La votul de astăzi, 3 Mai 2022, majoritatea deputaţilor din Parlamentul European a cerut statelor membre UE să introducă liste transnaţionale pentru alegerile europene din 2024. De asemenea, majoritatea deputaţilor europeni au susţinut scăderea vârstei de vot la 16 ani şi liste echilibrate în funcţie de gen.

Propunerea Parlamentului European oferă tuturor alegătorilor câte două voturi, unul pentru candidaţii din circumscripţiile naţionale şi unul pentru o circumscripţie la nivelul UE, cu 28 de candidaţi suplimentari aleşi pe baza listelor transnaţionale.

Propunerea include şi crearea unei noi comisii electorale. În urma cazului Junqueras, în care un europarlamentar al Verzilor/ALE a fost deposedat de imunitate, comisia electorală ar putea să se pronunţe asupra disputelor privind imunitatea membrilor.

Statele membre trebuie să convină asupra unei propuneri de reformare a Actului privind alegerile directe europene până la sfârşitul acestui an, urmată de aprobarea tuturor statelor membre înainte ca legea să intre în vigoare.

Pentru a asigura echilibrul geografic în cadrul listelor electorale, ţările Uniunii ar urma să fie împărţite în trei grupuri, în funcţie de mărimea populaţiei. Listele ar urma să fie completate cu candidaţi proveniţi din aceste grupuri în mod proporţional. Listele de candidaţi la nivelul întregii Uniuni ar trebui transmise de entităţi electorale europene, cum ar fi coaliţii de partide politice naţionale şi/sau asociaţii naţionale de alegători sau partide politice europene.

Potrivit articolului 223 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, documentul de iniţiativă legislativă al Parlamentului ar trebui să fie aprobat în unanimitate de către Consiliu. Textul ar reveni apoi în Parlament pentru a obţine aprobarea deputaţilor europeni, înainte de a fi aprobat de toate ţările Uniunii în conformitate cu cerinţele lor constituţionale specifice. Negocierile cu Consiliul vor începe în momentul în care ţările Uniunii îşi vor adopta poziţia.

Decizia de astăzi a Parlamentului European face istorie. Deputaţii europeni doresc, în sfârşit, să ofere cetăţenilor posibilitatea de a vota direct pentru partidele, candidaţii şi programele europene la următoarele alegeri europene. Acesta este un pas uriaş către o adevărată democraţie europeană şi parlamentară.