Paleologu, prezidenţiabil PMP: După preşedintele jucător şi preşedintele spectator, e nevoie de un preşedinte învăţător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Theodor Paleologu, care urmează să fie desemnat astăzi candidatul PMP la Preşedinţie, precizează că va avea o campanie ca un curs interactiv, pro bono, la scara întregii ţări, pentru că, după preşedintele jucător şi preşedintele spectator, e nevoie de un preşedinte învăţător.

„În primul rînd mă gîndesc la tatăl meu. Lui vreau să-i dedic marea încleştare care urmează. Vocaţia mea este aceea de educator. Fiind vorba de o campanie prezidenţială, o voi trata ca pe un imens exerciţiu de pedagogie naţională. Campania mea va fi, de fapt, un curs interactiv, pro bono, la scara întregii ţări. Explic toate motivaţiile şi intenţiile mele în scrisoarea pe care am adresat-o tatălui meu”, a scris Paleologu, duminică, pe pagina sa de Facebook.

El spune, în scrisoarea către tatăl său, că este cu adevărat fericit doar atunci când citeşte o carte bună şi, mai cu seamă, când ţine cursuri.

„Fiind vorba, însă, de o campanie prezidenţială, o voi trata ca pe un imens exerciţiu de pedagogie naţională. Campania mea va fi, de fapt, un curs interactiv, pro bono, la scara întregii ţări, un curs despre valorile care ţin o societate împreună, despre moştenire şi educaţie, despre legătura dintre justiţie şi pace socială, despre dreptate şi libertate ca fundamente ale prosperităţii, despre grija pentru natură şi criza demografică, despre diplomaţie şi rolul României în lume. Îmi voi expune cu fermitate principiile şi punctele de vedere, dar în primul rînd voi asculta, căci un bun educator trebuie să asculte şi să faciliteze dialogul, să-i încurajeze pe ceilalţi să spună ce gîndesc”, scrie Theodor Paleologu.

În opinia lui Paleologu, după preşedintele jucător şi preşedintele spectator, e nevoie de un preşedinte învăţător: un învăţător care învaţă el însuşi, care ascultă şi pune întrebările cu adevărat importante, care intervine pentru a clarifica dezbaterea publică.

„Un preşedinte învăţător este un educator şi un inspirator, un continuator şi un transmiţător, un mediator şi un moderator, un ascultător şi un îndrumător. Doar un colosal efort de educaţie poate ridica această ţară. În ultimă instanţă toate problemele noastre încep şi se termină cu educaţia”, subliniază Theodor Paleologu.

Mihai Neamţu a anunţat, sâmbătă, că a acceptat invitaţia de a deveni membru PMP, dar că susţine candidatura la Preşedinţie a lui Theodor Paleologu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite