Orban spune că lista pentru alegerile europarlamentare nu este decisă, astfel că nu pot fi nemulţumiri atât timp cât nu a fost stabilită

Orban spune că lista pentru alegerile europarlamentare nu este decisă, astfel că nu pot fi nemulţumiri atât timp cât nu a fost stabilită

Ludovic Orban

Preşedintele PNL Ludovic Orban spune că lista partidului pentru alegerile europarlamentare va fi stabilită în jurul datei de 15 februarie şi că nu pot exista nemulţumiri în cadrul formaţiunii atât timp cât lista nu este decisă. El a refuzat să spună dacă pe această listă se va regăsi Crin Antonescu.

Ludovic Orban a declarat sâmbătă, la Cluj, că lista partidului pentru alegerile europarlamentare va fi stabilită în jurul datei de 15 februarie.

Lui Orban i s-a amintit că există nemulţumiri legate de această listă, liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, cerând conducerii partidului democratizarea deciziei asupra listei de candidaţi la europarlamentare, precizând că nu este un secret faptul că PNL este în dificultate cu privire la lista de candidaţi deoarece are prea mulţi oameni valoroşi. Liderul PNL spune că nu trebuie să existe nemulţumiri atât timp cât lista nu a fost decisă.

“Nu poate exista nicio nemulţumire atâta timp cât lista nu este decisă. Repet, nu poate exista nicio nemulţumire legată de această listă pentru că această listă nu este încă votată în organismele statutare şi nu este stabilită”, a spus Orban.

Întrebat dacă există nişte candidaţi favoriţi, liderul PNL a răspuns: “Domnul Daniel Buda va fi pe un loc cât se poate de bun, ca o recunoaştere a forţei funcţiei, a forţei Regiunii Nord-Vest şi mai ales, ca urmare a activităţii sale laborioase la nivelul Parlamentului European cu rezultate extrem de evidente pentru orice om care vrea să vadă activitatea domniei sale”.

De asemenea, Orban a afirmat că de principiu se va căuta să existe o reprezentare echilibrată pe lista de europarlamentare astfel încât fiecare regiune a ţării să fie reprezentată.

Ludovic Orban a precizat că lista pentru alegerile europarlamentare va fi votată de preşedinţii de filiale în baza mandatului primit de la organizaţii şi că forul care va decide componenţa acesteia va fi Biroul Politic Naţional.

Liderul PNL a fost întrebat dacă fostul preşedinte al partidului Crin Antonescu se va regăsi pe o poziţie în această listă, răspunzând: “Este unul dintre candidaţi, sunt 49 de candidaţi, aş prefera să nu fac nicio observaţie legată de vreunul dintre candidaţi”.

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, afirmă, într-o postare pe Facebook, că Biroul Permanent Judeţean al PNL cere conducerii partidului, "cu respect", democratizarea listei de candidaţi la alegerile europarlamentare. "Nu este pentru nimeni un secret că PNL este în dificultate cu privire la lista de candidaţi pentru europarlamentare. Nu pentru că nu ar avea candidaţi valoroşi, ci, dimpotrivă, pentru că are prea mulţi!", adaugă Robu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: