A aprobat în cel mai iresponsabil şi descalificant chip cu putinţă solicitarea ca Sala Tronului din Palatul Regal, astăzi Muzeul Naţional de Artă al României, să fie folosită drept restaurant, sală de mese, loc unde se bea ţuică, vin, whiskey, se îngurgitează aperitive, de nevolnica, semidocta, semi-analfabeta V. V. Dăncilă. Fosta şefă a domniei-sale.

De ce o fi făcut cetăţeanul Ivaşcu George această ultimă ticăloşie din cariera lui de ministru fără istorie numai bunul Dumnezeu o ştie. Din neştiinţă, din prostie, din incultură, din slugărnicie, din micimea spiritului. Toate ipotezele sunt deschise. Dl. Ivaşcu şi-a încheiat astfel în cel mai lamentabil chip cu putinţă inutila trecere prin guvernul României, loc de unde doar a încasat leafă degeaba şi s-a decredibilizat pe vecie. Merită pentru asta huiduieli la scenă deschisă.

În schimb, insa care zilnic face de râs ţara condamnată să suporte nenorocirea de a avea un premier cu un IQ redus la minimum, aşa cum este cel al fostei inginere din Videle, a făcut-o spre a ne ma demonstra o dată că merită să îl slujeşti pe inculpatul Dragnea Nicolae Liviu atunci când îţi poţi aroga dreptul de a-ţi bate joc când vrei tu de cutume, de bună cuviinţă, de bun simţ şi, mai presus de toate, de istoria României.

A avut grijă întreaga guvernare pesedisto-aldistă să compromită sărbătorirea Centenarului Unirii. Însă vârful de sarcină al ratării deliberate a sărbătoririi aşa cum se cuvine a acestui mare moment din istoria României s-a înregistrat de când prin Palatul Victoria bântuie lăbărţata fiinţă pe nume Dăncilă Viorica Vasilica. A venit cireaşa de pe colivă. Cu numai câteva zile înainte de 1 Decembrie, neterminata coană Dăncilă îşi exhibă di grande ţopenia şi îşi îngăduie luxul de a batjocori istoria ţării mergând până acolo cu neruşinarea asociată cu prostia încât dă o palmă memoriei Regilor României a căror contribuţie a fost decisivă întru săvârşirea şi desăvârşirea Unirii. Bea, mănâncă, ciocneşte pahare, chicoteşte,clefăie, râde, râgâie, se comportă porceşte într-un loc pe care nu a îndrăznit să îl pângărească nici măcar Nicolae Ceauşescu.

Şi uite aşa măştile au căzut definitiv. Vreme de câţiva ani, pesediştii au făcut efortul de a mima că respectă, în fine, Casa Regală şi faptele marilor regi ai României. Carol, Ferdinand Întregitorul, Mihai. În urmă cu un an au vărsat lacrimi de crocodil la moartea ultimului Rege al României în încercarea de a-şi deghiza condiţia de urmaşi ai lui Petru Groza, Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Nicolae Ceauşescu. Au mimat regretul pentru felul incalificabil în care întemeietorul PSD, bolşevicul Iliescu Ion, s-a purtat ani de-a rândul, după 22 decembrie 1989 ,cu regele Mihai. În plus, pesediştii lui Dragnea, Dăncilă, Nicolicea, dar şi preşedintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu au cumpărat conştiinţa urmaşilor Majestăţii Sale, ceea ce se cheamă azi Casa Regală refuzând să comenteze blasfemia comisă de numita Dăncilă. De teama de a nu pierde banii pe care i-i pune lunar în puşculiţă compromisul guvern al României. Făcându-se că nu observă că numai cu un an în urmă în locul în care doamna Dăncilă a întins o masă şi s-a crezut Regină, ea, o impostoare, o neavenită, o Neica Nimeni care de abia a trecut examenul de treaptă pe vremea când era liceană, s-a aflat trupul neînsufleţit al Tatălui doamnei care se recomandă drept Custodele Casei Regale.Demnitatea nu se mai poartă nici pe la rămăşiţele a ceva care a făcut odinioară cinste României.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro