Parlamentarii AUR au depus un proiect de lege pentru alegerea primarilor în două tururi. Târziu: „Înregistrăm o perpetuare a dinastiilor locale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Claudiu Târziu
FOTO: Facebook/ Claudiu Târziu

Claudiu Târziu a anunţat miercuri că parlamentarii AUR au depus un proiect de lege pentru alegerea în două tururi de scrutin a primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene. El a adăugat că ştie faptul că USR-PLUS şi PNL doresc îndreptarea acestei legi şi speră ca aceştia să susţină propunerea legislativă.

Claudiu Târziu a declarat că începând din 2012, când legea a fost schimbată, se înregistrează o scădere drastică a numărului de primari noi, o mai slabă calitate a actului de guvernare locală, o „perpetuare a dinastiilor locale” care nu ţin cont de interesele electoratului. Acesta a mai afirmat că au depus proiectul de lege pentru a îndrepta „o prostie” pe care au făcut-o vechii politicieni şi speră ca USR-PLUS şi PNL să îi susţină.

„Am depus un proiect de lege tot pentru a îndrepta o prostie pe care au comis-o vechii politicieni şi anume alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene în două tururi de scrutin, din motive absolut evidente. Ştim că până în 2012 aşa au fost aleşi, iar de atunci s-a schimbat sistemul. 

De atunci înregistrăm o contra-performanţă, înregistrăm o scădere drastică a numărului de primari noi, înregistrăm o mai slabă calitate a actului de guvernare locală, înregistrăm o perpetuare a dinastiilor locale care se dedulcesc la bugetele locale şi la binefacerile poziţiilor, neţinând cont de interesele locuitorilor, ale electoratului care i-a trimis acolo. Ştim că şi în alte partide parlamentare există această dorinţă de îndreptare a legii, din această perspectivă. Sperăm ca şi USR-PLUS şi PNL să voteze proiectul nostru de lege”, a afirmat Claudiu Târziu, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la Parlament. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite