Victoria Nuland la Bucureşti. Emisarul SUA a cerut Parlamentului să adopte Legile Big Brother

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victoria Nuland şi Klaus Iohannis FOTO facebook.com/bucharest.usembassy
Victoria Nuland şi Klaus Iohannis FOTO facebook.com/bucharest.usembassy

Victoria Nuland la Bucureşti. Adjunctul secretarului de stat al SUA s-a întâlnit astăzi cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Ulterior, emisarul SUA a avut şi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Pe parcursul zilei, Nuland mai are programate discuţii cu premierul Victor Ponta, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi cu liderii partidelor politice.

Victoria Nuland la Bucureşti

UPDATE Victoria Nuland s-a întâlnit cu Valeriu Zgonea şi cu Călin Popescu Tăriceanu,  preşedinţii celor două Camere ale Palramentului, şi cu liderii partidelor politice. Potrivit unor surse politice, Victoria Nuland a cerut implemntarea legilor Bog Brother şi adoptarea unui nou Cod electoral. Informaţia a fost confirmată, ulterior, de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.„A fost nu o discuţie, ci a fost evocat acest subiect care e un subiect de preocupare comună, pentru că şi România şi SUA şi toate ţările europene sunt preocupate de combaterea terorismului, de asigurarea securităţii naţionale, a securităţii comune şi sigur că aceste subiecte au fost evocate pe parcursul discuţiei”, a spus preşedintele Senatului.

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, care a fost prezent la discuţii din partea PNL, a confirmat şi el, pentru Digi 24, că l-a întâlnirea cu Victoria Nuland s-a discutat despre legile securităţii naţionale. 

„A fost un mesaj de încredere, în măsura în care România va continua pe calea reformelor. S-a menţionat articolul 5 din Tratatul NATO, în acelaşi timp au fost ridicate şi chestiuni punctuale, cum ar fi legislaţia aplicabilă Justiţiei şi a luptei antiteroriste. Trebuie discutat în Parlament dacă trebuie făcute ajustări pentru legile pe securitate naţională.Trebuie găsită o soluţie care să aducă un nivel rezonabil de garantare a drepturilor cetăţenilor. Este o chestiune tehnică. Foarte multe lucruri se împotmolesc din cauza lipsei de îndemânare în redactarea textelor de lege. S-ar putea exprima juridic corect ambele deziderate: şi nivelul de securitate, şi cel al drepturilor cetăţeneşti. Poziţia exprimată a fost aceea de suport, de cooperare şi de încurajare. Nimeni nu a dat termeni nimănui. Colegii români au sugerat şi au spus că este foarte important să continuăm pe calea luptei anticorupţie. 

UPDATE  La începutul şedinţei de Guvern, Victor Ponta le-a transmis miniştrilor că trebuie "să schimbăm cultura politică în România în sensul să colaborăm". "Partenerii noştri nu vor scandal. Vor să arătăm că în România combate corupţia, combate evaziunea fiscală, iar în eleborarea legislaţiei - stabilitate şi predictibilitate", a rezumat Ponta.

UPDATE 11.00 După întâlnirea cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, de la sediul MAE, Victoria Nuland a ajuns la sediul Guvernului pentru o întrevedere cu premierul Victor Ponta.

Întrevederea oficialului american cu primul-ministru s-a încheiat. Guvernul a trasmis că premierul şi emisarul SUA au discutat următoarele: „Modalităţile concrete de aprofundare şi diversificare a Parteneriatului Strategic cu SUA şi situaţia regională  au fost principalele teme de discuţie cu oficialul american. Cei doi oficiali au avut şi un schimb de opinii privind evoluţiile din vecinătatea estică”.

UPDATE 10.00 Victoria Nuland, în vizită la Bucureşti, discută la această oră cu Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, la sediul MAE. Nuland i-a comunicat şefului MAE că îl aşteaptă într-o vizită la Washington.

„Sunt încântată să fiu aici. E vizita mea anuală", a declarat Victoria Nuland, la debutul întrevederii cu şeful diplomaţiei române.

Bogdan Aurescu a reamintit faptul că România este un partener-cheie al SUA, în timp ce Victoria Nuland a punctat colaborarea româno-americană în Afganistan şi în alte teatre de operaţiuni. Totodată, Nuland i-a transmis ministrului Aurescu că îl aşteaptă la Washington, acesta replicând că şi el aşteaptă ca asistentul secretarului de de stat să revină la Bucureşti.

„În ceea ce priveşte alte subiecte de interes de pe agenda bilaterală, demnitarul român a reiterat importanţa numirii unui nou ambasador al SUA la Bucureşti, precum şi necesitatea înregistrării de progrese pe linia obiectivului includerii României în programul Visa Waive“, se arată în comunicatul remis de MAE.

Concluziile întâlnirii Victoriei Nuland cu Klaus Iohannis 

„O strângere de mână călduroasă între Victoria Nuland şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu”, scrie într-o postare făcută pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA la Bucureşti.

UPDATE Întâlnirea dintre oficialul american Victoria Nuland, de la Bucureşti, şi Klaus Iohannis a durat aproximativ o oră. 

„În centrul discuţiilor s-a aflat dorinţa României de a întări Parteneriatul Strategic cu SUA prin extinderea colaborării nu doar în domeniul militar ci şi economic. Preşedintele a salutat interesul companiilor americane în acest sector şi a încurajat creşterea prezenţei lor pe piaţa românească. În acest sens, a subliniat nevoia de stabilitate legislativă, predictibilitate şi transparenţă în mediul de afaceri”, se arată într-un comunicatul de presă transmis de Administraţia Prezidenţială privind vizita Victoriei Nuland la Bucureşti.

Cei doi interlocutori au evidenţiat progresele substanţiale obţinute de România în domeniul reformei justiţiei şi combaterii corupţiei. De asemenea, s-a făcut o trecere în revistă a situaţiei politice din regiune. Preşedintele Iohannis a reafirmat angajamentele ferme ale României ca stat membru NATO, exprimând hotărârea de a se aloca resursele necesare pentru un răspuns adecvat la evoluţiile de securitate preocupante din regiunea noastră şi din Europa, se mai precizează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.


Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat american John Kerry, a ajuns la Palatul Cotroceni cu puţin înainte de ora 09.00, pentru a discuta cu preşedintele Klaus Iohannis subiecte ce ţin de Justiţie şi de securitate naţională.

„O pondere importantă în vizita emisarului SUA o reprezintă preşedintele. Victoria Nuland vrea să-l cunoască personal pe Iohannis, să-l privească în ochi, să ia din nou pulsul României. Cu siguranţă se vor discuta chestiuni ce ţin de Justiţie, dar nu vă gândiţi că îl va trage de urechi pentru declaraţiile din ultima vreme“, au spus pentru „Adevărul“ oameni din anturajul politic al preşedintelui, care au analizat vizita emisarului SUA Victoria Nuland la Bucureşti.

Apoi, la ora 11.15, va fi primită de premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, după cum a anunţat Guvernul. Pe parcursul zilei, Nuland mai are programate întâlniri cu preşedinţii celor două Camere, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu, discuţiile urmând să se poarte într-o vilă de protocol a Guvernului. Tot astăzi, emisarul SUA i-a invitat la discuţii pe liderii principalelor partide politice, dar şi pe oameni din sistemul judiciar. După-amiază, Victoria Nuland se va întâlni la Ambasada SUA cu senatorul Mircea Geoană. Fostul preşedinte al PSD a spus aseară, la Realitatea TV, că are o relaţia de prietenie cu Victoria Nuland de mai bine de 15 ani. 

„Nu trebuie evitată“

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu i-a atenţionat pe liderii de la Bucureşti să trateze cu maximă seriozitate vizita emisarului SUA Victoria Nuland la Bucureşti. 

„Nu trebuie evitată Victoria Nuland atunci când este mandatată de Administraţia americană să vină la Bucureşti. E o foarte mare greşeală. O astfel de discuţie nu este strâns legată de România. Nu trebuie să ai complexe. Din mesajul pe care, cred eu, îl va transmite Victoria Nuland la Bucureşti nu vor lipsi aspectele care vulnerabilizează stabilitatea României în legătură cu corupţia şi statul de drept. Al doilea mesaj va fi încurajarea României ca, într-un dialog regional cu ţările din zonă, dar şi din afara alianţei, dar cu un interes de securitate cum este Ucraina şi Moldova..deci va încuraja România să încurajeze o cooperare regională, să acopere o parte din necesarul de securitate prin decizii asumate în regiunea noastră. Este o politică ceva mai generală a Statelor Unite, singurul stat euroatlantic care a declarat solemn că garanţiile de securitate pentru România vor funcţiona“, a spus Cristian Diaconescu la Adevărul Live.

Victoria Nuland la Bucureşti şi discursul său tăios

Victoria Nuland s-a remarcat pentru mesajele dure trimise de la Washington către ţări ca România sau Ungaria. Ultima ieşire critică a emisarului SUA a avut loc chiar înainte de startul campaniei pentru prezidenţiale, când Nuland a vorbit despre „două cancere care macină ţări din Europa Centrala: corupţia si derapajul antidemocratic“. 

Tot atunci, Victoria Nuland a lansat celebrul reproş: „Cum puteţi să dormiţi dumneavoastră sub pătura articolului 5 al NATO în timp ce vorbiţi deschis despre «democraţie neliberală», teorie împinsă până la ultranaţionalism, restricţionarea presei libere sau demonizarea societăţii civile?“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite