Paris: „Il faut résister!”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de oameni au aşteptat şi aşteaptă la Paris să voteze    FOTO Facebook/Iulia Badea Gueritee
Mii de oameni au aşteptat şi aşteaptă la Paris să voteze    FOTO Facebook/Iulia Badea Gueritee

Trebuie să rezistaţi. Orele trec, ploaia mocănească nu se mai opreşte. Mai puţini - obosiţi de ploaie şi de statul în picioare ore în şir - mulţi alegători români din Paris au ales să plece. ”Jenaţi, frustraţi, scârbiţi”, după cum mărturisea o româncă sătulă de 5 ore de aşteptat.

Cei care au rămas sunt bine încadraţi, de mulţi jandarmi şi de poliţişti parizieni, ca şi de mulţi localnici, parizieni care au decis să treacă pe aici pentru a vedea „ce se întâmplă”. Se întâmplă că aproximativ 5000 de persoane stau la coadă, alte 5100 au votat deja, la orele 16, se întâmplă că.... românii s-au săturat.

În sine, cifrele sunt importante. În acest moment, numărul de români care a votat deja la Paris a întrecut totalul zilei de vot din 2 noiembrie (doar 4500, pentru cele două secţii de votare), iar Lyon, cu 1400 de persoane care votaseră până la aceeaşi oră, şi-a triplat performanţa din 2 noiembrie. La Strasbourg sunt cozi destul de mari, iar românii care locuiesc în apropierea graniţei, dar în Germania, au preferat să sosească în această capitală europeană pentru a vota.

Impotriva ploii şi a disperării, la Paris există un singur remediu: cântecele, imnul naţional, de mai multe ori, glumele, VIP-urile care au au decis să stea la coadă pentru a da un exemplu. Mă refer la Elena Udrea, care stă, iată, de mai mult de trei ore la coadă pe rue de l'Exposition, alături de ceilalţi români. Absurdul situaţiei nu este caricatural, nici grotesc, nu pătează în niciun fel imaginea României, aşa cum ar putea să afirme unii. Jandarmii, sosiţi în sprijinul poliţiştilor, îndeplinesc, culmea, funcţia de avocat al românilor care stau la coadă! Francezilor care tot întreabă ce se întâmplă, le explică totul foarte calm:

sunt oameni care îşi votează viitorul preşedinte, nu îi obligă nimeni, nu, stau de bună voie, şi da, decât să-i condamnaţi, ar trebui să-i admiraţi.

Sebastien, jandarmul cu pricina, este calm şi dă cu plăcere detalii inclusiv asupra prezenţei sale şi a colegilor săi. "Dacă ne cheamă ambasada, nici măcar nu ne interesează. Noi răspundem la cererile prefectului de poliţie şi intervenim ca sprijin suplimentar. In plus, ştiţi ce, lumea ne apreciază mai mult, căci noi vorbim cu ei, explicăm".

Seara a coborât deja peste metropola franceză. Românii aşteaptă la cozi cu telefonul conectat la ceea ce se întâmplă în ţară. Află că Londra nu a cedat, că la Viena se stă la coadă ore în şir, iar la Geneva, aflu de la Dan Enache, un craiovean stabilit în Franţa dar care a votat în Elveţia, că procesul de votare este fluid, că au votat 970 de români până la orele 16. Soţii Lion, la plecare, au urat românilor care le-au explicat ce se întâmplă, "il faut résister".

O româncă, plecând în sfârşit de la coada la care a preferat să stea cu băieţelul ei ore în şir, în ploaie, îi şopteşte : „să nu uiţi niciodată ziua asta, Ştefane".

Ca într-o fabulă utopică, a unei republici prezidenţiale care nu este întocmai o republică de acest gen, românilor din diaspora li se pare mai util să strige un drept la vot fundamental pentru o alegere prezidenţială. De ce nu şi pentru o alegere parlamentară, un scrutin european? Evident, preşedintele este imaginea. Preşedintele actual, se simte şi se spune aici, a dezamăgit prin neprevederea acestor situaţii din cauza cărora până şi Caragiale, după ce a râs în hohote, a preferat să fugă la Berlin.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite