Parlamentarii români au invadat pământul

FOTO Mediafax

Senatorii PSD, ALDE, PUR et comp au pogorât între noi, la doar câteva luni înaintea alegerii viitorului Parlament al României, spre a ne demonstra ce înseamnă autentic parlamentarism extraterestru.

De câte ori se apropie toamna electorală, mă întristez. Şi mi se instalează în timpane grandioasă şi tacticoasă, vocea de bariton cumpănită a nemăsuratului Nichita. Îmi vine, irepresibil, să exclam, parafrazându-l pe marele poet, acoperă-mi, popor român, inima cu ceva, cu umbra unui sequoia, „sau mai bine cu umbra ta”.

Poate aşa să nu ne mai rănească până în rărunchi spectacolul degradării generale a românilor cotropiţi de proprii lor politicieni, oferit de parlamentarii României neoiliesciste. Ca supravieţuitori miraculoşi ai ideii de democraţie orginală, cei din urmă s-au văzut recrutaţi şi ca protagonişti merituoşi, cu eroi ca Dragnea şi Oprea în frunte, ai unui film cu marţieni şi mafioţi din galaxii îndepărtate.

La exact un veac şi jumătate de la naşterea sa, parlamentarii PSD, ALDE şi PUR, şi nu doar ei, s-au gândit pesemne, să reediteze în onoarea marelui H.G. Wells, autorul „Războiului lumilor”, scenariul radiofonic care l-a făcut celebru şi pe Orson Welles.

În acest scop, senatorii PSD, ALDE, PUR et comp au pogorât între noi, la doar câteva luni înaintea alegerii viitorului Parlament al României, spre a ne demonstra ce înseamnă autentic parlamentarism extraterestru.

Fiindcă pe restul Terrei, dincolo de hotarele româneşti şi, poate, la rigoare, cine ştie, chiar şi în cotloanele cele mai îndepărtate din Calea Lactee, parlamentarii obişnuiesc să fie cu totul altfel decât deputatul naţional.

Sunt dătători de dude plicticoşi. Sunt vomitivi, nepricepuţi, spre deosebire de senatorii autohtoni. Nu-s feţi frumoşi capabili să mănânce jar şi să răstoarne, pe lângă avizul comisiei juridice din Senat, şi toate valorile creştine, cu tot cu bietul decalog, care ne cer să nu furăm, să nu ucidem, să nu depunem mărturie mincinoasă, să judecăm drept şi nu strâmb.

Doar parlamentarii marţieni ştiu, simultan, sări vitejeşte în apărarea colegilor lor din specia delincventului de rând, astfel încât urmărirea penală a prezumtivului infractor, hoţ, plastograf, sau ucigaş, să devină imposibilă.

Dintr-un motiv sau altul e poreclit, ca general, Izmană. Şi e bănuit, de către trădători de neam şi ţară, evident, (din tagma magistraţilor români ce nu dau pace fiindcă vor „justiţie”) de a fi ucis din culpă, culmea, el, marele ministru de Interne marţian, un biet tânăr pământean.

Pe Terra, dincolo de hotarele ţărişoarei, acest lucru, în mod normal, n-are cum fi posibil. Căci dincolo de ondulatul spaţiu carpato-danubiano-pontic, imunitatea Parlamentarului e rezervată exclusiv opiniilor şi activităţilor sale politice. Oh, cerule înstelat, ce bine, prin urmare, că mai există încă, printre noi, pe Dâmboviţa, emanaţii invadaţi din Marte! Ce bine că şi-au probat iar strălucirea meseriaşă cu care îşi exercită vocaţia lor parlamentară securiştii vechi şi noi, făcându-l scăpat eroic, de justiţie, pe un plagiator-general. Sau e, poate, general-plagiator?

Cert este că-i al lor. Dintr-un motiv sau altul e poreclit, ca general, Izmană. Şi e bănuit, de către trădători de neam şi ţară, evident, (din tagma magistraţilor români ce nu dau pace fiindcă vor „justiţie”) de a fi ucis din culpă, culmea, el, marele ministru de Interne marţian, un biet tânăr pământean. Şi încă unul vinovat de proastă conducere a motocicletei şi de a avea, culmea, ca poliţist defunct, o mamă care, nenorocita, nu tace. Iar toate acestea după ce mortul căruia i se făcuse onoarea să-i deschidă ca gândul şi ca vântul drumul indispensabilului doctor general, aterizase, nepriceputul, într-o groapă, oprind în loc coloana vertebrală a şefului iramplasabil.

Utilitatea marţianului parlamentar nu se opreşte însă aici. El rezonează şi vibrează cum nu se poate puternic la incitările patriotice ale şefului şi colegului său, dat marţian din Teleorman, condamnat de aceeaşi justiţie pământeană trădătoare pentru infracţiuni de drept comun. Ba chiar, o Everest al insolenţei, pentru furt de voturi, un demers de fapt firesc, pentru un politician ce se respectă. Căci e o faptă curată, justă, dreaptă să furi voturi, de vreme ce-i menită să rectifice voinţa greţos manipulată şi greşită a naţiunii, un popor care, de când au dispărut Stalin, Ceauşescu şi Iliescu, iar Putin încă nu s-a ivit în zare, la orizontul moldovean, rătăceşte, iată, în derivă şi trebuie readus urgent la matcă. Zis şi făcut.

Deputatul astfel iluminat scuipă, deci, electoratului pe obraz, doar, doar boborul vegetal se va trezi după ce nu a votat conform cu sforăiturile antiprezidenţiale indicate, sforăite, pe de-asupra, ultranaţionalist, sub eticheta, deloc calpă, a social-democraţiei. Apoi?

Cum sunt parlamentarii de aiurea? Mai simpli. Au inanitatea de a reprezenta poporul. De a sluji, vai, ce prostie, puterii sale suverane. De a-i da, culmea, socoteală.

Apoi mai scuipă odată. De această dată între ochii premierului, care insistă să nu facă vreodată caz cu gura de dragostea de ţară ce-l animă, ci să şi-o probeze prin fapte.  

Cum sunt parlamentarii de aiurea? Mai simpli. Au inanitatea de a reprezenta poporul. De a sluji, vai, ce prostie, puterii sale suverane. De a-i da, culmea, socoteală. Nu-l pot sfida obraznic, de vreme ce, altfel decât pe Dâmboviţa, consideră, absurd, că ar fi format din cetăţeni, că-s informaţi şi, ca atare, că nu pot batjocori noţiunea democraţiei.

Trimis să muncească, nu să se ghiftuiască într-un for zis „legislativ”, un astfel de parlamentar de genul expirat are naivitatea să creadă că diferenţa dintre statul de drept şi cel totalitar rezidă înainte de orice în puterea legii pentru toţi. Şi în validitatea ei perenă, cea neexpusă arbitrariului tiranului total. Fie şi numai de jenă, va evita să strâmbe legea morală, ceea clădită pe temeiul celui mai elementar simţ al dreptăţii.

E timpul evacuării din scenă a acestui tip de parlamentar caduc şi răsuflat. Pe Dâmboviţa a sosit momentul să continue spectacolul cu piesa de enorm succes mondial, pe un scenariu de „război al lumilor”, despre parlamentarul marţiano-ceauşisto-iliescist, care a invadat pământul pe veci pururi şi căruia, aşa reconfortat de populişti gen Putin, Erdogan et comp. cum este, bacteriile democraţiei şi justiţiei independente par a nu-i mai putea veni de hac.

Mă înseninez subit. Şi nu-mi rămâne pe buze decât umbra unei nerostite întrebări. Cât vor mai accepta românii să se lase compostaţi?