea penală a unui parlamentar pe perioada campaniei electorale. Pare absurd. Sincer, la cât de nesimţiţi sunt aleşii noştri, nu cred că e ceva care să ne mai mire.

Într-o ţară în are oamenii sunt executaţi silit şi scoşi din case de banci şi de autorităţile statului pentru datorii de câteva mii de euro, parlamentarii demonstrează încă o dată că se consideră nişte super-cetăţeni. Au mai multe drepturi decât noi muritorii de rând. Partidele sunt la fel, nişte super-instituţii care nu se supun legilor ţării. Să sperăm că o astfel de aberaţie legislativă nu va deveni realitate. Partidele nu o vor contesta fiind direct interesate să devină aplicabilă, însă Preşedinţia, Guvernul sau Avocatul Poporului pot sesiza Curtea Constituţională în acest caz.

PS La câteva ore de la editarea acestui text, Camera Deputaţilor a respins solicitarea DNA de reţinere şi arestare a colegului lor Sebastian Ghiţă. A fost încă o „zi neagră“ pentru democraţie. Din păcate, vor mai urma şi altele...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite