Orban vrea ca alegerile locale să se desfăşoare timp de două zile

Orban vrea ca alegerile locale să se desfăşoare timp de două zile

Prim-ministrul Orban susţine că pentru a se trece la două zile de alegeri locale e necesară o modificare legislativă.

Premierul Ludovic Orban a declarat că i se pare bună ideea de a avea două zile de alegeri, la alegerile locale, pentru că s-ar evita înghesuiala la urne şi va fi redus riscul de îmbolnăvire. Prim-ministrul precizează însă că va fi nevoie de o modificare legislativă deşi un amendament în acest sens depus de USR a fost respins de parlamentari.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebat la Digi 24, marţi seară, dacă este de acord cu două zile de scrutin electoral la alegerile locale, premierul Ludovic Orban a precizat că i se pare o idee bună.
 
”Posibil, mi se pare o idee bună. Nu putem modifica noi legea. Data alegerilor a fost stabilită prin lege. Pentru a se trece la două zile, e necesară o modificare legislativă. În ceea ce mă priveşte, sunt de acord cu două zile pentru că putem evita aglomerările din secţiile de votare şi putem organiza fluxurile de vot încât să reducem la maximum riscul de îmbolnăvire”, a declarat Orban.
 
Liderul PNL a mai fost întrebat dacă încă discută cu Alianţa USR - Plus desemnarea unor candidaţi comuni la primăriile de sector ale Capitalei, premierul afirmând că este un pas important susţinerea unui candidat comun pentru Primăria Generală.
 
”Cred că am făcut un pas important că am convenit candidatul la Primăria Capitalei care e susţinut de PNL şi Alianţa USR -Plus, continuăm discuţiile, indiferent care va fi forma de înţelegere, din punctul nostru de vedere important e să ne concentrăm eforturile pentru câştigarea Primăriei Capitalei şi a cât mai multor primării de Sector. Sunt două primării de Sector unde situaţia este puţin mai dificilă, 3 şi 4. Sunt primari care stau bine în sondajele de opinie. Aş prefera ca atâta timp purtăm discuţii, să dau informaţii pe acest subiect”, a mai declarat Orban.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările