Orban: După marţea neagră, iată că PSD-ALDE brevetează şi Miercurea Neagră

Orban: După marţea neagră, iată că PSD-ALDE brevetează şi Miercurea Neagră

FOTO Dorin Constanda

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că partidul său va ataca la Curtea Constituţională modificările la Codul penal, adoptate miercuri în plenul Camerei Deputaţilor. Liberalul mai avertizează că „deja a fost depăşită orice linie roşie” şi că modificările sunt cu dedicaţie pentru Liviu Dragnea şi Călin-Popescu Tăriceanu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ludovic Orban a afirmat într-o conferină de presă la Iaşi că partidul său va ataca modificările Codului penal la CCR.

„PNL va ataca la Curtea Constituţională modificările aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. Deja PSD-ALDE au mai avut o tentativă de a modifica Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, tentativă care a eşuat tot din cauză că PNL a atacat la Curtea Constituţională atât modificările la Codul penal, cât şi la Codul de Procedură Penală. Readuc aminte că 64 din 96 de modificări la Codul de Procedură penală au fost declarate neconstituţionale în tentativa anterioară şi, de asemenea, cred că 32 din 46 de modificări ale Codului Penal au fost, de asemenea, declarate neconstituţionale, care urmare a sesizărilor depuse de preşedintele Iohannis şi de PNL”, a precizat liderul PNL, citat de Agerpres.
 
Orban mai spune despre modificări că au fost făcute cu dedicaţie pentru Liviu Dragnea şi Călin-Popescu Tăriceanu, care au „depăşit orice linie roşie”.

„Nişte nenorociţi, fără frica lui Dumnezeu, au forţat modificări la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală, care sunt modificări cu dedicaţie, făcute cu scopul de a-l scăpa de închisoare pe Tăriceanu şi pe Dragnea. Şi probabil şi pe alţi ciraci de-ai lor. Este Miercurea Neagră, practic. După Marţea Neagră, iată că PSD-ALDE brevetează şi Miercurea Neagră. Este deja depăşită orice linie roşie şi gândiţi-vă că acest lucru se petrece exact în ziua în care reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, comisie care a fost sesizată de PNL prin intermediul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a venit în misiunea de evaluare a modificărilor la Legilor Justiţiei şi la Coduri”, a adăugat Ludovic Orban.
 
Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat miercuri modificările operate de coaliţia PSD-ALDE la Codul penal şi la Codul de procedură penală. Unele articole schimbate de PSD îl ajută pe Liviu Dragnea să scape de dosarul angajatelor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman. Deşi coaliţia PSD-ALDE nu mai are majoritate la Camera Deputaţilor, aceasta s-a bazat pe voturile UDMR şi ale minorităţilor naţionale.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: