Pacea de la Cotroceni: Ponta zice "nu mai fac", Băsescu devine de nesuspendat

Misteriosul „Acord de colaborare instituţională între Preşedintele României şi Primul-Ministru al Guvernului“, semnat în noaptea de 12 decembrie, la ora 22.50, şi dezvăluit publicului o săptămână mai târziu, este mai important decât ar putea părea la prima vedere. Documentul nu reprezintă un simplu petic de hârtie, cu care semnatarii se pot şterge la fund, ci contractul de salvare a statului de drept, sub privirea severă a Europei.

Acordul marchează capitularea războinicului primitiv Victor Ponta, nevoit să-i cedeze locul în arenă singurei forme de viaţă care i-ar putea supravieţui: politicianul responsabil Victor Ponta. Din mare câştigător al alegerilor, preşedintele PSD se trezeşte în costumul strâmt al celui nevoit să respecte o serie de reguli, pe care le-a călcat în picioare până acum.

Ce prevede, de fapt, Acordul de la Cotroceni? Şi cui foloseşte el? Dacă parcurgi cu atenţie cele şase pagini, e imposibil să nu constaţi că:

1. Traian Băsescu şi Victor Ponta promit să nu se mai bălăcărească în public;

2. Victor Ponta promite să nu mai atace statul de drept din România, liderii politici occidentali şi instituţiile internaţionale.

Punctul 1 este mai mult de faţadă. Ponderea sa în Acord nu atinge nici măcar 10%. De altfel, subiectul este expediat spre sfârşitul documentului, la punctul 5, iar formularea ne trimite la „cei şapte ani de-acasă“. De exemplu: „Părţile vor îmbrăţişa reguli minimale de adresare respectuoasă, cu referire directă la funcţia partenerului şi la adresarea la plural. (…) Părţile se angajează, de asemenea, să evite expresiile dure, atacurile de orice fel“. La acest capitol, atât Băsescu, cât şi Ponta au plecat capul ca doi elevi ştrengari, ca să fie urecheaţi pentru boacăna făcută în pauză dintre ora de mate şi cea de chimie.

Greutatea documentului stă în altă parte. Mai exact, în punctele care vizează probleme de fond: orientarea politico-militară a României, alianţele ei externe, întărirea şi protejarea instituţiilor fundamentale ale statului, independenţa Justiţiei. La acest capitol, Traian Băsescu iese neşifonat. În schimb, Victor Ponta încasează o papară ca la şcoala de corecţie. Aproape toate imperativele Acordului, asumate tactic de cei doi, îl vizează de fapt doar pe Ponta. Ele se regăsesc, fără mari diferenţe, şi în „cele 11 porunci ale lui Barroso“, şi în recentul Raport al Comisiei de la Veneţia. În mod cert, se vor regăsi şi în Raportul MCV pe Justiţie.

Să trecem în revistă cele mai importante prevederi asumate, prin Acordul de la Cotroceni, de către Victor Ponta şi Traian Băsescu.

• „Orientarea strategică a României: apartenenţa la NATO şi la UE, Parteneriatul Strategic cu SUA, regulile europene ale competiţiei şi economiei de piaţă şi ale democraţiei sunt intangibile.“
• „Respectul pentru valorile constituţionale şi pentru instituţiile fundamentale ale statului, începând cu justiţia, care nu mai trebuie să fie atacate şi, astfel, delegitimate.“
• „Consolidarea independenţei justiţiei în raport cu influenţa politică. Respectarea prevederilor Constituţiei la emiterea ordonanţelor de urgenţă şi punerea în aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale.“
• „Asigurarea funcţionalităţii instituţiilor afectate şi identificarea de garanţii pentru păstrarea atribuţiilor statului de drept.“
• „Numirea în funcţia de Avocat al Poporului a unei persoane care se bucură de sprijinul diferitelor grupuri parlamentare.“
• „Introducerea unui proces transparent de numire a Procurorului General şi a Procurorului şef al DNA, care să presupună candidaturi deschise, criterii de experienţă profesională, integritate şi rezultate pozitive în acţiunea anticorupţie.“
• „Părţile se angajează să se abţină de la atacuri la adresa instituţiilor statului de drept şi a celor cuprinse în angajamente externe, de natură financiară şi politică, optând să coopereze în poziţiile comune faţă de FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, NATO, MCV, Schengen etc.
• „Părţile se angajează să evite confruntările publice inutile.“
• „Părţile convin asupra faptului că, potrivit Constituţiei României, fiecare componentă are atribuţii preeminente în anumite domenii de activitate: Preşedintele: politica externă, de securitate, de apărare, reprezentarea la Consiliul European şi afaceri europene; Primul-ministru: politica economică şi socială, guvernarea ţării, probleme de ordin curent ce nu au direct incidenţă cu securitatea naţională, relaţii externe la nivel interguvernamental şi european.“
• Preşedintele: politica externă, de securitate, de apărare, reprezentarea la Consiliul European şi afaceri europene;
• Primul-ministru: politica economică şi socială, guvernarea ţării, probleme de ordin curent ce nu au direct incidenţă cu securitatea naţională, relaţii externe la nivel interguvernamental şi european.“
• „Există domenii efective în care cooperarea dintre cele două componente ale Executivului se impune. Dacă sunt puncte de vedere diferite, va avea prioritate decidentul final. În această materie se înscriu: (…) numirile de generali; numirile de ambasadori; numirea Procurorului General, a Procurorului şef al DNA etc.“
• „Legislaţie europeană de implementat (eventuale modificări cu acordul părţilor): 4 coduri justiţie; Legea micii reforme în justiţie.“
• „Angajamentul de realizare a următoarelor legi: noua lege a Sănătăţii; reorganizarea administrativă – regionalizare; reforma electorală; revizuirea Constituţiei.“
• „Formula de luare a deciziilor între cele două componente ale Executivului − Preşedinţia şi Guvernul României − este cu precădere întâlnirea sau discuţia directă Preşedinte-Premier.“           

Acestea sunt principalele puncte ale Acordului. Ele par desprinse din agenda de lucru a lui Traian Băsescu. Marea surpriză este aceea că pucistul-vesel Victor Ponta, chiar şi asistat de pucistul-de-tinichea Crin Antonescu, a acceptat să-şi pună semnătura pe un document cu valoare de rechizitoriu. Căci asta par a fi cele şase pagini ale Acordului: o trecere în revistă a acţiunilor iresponsabile şi antistatale iniţiate de cei doi tovarăşi-de-lovitură.

De ce a acceptat Ponta să semneze un asemenea document, ba chiar să se şi deplaseze în „bârlogul tiranului“ pentru asta, într-un moment în care era purtat de valul unei mari victorii electorale? Răspunsul e unul singur: n-a avut încotro. După cum nici Băsescu n-a avut încotro în a-l desemna pe Victor Ponta prim-ministru.

În faţa cui n-au avut încotro cei doi politicieni dâmboviţeni? În faţa Europei. În primul rând, a liderilor politici de la Bruxelles: popularul Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene (în cazul lui Băsescu), şi social-democratul Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European (în cazul lui Ponta). Ecuaţia era simplă: pentru a beneficia de susţinerea Occidentului, Băsescu trebuia să evite o criză politică numindu-l pe Ponta prim-ministru; pentru a avea susţinere europeană, Ponta trebuie să evite o criză politică, de aici înainte, renunţând la atacarea instituţiilor româneşti şi a celor europene.

Din prima categorie face parte şi Preşedinţia României. Prin Acordul de la Cotroceni, Victor Ponta a renunţat, de fapt, la orice ambiţie de a-l mai suspenda vreodată pe Traian Băsescu. Prin acelaşi Acord, Traian Băsescu şi-a securizat mandatul de preşedinte până în 2014.

Alegerile din 9 decembrie au, de fapt, doi mari câştigători: Victor Ponta şi Traian Băsescu. Există şi doi mari perdanţi, transformaţi în spectatori: Crin Antonescu şi Dan Voiculescu. Iar asta se va vedea cât de curând.