Orban, despre cazul Kovesi: PNL nu va sprijini nicio implicare a Parlamentului în procedurile care sunt la dispoziţia lui Toader, CSM şi Inspecţiei Judiciare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că liberalii nu vor sprijini nicio implicare a Parlamentului în ceea ce priveşte evaluarea activităţii DNA şi a conducerii acestei instituţii.

„Ceea ce am hotărât noi este că PNL nu va sprijini nicio implicare a Parlamentului în ceea ce priveşte procedurile constituţionale şi legale care sunt strict la dispoziţia ministrului Justiţiei, la dispoziţia CSM, a Inspecţiei Judiciare. Există instituţii ale statului român care sunt mandatate prin Constituţie şi prin lege să se ocupe de toate chestiunile acestea", a spus Orban, la Parlament, citat de Agerpres

Liderul PNL a susţinut că la nivelul conducerii Parlamentului se încearcă forţarea „mâinii“ ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. „Simţim că există o anumită tropăială la nivelul conducerii, un tropăit la nivelul conducerii camerelor, respectiv în cabinetele lui Dragnea şi Tăriceanu privitor la încercarea de a-i forţa cumva mâna ministrului Justiţiei printr-o cale parlamentară", a susţinut Ludovic Orban.

Preşedintele PNL a criticat declaraţiile ministrului Justiţiei, susţinând că acesta nu cunoaşte legea. „Aş vrea să îmi exprim dezamăgirea că ministrul Justiţiei în declaraţia de presă a arătat că nu cunoaşte legea. Ministrul Justiţiei nu depune niciun raport în plenul Parlamentului. Ministrul Justiţiei, după depunerea raportului Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi a raportului DNA, care trebuie depus în ultima săptămână din februarie, la CSM şi la ministrul Justiţiei, repet, rapoartele le depune Parchetul de pe lângă ICCJ si DNA, nicidecum DIICOT, aşa cum a afirmat domnul ministru Toader. Se vede că domnul ministru Toader se referă la o viitoare reglementare, nicidecum la reglementarea actuală. Ministrul Justiţiei prezintă în faţa Parlamentului concluziile asupra acestui raport“, a mai spsus liderul PNL. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite