România, ameninţată cu activarea Articolului 7. „Niciun alt stat nu a îndrăznit să facă ce a făcut România“. Nica: Românii urăsc dublul standard

România, ameninţată cu activarea Articolului 7. „Niciun alt stat nu a îndrăznit să facă ce a făcut România“. Nica: Românii urăsc dublul standard

Viorica Dăncilă

Parlamentul European a discutat din nou situaţia statului de drept în România, la solicitarea grupului PPE. Spre deosebire de precedenta dezbatere, când premierul Viorica Dăncilă a susţinut un discurs acid în plen, la discuţiile de luni nu a fost prezent niciun reprezentant al Guvernului. Absenţa României de la dezbateri a fost aspru criticată de eurodeputaţi, în condiţiile în care deţinem preşedinţia Consiliului UE.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vera Jurova, comisar european pentru Justiţie: S-a criticat aici absenţa lui Frans Timmermans. O să reamintesc că acesta a fost foarte activ în dialogul continuu cu autorităţile din România şi chiar e ultimul care ar trebui criticat pentru că a greşit cu ceva în acest sens sau a făcut ceva negativ la adresa României. Comisia nu interferează în cazurile individuale din România, ca reacţie la spusele doamnei Grapini. Noi ne referim la recentele modificări legislative din România, pentru că potenţialul cumulativ al modificărilor individuale poate duce la încălcarea statului de drept din România.
 
Ana Gomes (socialişti): 15 ani după ce România a intrat în UE. Sunt îngrozită că României, care deţine preşedinţia Consiliului UE, nu este aici. E capturată de liderul PSD, Liviu Dragnea, care pur şi simplu a creat o organizaţie infracţională pentru a fura milioane de euro din fondurile europene. Am criticat tot ceea ce s-a întâmplat în România. În sfârşit, grupul meu politic are curajul să suspende PSD-ul român atâta timp cât persistă această situaţie.
 
Renate Webber (ALDE): Nu am adoptat nicio lege şi pentru asta suntem criticaţi. Acest tip de comportament îndepărtează cetăţeanul de Europa.
 
Siegfried Mureşan (PNL): Româia este o ţară pro-europeană. Doreşte valori europene, doreşte libertate, stat de drept. De doi ani oamenii ies în stradă pentru a apăra valorile europene. Milioane de oameni cinstiţi din România nu doresc nici amnistie nici graţiere. Guvernul trebuie să implementeze recomandările Comisiei de la Veneţia. Guvernul României are datoria să asculte de popor. De aceea preşedintele a convocat un referendum. Rog Comisia Europeana să fie alături de poporul român alături de poporul romăn alături de justiţie.

Maria Grapini (PSD): Stimate coleg aţi spus că s-au modificat legi. Aţi făcut o afirmaţie că s-au schimbat peste noapte. Puteţi să daţi un exemplu în afară de cea dată de Cioloş cu doamna Prună.
 
Siegfriend Mureşan (PNL): Mulţumesc doamnei Grapini pentru întrebare. E un şir lung de ordonanţe. Prima la finalul lunii ianuarie 2017, OUG 13, care a scos mii de oameni în stradă.
 
Jeroen Lenaers (PPE): Asteptam o reactie fara echivoc din partea Comisiei. Trebuie declansata procedura Articolului 7. Nu putem aplica dubla masura, Art. 7 intr-o tara si intr-alta nu, pentru probleme similare.
 
Dan Nica (PSD): Din păcate astăzi avem o altă dezbatere electorală în care nu se spune nimic despre România. Trebuie să spunem adevărul şi să combatem lucrurile mincinoase. În 2009, Kovesi a semnat un protocol secret cu serviciile de informaţii. De doi ani de zile a început să apară dezvăluiri şi românii au putut să afle cu oroare, spaimă că au existat aceste protocoale care au condus la abuzuri abominabile. Românii urăsc dublul standard în justiţie si în viata lor de zi cu zi. Produse alimentare care le dăuneaza sănătăţii. Produse farmaceutice. Românii nu sunt primiţi în Spaţiul Schengen. 80% dintre românii din toate sondajele de opinie spun că sunt inadmisibile abuzurile care s-au făcut în justiţie. Românii sunt sensibili pentru că au trăit aceste abuzuri în perioada comunistă. Românii vor să fie trataţi ca parteneri egali. Românii nu vor şi nu acceptă această discriminare care nu este bazată pe nimic concret. România merită mai mult.
 
Judith Sargentini, verzii europeni: Statul de drept nu e de dreapta nici de stânga. E dureros să vedem că guvernul român susţine pe cel maghiar pentru că nu a pus pe ordinea de zi situaţia din Ungaria. E incredibil că România nu este aici. Delegitimează întregul proces. Lupta împotriva corupţiei este crucială. Avem o ţară care dă înapoi. La şase săptămâni de alegerile europene dăm un astfel de exemplu?
 
Sophia In 't Veld (ALDE): Observ şi eu cu tristeţe absenţa României. Nu pot însă să nu observ şi lipsa domnului Timmermans. Grupul meu s-a despărţit de grupul ALDE din România. Suntem dezamăgiţi de încercările lor de a nu permite înregistrarea unor noi partide de a participa la alegerile europene.
 
Monica Macovei: Astăzi în România, un grup de politicieni corupţi, condus de Dragnea, a luat ţara în mână şi dă cu ea de pământ. nu respectă programul de guvernare, ştege legi, transforma banii de investiţii în mită electorală. Soata a 20 de milioane de oameni stă în cântar cu salvarea unuia singur. Românii ies în strada de peste 2 ani de zile. Suntem gazaţi, împuşcaţi cu gloanţe de cauciuc, asta nu ne opreşte să ieşim. Drumul nostru e în continuare Europa. Eu nu pot să tac. Vă cer să ajutaţi România.
 
Ingeborg Grassle (PPE): Din păcate nu pot saluta preşedinţia Consiliului, deşi ar fi fost un lucru foarte bun. România este la preşidenţia Consiliului şi acum nu este în sala. Niciun alt stat nu a îndrăznit să facă ceea ce a făcut acuma România. Am văzut ce s-a întâmplat cu doamna Kovesi. Acum este supusă unor presiuni foarte mari. Din păcate Consiliul nu a făcut mai nimic la ceea ce să întâmplă şi să vină cu sancţiuni şi Consiliul e vinovat. În România există aceste atacuri la statul de drept.
 
Comisarul pentru Justiţie, Vera Jurova: Comisia cere României să poarte aceste consultari să ajungă cât mai aproape de un consens şi să ţină cont de recomandările Comisiei de la Veneţia şi MCV. Nu e prea târziu pentru România ca să revină pe drumul cel bun.
 
UPDATE Cristian Preda: La dezbaterea despre statul de drept din România - care stă să înceapă la Strasbourg - nu va participa nimeni din guvern. Dăncilă nu vine şi nici nu trimite vreun ministru sau vreun secretar de stat. România nu va fi reprezentată nici ca preşedintă în exerciţiu a Consiliului UE. PSD şi ALDE se poartă ca şi cum n-am fi în UE.
 
***
 
Dezbaterea are loc la solicitarea grupului PPE, care a cerut discutarea situaţiei statului de drept în România şi adoptarea unei noi rezoluţii despre derapajele guvernării Dăncilă, confom anunţului lui Cristian Preda.
 
Tot Cristian Preda a criticat  în termeni foarte duri absenţa premierului Dăncilă de la dezbateri, dat fiind că aceasta are luni pe agendă întâlniri şi declaraţii comune cu premierii Vietnamului şi ai Georgiei. „Viorica Dăncilă nu va veni luni la şedinţa PE care discută despre dezastrul pe care l-a creat guvernul ei în ultimii doi ani. Preferă să se întreţină cu Nguyen Xuan Phucde.Cum? Nu ştiţi cine e Nguyen Xuan Phucde? E premierul Vietnamului. Un comunist e, desigur, un interlocutor mai facil decât vicepreşedintele Timemrmans sau decât parlamentarii europeni", scrie Preda, care se întreabă cine va reprezenta guvernul României 
 
PE a mai adoptat în 13 noiembrie 2018 o rezoluţie privind situaţia statului de drept în România.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: