Parlamentarii nepenali pot salva ţara de gruparea toxică Dragnea, Dăncilă, Vâlcov. Votând împotrivă sau absentând de la votul pe buget

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se scrie mult în aceste zile despre buget. O trecere în revistă a criticilor aduse bugetului, în limbaj mai puţin tehnic, ar fi utilă. În plus, în bătaia de joc şi desconsiderarea opoziţiei, dezbaterea parlamentară a unei legi de asemenea importanţă este programata pentru doar patru zile. Dovada că puterea nu dă doi bani pe propunerile şi observaţiile opoziţiei. Ca şi cum n-ar exista.

Aberaţii şi minciuni

  • Alocaţiile copiilor rămân la nivelul de 84 de lei, dar finanţarea partidelor se ridică la 100 milioane euro, caz unic în Europa. PSD va primi 50 milioane de euro;  
  • Deţinuţii urmează să primească retroactiv 1.100 de lei/lună drept despăgubiri pentru condiţiile din închisori. În schimb, alocaţiile pentru copii rămân la 84 lei/lună;  
  • Persoanele cu dizabilităţi şi copiii orfani au fost lăsaţi fără finanţare de la bugetul central, la mâna autorităţilor locale. Dacă acestea nu au bani, copiii orfani mor de foame;  
  • Proiectul de buget de stat pe 2019 prevede tăierea cu 6% a creditelor bugetare ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), şi cu 13,42% la DIICOT, alocările acestor instituţii însemnând mai puţin decât suma primită de la buget de PSD;  
  • Dragnea a depus amendamente pentru reducerea bugetelor serviciilor de informaţii cu 525 milioane lei. În felul acesta periclitează siguranţa naţională. Avertismentul SRI, după amendamentele lui Dragnea: „Reducerea fondurilor poate vulnerabiliza capacitatea instituţiei de a-şi îndeplini atribuţiile la parametri optimi, cu posibile riscuri chiar de ordin strategic“;  
  • Sursele de finanţare ale bugetului sunt fanteziste: 5,5% creştere economică (UE prognozează 3,8%), 33,4% din PIB grad de colectare la buget (niciodată n-a fost mai mare de 31,5%), 4,6 cursul leu/euro, când deja cursul este 4,75, credite de angajament, împrumuturi de 8 miliarde euro, pe care le vor plăti copiii noştri. Şi dacă vor sări în aer costurile împrumuturilor?  
  • Banii alocaţi investiţiilor sunt de formă. Vor fi redistribuiţi pentru pensii şi salarii bugetare, la rectificările bugetare. În 2018 s-a întâmplat la fel;  
  • Finanţele au luat săptămâna aceasta peste 330 de milioane cu 4,5% dobândă. Se repetă scenariul din 2010. România va deveni în curând nefinanţabilă;  
  • Mugur Isărescu a demontat toate aiurelile şi elucubraţiile unor aşa zişi specialişti în finanţe publice: Vâlcov, Teodorovici, Zamfir şi alţii. Nu eu, Ponta i-a caracterizat drept „proşti şi analfabeţi“. Înclin să-i dau dreptate;  
  • Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Internaţional Finance Corporation, divizie a Băncii Mondiale, s-au plâns în mod oficial Guvernului României în legătură cu planurile privind o nouă taxă în sectorul bancar;  
  • Şeful Consiliului Investitorilor Străini: „OUG 114 e toxică pentru mediul de afaceri“. Despre demonizarea companiilor cu capital străin: „E un joc oportunist, se caută ţapi ispăşitori“;  
  • Statul subvenţionează CEC Bank cu 940 milioane de lei, ca să reziste la taxa pe „lăcomie“. Iar celelalte bănci pot să falimenteze sau să plece. Să redevenim ţara socialistă, cu o singură bancă de stat. Asta vrea Vâlcov.  

Sunt multe alte dovezi pe care le pot găsi parlamentarii nepenali în discuţiile cu specialiştii.

Cum se va vota la aprobarea bugetului?

Coaliţia parlamentară mai are acum 6-7 voturi în plus, faţă de majoritatea necesară. Se bazează pe voturile UDMR, cum recunoaşte şi Darius Vâlcov. Doar că UDMR are propriile interese, pe care a demonstrat de-a lungul anilor că le susţine cu cerbicie. Ce primeşte în schimbul votării bugetului? Deocamdată n-am aflat. Este posibil ca PSD-ALDE, disperaţi să-şi treacă bugetul şi să rămână la guvernare, să le fi promis marea cu sarea. Inclusiv autonomia teritorială pentru judeţele Harghita şi Covasna. Şi cine ştie ce alte promisiuni, deocamdată secrete.

Parlamentarii nepenali trebuie să reflecteze cu grijă la toate aceste aspecte. Ce fac, lasă ţara în continuare la mâna guvernului Dragnea-Dăncilă-Vâlcov, sau nu votează bugetul, actualul guvern pleacă şi vine un altul, eventual susţinut tot de PSD-ALDE, eventual şi de Pro România. Dar cu oameni care să nu fie „proşti şi analfabeţi“, citat din Ponta.

De votul pe legea bugetului depind multe evoluţii ulterioare

Dacă legea bugetului nu trece, actuala coaliţie de guvernare nu mai are majoritate parlamentară şi fără susţinere parlamentară nu poate funcţiona, guvernul trebuie sa demisioneze, dacă nu vrea să arunce ţara în haos. 

Chiar dacă legea bugetului ar trece, este clar că partidele de opoziţie vor ataca la CCR legea bugetului, iar preşedintele Iohannis va invoca nerespectarea avizelor date de CSAT pentru serviciile de informaţii, fapt care riscă să pericliteze siguranţa naţională. În acest caz, vor trece săptămâni până să ajungă legea bugetului la promulgare. Poate funcţiona statul în astfel de condiţii?

În cazul în care legea bugetului nu trece, se poate alcătui un nou guvern în câteva zile, care să elaboreze un buget cu „picioarele pe pământ“, nu cu capul în nori. La începutul lui martie am putea intra în normalitate.

La toate aceste argumente şi la multe altele ar trebui se reflecteze parlamentarii nepenali, dacă nu vor să fie taxaţi peste ani drept complici la distrugerea României. După exemplul Greciei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite