UPDATE Săftoiu a demisionat din fruntea TVR. CA al SRTV este demis. Rareş Bogdan, Mircea Dinescu şi Cornel Nistorescu, în noul CA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul reunit al Parlamentului a respins marţi raportul de activitate al TVR pe anul 2012. Directorul TVR Claudiu Săftoiu a demisionat înainte de prezentarea raportului. Prin urmare, Claudiu Săftoiu va fi debarcat din fruntea televiziunii publice, împreună cu întreg Consiliul de Administraţie. În locul său ar putea veni Rareş Bogdan, iar din noul CA vor face parte Mircea Dinescu şi Cornel Nistorescu.

 UPDATE Plenul reunit a respins cu 21 voturi "pentru“, 10 "abţineri" şi 262 "împotrivă" raportul de activitate al TVR pe anul 2012, drept urmare întreaga conducere a TVR este demisă. 

"Am primit la Cabinetul meu demisia lui Claudiu Săftoiu. Prin votul de respingere este demis şi CA al SRTV", a spus Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţiei şi cel care a condus şedinţa de astăzi a Plenului reunit. 

Senatorii şi deputaţii plănuiesc să respingă raportul de activitate al TVR, care va fi prezentat, astăzi, în plenul comun al celor două camere, conform unors surse parlamentare. Respingerea raportului va echivala cu demiterea în bloc a conducerii televiziunii publice, în frunte cu directorul Claudiu Săftoiu.

„Am vorbit cu Crin acum două luni“

Principalul favorit pentru a-i lua locul lui Săftoiu este jurnalistul Realitatea TV, Rareşl Bogdan. În primă fază, Rareş Bogdan a postat un mesaj pe facebook în care arăta că nu se gândeşte să plece de la Realitatea TV la TVR.  Contactat de „Adevărul“, Rareş Bogdan şi-a nunaţat poziţia şi  a admis că a purtat discuţii pe această temă cu preşedintele PNL, Crin Antonescu. „Dacă va cădea raportul TVR, vom putea purta o discuţie  dacă voi merge la TVR sau nu. Trebuie să văd rezultatul. Oricum, nu am de gând să renunţ la calitatea de jurnalist. Dacă voi putea face o emisiune pe săptămână, atunci voi discuta despre posibilitatea de a merge la TVR. Dacă nu, nu“, a spus Rareş Bogdan.

Întrebat dacă se gândeşte , concret, la funcţia de director, în condiţiile în care raportul TVR va fi respins, Bogdan a replicat: „Se poate discutra despre orice“.

Totodată, jurnalistul Realitatea TV a admis că cel care i-a propus postul a fost preşedintele PNL, Crin Antonescu. „ Am vorbit cu Crin Antonescu în urmă cu două luni despre o posibilitate de acest gen. Iar în urmă cu trei săptămâni am vorbit doar în treacăt de TVR“, a spus Rareş Bogdan.

Surse apropiate TVR ne-au declarat că din viitorul Consiliu de Adminsitraţie vor face parte Mircea Dinescu şi Cronel Nistorescu, jurnalişti apropiaţi de Rareş Bogdan.

„La TVR n-ai voie să faci politică“

Mircea Dinescu spune că va refuza o eventuală propunere, pe motiv că „urmează un an elecoral în care îşi doreşte să-i bărbierească pe politicieni“. „Nu ştiu nimic în acest sens.Oricum, nu cred că pot face parte din CA al TVR, pentru că m-am apucat de emisiuni la Realitatea TV. Şi chiar dacă mi-ar propune, nu aş accepta. Urmează un al electoral, o să mă bag în politică, o să-i bărbieresc pe politicieni, iar dacă mă duc la TVR n-ai voie să faci politică“, a spus Dinescu pentru Adevărul. Contactat de Adevătul, Cornel Nistorescu a replicat. „Nu am de-a face cu ziarul Adevărul“.

Senatorul Sorin Roşca Stănescu, un apropiat al preşedintelui PNL Crin Antonescu, a avertizat aseară, într-o emisune la Antena 3, că va ieşi cu scandal la dezbaterea raportului TVR.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite