Scenariile de guvernare ale principalelor partide, după demiterea guvernului Cîţu VIDEO

Scenariile de guvernare ale principalelor partide, după demiterea guvernului Cîţu VIDEO

Foto  Inquam Photos / George Calin

Parlamentul a dezbătut, în plenul reunit de marţi, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, depusă de social-democraţi. PSD, USR şi AUR au votat cot la cot pentru demiterea Executivului, cele trei formaţiuni având împreună cu peste 40 de voturi faţă numărul minim necesar. În discursul său, Florin Cîţu i-a criticat constant pe reprezentanţii USR.

Transmisiune directă din plenul Parlamentului


 
 
UPDATE 15.00 Guvernul Cîţu a picat. Moţiunea a trecut cu 281 de voturi.
 
UPDATE 14.27 Florin Cîţu susţine, referitor la scenariile de după moţiune, că „toate opţiunile sunt pe  masă”, inclusiv varianta alegerilor anticipate.
 
UPDATE 14.10 Parlamentarii au început votul. Florin Cîţu şi reprezentaţii guvernului nu au votat.
 
UPDATE 14.07  Senatoarea independentă Diana Şoşoacă a transmis că Raed Arafat „este autorul moral al tuturor crimelor” din România. Şoşoacă l-a criticat pe premierul Florin Cîţu şi a transmis că ea ar avea mai multe şanse să fie Xena, prinţesa războinică, decât şansele lui Cîţu să fie Superman.
 
UPDATE 14:00 Claudiu Târziu , copreşedinte AUR, l-a numit pe Florin Cîţu „megaloman iresponsabil”, criticând afirmaţiile premierului în legătură cu orietarea extremist a formaţiunii.
 
„Cine sunt extremiştii, noi care ne batem pentru drepturile românilor şi pentru legi sau cineva care face segregare pe motive medicale? Cine aruncă ţara în haos? Cei din cauza cărora ne mor apropiaţii în spitale? Cîţu şi Iohannis sunt responsabili pentru haos. De unul scăpăm astăzi, de celălalt pregătiţi-vă. Dvs, cei de la PSD, poate daţi o mana de ajutor”.
 
UPDATE 13.30 Gabriel Andronache, liderul deputaţilor PNL, a declarat că moţiunea dezbătută marţi aduce tot mai mult cu spusele personajelor lui Caragiale şi conţine numai sloganuri şi titluri asemănătoare celor utilizate la mitingurile electorale.

„Vreau să cred că foarte puţini parlamentari dintre cei care au semnat moţiunea de cenzură dezbătută astăzi au şi citit textul acesteia, sunt de acord cu el şi îl asumă”, a afirmat Andronache, spunând că dacă l-au citit, atunci „semnatarii se descalifică, atât profesional, cât şi politic”.

„Textul moţiunii de cenzură conţine numai sloganuri şi titluri asemănătoare celor utilizate la mitingurile electorale. Jos Guvernul şi atât! Fără argumente temeinice, fără motive pentru a fi depusă, moţiunea dezbătută astăzi aduce tot mai mult cu spusele personajelor politice ale lui Caragiale”, a spus Andronache. 

UPDATE 13.25 În discursul său în faţa plenului, social-democratul Sorin Grindeanu a criticat dur USR pentru guvernarea alături de PNL. 
 

„O să mă adresez exclusiv reprezentanţilor USR. Va spun direct că trebuie să va recunoaşteţi public contribuţia majoră la dezastrul acestei guvernări. (...)

Aţi venit la putere promiţând reforme majore în sănătate şi eficientă în lupta cu pandemia, dar v-aţi comportat cu bolnavii cronici ca şi cum n-ar exista, iar pe mulţi i-aţi condamnat la moarte. Ministrul Voiculescu a avut mai degrabă prioritatea de a privatiza sistemul de Sănătate. Nicio măsură nu a fost luată pentru ca bolnavii să nu mai moară arşi în spitale.

Recunoaşteţi astăzi că aţi fost complicii premierului Cîţu, nu victimele lui. Recunoaşteţi că profesionalismul şi competenţa voastră au fost folosite doar în luptele pentru ciolan şi funcţii. Aţi promis că veţi construi autostrăzi, că mari proiecte de infrastructură vor fi executate impecabil. Realitaea este cu totul alta. 35 de kilometri, domnule Drulă, iar succesul administraţiei locale USR îl ştiu toţi românii. Este imaginea şobolanilor, dansând pe mormane de gunoi, marca Clotilde Armand. (...)

Dincolo de absurdul situaţiei de astăzi, în care deputatul Barna votează împotriva vicepremierului Barna, iar deputatul Drulă împotriva ministrului Drulă, trebuie să va asumaţi eşecul. Votul pentru moţiune, pe care sper că îl veţi da astăzi, să nu credeţi că va şterge mariajul cu PNL. Votul de astăzi de la moţiune nu este suficient pentru a poza în virgină. Aţi născut împreună cu liberalii un zombie politic numit Cîţu. Sunteţi părinte 1 şi părinte 2 pentru acest zombie”, a declarat Grindeanu.

UPDATE 13.15 Liderul AUR, George Simion, a refuzat să i se adreseze lui Cîţu de la tribuna Parlamentului.
 
"Nu mai putem să aruncăm nicio secundă pe acest prim-ministru distrugător, nu mai irosim nicio secunda pe Ciţu. La revedere!", a spus Simion.
 

 
Foto Inquam Photos
 
UPDATE 13.10 Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, a lansat critici la adresa USR şi le-a cerut soluţii pentru viitor.

"PSD ne spune că vrea anticipate, AUR spune că vrea guvern de tehnocraţi, USR spune că vrea să se întoarcă la guvernare. Mă întreb ce îi uneşte pe aceşti oameni", a spus Fenechiu.
 

"Florine, superman, ai căzut în cap. Zboara acasă lin. Ai eşuat big time", i-a transmis Ciolacu lui Cîţu.
 
Foto: Inquam Photos
 
UPDATE 12.24 Premierul Florin Cîţu şi-a concentrat discursul pe repetate atacuri la adresa USR: 
Ar fi fost mai util pentru români să retrageţi moţiunea de astăzi, când avem 15.000 de cazuri noi şi 250 de decese. Curios este că cei de la USR nu va aplaudă, dar va votează. Astăzi a murit moralitatea. Moţiunea PSD este susţinută şi votată de USR. Aşa-zişii reformişti s-au aliat cu PSD şi cu extremiştii de la AUR.

Se poate să fie mai josnici de atât liderii acestui partid? Vor să îl înlăture pe singurul om care i-a pus la treabă şi care i-a împiedicat să se joace cu vieţile românilor. Le-am arătat foarte clar: cu mine prim-ministru, guvernarea nu este un joc de copii răsfăţaţi. Rămâi în echipă. Nu acţionezi în interesul românilor, pleci acasă.

Sunt dezamăgit. Joacă alba-neagra cu guvernarea. Vrea să revină a guvernare cu cineva mai indulgent, care să inchidă ochii.

Oare ce câştigă USR din faptul că aruncă România în haos? Probabil vrea să confirme că este mai socialist decât PSD şi mai extremist decât extremiştii. Dragi români, vă cer scuze că am avut încredere în USR, că am crezut că vrea reformă, că este un partid care nu susţine discursul extremist. Adevărata faţă a USR este cea pe care o vedem astăzi. Am văzut-o încă din 2016, dar nu am dat atenţia meritată iminentei fuziuni PSD-USR. 

Tovarăşul cu spirală şi Vasile Dâncu. Ce imagine, nu-i aşa? Poate ne lămuresc şi ce planuri au după moţiune, pentru că PSD nu vrea la guvernare. Aruncă scenariul alegerilor anticipate deşi acum un an făcea sesizări la CCR cu privire la alegerile anticipate.

Dragi români, cu regret va spun că aţi votat un partid bipolar. USR spune că ar continuă la guvernare, dar votează împotriva guvernului. Cheia crizei politice este la USR. Putea să vină cu nominalizări pentru portofoliile din guvern şi se termina spectacolul. Dar preferă să voteze cu PSD, să lase România fără Guvern în plină criză sanitară.

USR votează o moţiune de cenzură care spune despre miniştrii săi că sunt incompetenţi. PSD arată în moţiune că domeniile Transporturi, Fonduri Europene, Sănătate şi Economii au fost un dezastru. Incompetenţă la Transporturi. PSD zice da. Văd că Drula zice tot da. Cum era aia cu zombie politic? Astăzi votezi cot la cot cu PSD pentru un test care spune că eşti incompetent şi mai vrei să faci parte din următorul guvern? După ce ai recunoscut singur că nu te-ai descurcat şi ai fost incompetent? Not going to happen ( nu se va întâmpla n.r.)

„Spitalele sunt la fel de nepregătite ca la debutul pandemiei”. Am citat din moţiunea PSD. Incompetenţă la Sănătate? USR spune că da, eu zic că da, românii zic că da. Ministerul Sănătăţii, un incompetent, nu a pregătit valul 4. Asta spune PSD, asta spune şi USR. Prin votul de astăzi, USR recunoaşte că a avut miniştri incompetenţi în domeniile pe care le-a gestionat. Aceşti oameni care au recunoscut că sunt incompetenţi nu mai au ce cauta la guvernare. Acesta este USR: un partid iresponsabil şi imatur.

Concluzia este simplă: am fost prea indulgent. Trebuia să îi fi demis pe toţi mult mai devreme şi poate astăzi eram mai pregătiţi. Aveam un sistem de sănătate mai pregătit pentru valul patru, aveam absorbţia fondurilor UE mai bună, aveam kilometri de autostradă făcuţi. Am tolerat o echipă de incompetenţi la Guvernare din respect pentru dumneavoastră. Nu voi mai permite aşa ceva. 

Şi-au bătut joc de sistemul de sănătate. Au avut bani, au avut tot ce şi-au dorit. Au lăsat Ministerul Sănătăţii fără ministru în plină criză. Este un gest criminal.

UPDATE 12.20 După de PSD a prezentat moţiunea, Florin Cîţu a fost invitat să susţină un discurs. Premierul a fost huiduit de parlamentarii AUR şi PSD. Prim-ministrul critică USR.
 
UPDATE 12.10 - Parlamentarii liberali au pus bannere în sala de plen, însă angajaţii Parlamentului le-au dat jos.
 
Sursa foto: Radu Eremia
 
UPDATE 12.05 Florin Cîţu, înconjurat de parlamentarii AUR. Premierul, numit "papagal", "corupt" şi "marionetă" de George Simion. Schimb de replici dure între liderul AUR şi Dan Vîlceanu.
 
UPDATE 12.00 - Liberalii care fac parte din aripa Orban nu vor fi prezenţi în sala de plen, unde va fi dezbătută şi votată moţiunea. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, aproximativ 40 de liberali fac parte din gruparea pro-Orban. Aceştia urmează să se strângă în biroul lui Ludovic Orban de la Camera Deputaţilor. „Nu mergem la parastasul Guvernului”, au declarat surse liberale din echipa Orban. 
 
Înainte de începerea plenului pentru dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură de marţi, Dan Barna a declarat că propunerea USR pentru viitorul premier este chiar proaspătul lider cu puteri depline al partidului, Dacian Cioloş. Un astfel de scenariu va fi luat în calcul dacă Cabinetul Cîţu pică, iar PNL nu va veni cu o propunere viabilă. 

„Pălăria de premier este mult prea mare pentru Cîţu. Nu, nu a existat o discuţie cu Ludovic Orban din câte ştiu. E o moţiune de care România are nevoie. Ne aşezăm la masă să discutăm cu PNL şi UDMR, pentru a găsi o soluţie.

Propunerea de premier este Dacian Cioloş, dar o să fie discutată. Pe structura coaliţiei aşa cum a fost ea prima propunere aparţine de la PNL, însă dacă se propune varianta noastră Cioloş este pregătit”, a spus Dan Barna marţi, în Parlament. 
 
Tot înainte de începerea şedinţei, social-democraţii au adus recuzită pentru a-l ironiza pe Florin Cîţu. Parlamentarii PSD au plasat în faţa sălii de plen o machetă a lui Superman prăbuţindu-se, după ce Cîţu a publicat pe contul personal de Instagram, în luna septembrie, un videoclip din filmul „Superman Returns”, în care faţa actorului a fost înlocuită de cea a premierului.
 
Camera Deputaţilor şi Senatul vor vota, în plenul reunit de marţi, moţiunea de cenzură a PSD intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!”. Pentru ca Executivul să fie demis,sunt necesare 234 de voturi în favoarea moţiunii. 
 
Liderii PSD, USR şi AUR au anunţat că vor vota moţiunea, iar cele trei partide ar aduna împreună aproximativ 280 de voturi. În schimb, premierul şi preşedintele PNL Florin Cîţu susţine că niciun parlamentar liberal nu va vota moţiunea, deşi aleşii formaţiunii vor fi prezenţi în bănci. Cu toate acestea, majorităţii care doreşte schimbarea Guvernului, formată din PSD, USR, AUR, ar putea să i se alăture şi o parte din parlamentarii care l-au susţinut pe Ludovic Orban la Congresul PNL din 25 septembrie.

 Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Imagini din aceeasi galerie
  •  Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  •  Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  •  Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  •  Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  •  Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  •  Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  •  Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  •  Foto  Inquam Photos / George Calin
  •  Foto  Inquam Photos / George Calin
  •  Foto  Inquam Photos / George Calin
  •  Foto  Inquam Photos / George Calin
  •  Foto  Inquam Photos / George Calin
  •  Foto  Inquam Photos / George Calin
  •  Foto  Inquam Photos / George Calin
  •  Foto  Inquam Photos / George Calin
  • Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  • Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  • Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  • Foto Inquam Photos / Octav Ganea
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările