Orban, acuzaţii grave după congresul PNL: A fost o lovitură de partid. Mi-ar fi ruşine, dacă aş fi în locul lui Cîţu, să ajung preşedinte aşa cum a ajuns el

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban FOTO Mediafax
Ludovic Orban FOTO Mediafax

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban face acuzaţii grave la adresa noii conduceri a partidului şi reclamă nereguli în legătură cu modul în care Florin Cîţu a câştigat preşedinţia formaţiunii. Potrivit liberalului, „mecanismele de control şi presiune utilizate” în cursa internă a partidului „sunt desprinse din regimuri totalitare”, iar „preşedintele României a încălcat Constituţia”.

„Dacă cineva îşi imaginează  că poate să-mi închidă gura după ce s-a întâmplat sâmbătă şi duminică, înseamnă că nu mă cunoaşte. Au fost cele mai grave încălcări ale normelor democratice la un partid politic în ultimii 31 de ani”, a declarat Ludovic Orban.

Fostul preşedinte de partid spune că „după o campanie în care racolarea în echipa câştigătoare s-a făcut cu arcan, au fost daţi afară din funcţii publice de liberalii din echipa lui Cîţu zeci de susţinători ai mei din PNL, o campanie caracterizată prin presiuni, ameninţări, utilizarea puterii de stat în intimidarea membrilor PNL, o campanie în care au fost utilizate promisiuni de bani publici către reprezentanţii PNL din administraţia locală, după o campanie în care preşedintele PNL a fost atacat mai mârşav decât a fost atacat de PSD, totul a culminat cu un aşa-zis congres în care a fost încălcat în mod flagrant şi grav un drept fundamental într-o democraţie, dreptul de a alege liber”. 

Potrivit acuzaţiilor lansate de Orban, „mecanismele de control şi presiune utilizate sunt desprinse din regimuri totalitare, să vezi miniştri, primari, preşedinţi sau vicepreşedinţi de Consilii Judeţene, liderul grupului de la Senat sau alţi parlamentari cum împiedică exercitare la vot, cum controlează, cum votează, e fără precedent  în democraţie”. 

„Planificatorii acestei lovituri de partid care au orchestrat cea mai puternică lovitură împotriva democraţiei şi uneltele lor jalnice din afara şi interiorul partidului şi-au bătut joc de istoria glorioasă a PNL, au transformat PNL în ceva ce nu a fost niciodată în istoria sa, coborându-l la cele mai joase cote de popularitate şi distrugând imaginea publică a PNL. Dacă au făcut-o să pună mâna pe putere nelegitim în PNL, nu o vor face şi în ansamblul societăţii româneşti, împiedicând exercitarea liberă a cetăţenilor? Nu cumva sunt un pericol pentru societatea românească dacă au fost în stare să îşi ameninţe colegi, prieteni camarazi, să forţeze oameni pe care îi cunosc, alături de care au stat ani de zile”, mai spune Orban. 

Liberalul declară că nu este înfrânt şi va continua să lupte. „Nu sunt înfrânt. Sunt pe câmpul pe luptă şi voi continua să lupt pentru libertate, democraţie, visul frumos pe care îl am despre România. Rămân acelaşi om care îşi iubeşte ţara, liberalismul, respectă şi acţionează în conformitate cu tradiţia şi uriaşele realizări ale înaintaşilor noştri din PNL. Toată acţiunea mea va fi pentru a susţine toate proiectele de dezvoltare ale României, pentru a susţine valorile şi principiile în care cred cu tărie”

Ludovic Orban a mai completat faptul că i-ar fi ruşine să ajungă la conducerea partidului în modul cum a ajuns Florin Cîţu preşedintele PNL. „Mi-ar fi ruşine dacă aş fi în locul lui să ajung preşedinte al PNL aşa cum a ajuns el. Florin Cîţu nu înţelege un lucru: el nu va mai fi prim-ministru. Dacă va rămâne prim-ministru va rămâne din mila PSD, iar dacă rămâi din mila PSD, îţi baţi joc de simpatizanţii PNL care cred din ce în ce mai puţin în Florin Cîţu. A devenit pentru un număr uriaş de cetăţeni o persona non-grata”, spune Orban.

„Toţi cei care au gândit aceste mecanisme absolut diabolice de a sinui voinţa reală a oamenilor şi de a-şi bate joc de ceea ce crede marea majoritate a românilor. Instrumentele de control utilizate, modul în care s-a derulat campania seamănă mai mult cu comunizarea României, orchestrată sub bagheta lui Vîşinski, decât cu normele democratice care trebuie să funcţioneze în PNL, cel mai democratic partid”, a mai completat fostul preşedinte de partid. 

„Aţi văzut cu ochii dumneavoastră cum la acest congres preşedintele României a încălcat Constituţia”, a mai acuzat Orban. În privinţa celui care l-a învins, fostul lider spune că premierul „Cîţu nu înţelege în ce partitură a jucat şi că a fost un pion pe tabla de şah”.

„A spus limpede că îl sprijină, preşedintele României. Toate speculaţiile că preşedintele îl susţine pe Cîţu, că şi-au construit întreaga campanie pe mesajul că e ordin de zi pe unitate de la preşedinţie să iasă Cîţu preşedinte, eu nu l-am crezut, pentru că nu am asistat la nicio discuţie între preşedinte şi lideri de partid. E adevărat că am avut informaţii de la toţi membrii care îmi spuneau cum fac campanie diferiţi preşedinţi. Aceste lucruri s-au clarificat prin mesajul preşedintelui de la Congres, orice om a înţeles partizanatul preşedintelui pentru Florin Cîţu”, a mai explicat Orban. 

În ceea ce priveşte o posibilă suspendare a preşedintelui Iohannis, el spune: „mie, care port o răspundere foarte mare pentru alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României, să vorbesc despre suspendare şi demitere e un pic cam mult”. 

Fostul lider liberal spune că, în opinia sa, comisia de control a SRI ar trebui să cerceteze acest subiect. „Serviciile nu lucrează la vedere, au sisteme, aici în mod normal comisia de control al SRI ar trebui să cerceteze acest subiect. S-a confirmat în ultimii 30 de ani că există intervenţii ale serviciilor în zone în care serviciile nu ar trebui să fie prezente, mass-media de exemplu, în justiţie, în administraţie, în partide politice. Acest lucru nu trebuie să existe şi mă gândesc dacă nu cumva CNSAS nu ar trebui să se ocupe mai degrabă de colaboratorii serviciilor de astăzi, nu de colaboratorii securităţii”, mai spune Orban.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite