Iohannis critică dur PSD: Marea revoluţie fiscală aduce unui om fix trei lei în plus la salariu. Este caraghios. Sunt cârpeli. Unele salarii vor scădea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis a pus la zid coaliţia de guvernare. Şeful statului a calculat că „marea revoluţie fiscală“ anunţată de PSD reprezintă de fapt o creştere a salariului mediu cu doar 3 lei. „De ce e nevoie de această mega-ţopăială fiscal-bugetară?“, a întrebat Iohannis. De asemenea, şeful statului susţine că nu trebuie să existe un prag la abuzul în serviciu şi ameninţă că va demara referendumul pe Justiţie dacă PSD va ciopârţi legislaţia penală.

Declaraţia preşedintelui.

Klaus Iohannis: Acum câteva luni, când am învestit acest Guvern, am avut o solicitare simplă şi clară: să termine cu această ţopăială fiscal-bugetară. Nu s-a întâmplat chiar aşa. România traversează o perioadă de creştere economică record în UE. În sine, este o veste foarte bună. Dar această creştere are vulnerabilităţi. Prima. Creşterea se bazează pe consum şi nu este o creştere sustenabilă. Lipseşte o creştere esenţială pentru a avea o creştere sănătoasă: lipsa de investiţii, un semnal foarte îngrijorător. Şi nu vorbesc doar despre investiţiile în economia privată, unde investiţiile străine au scăzut cu 20% faţă de anul trecut. Investiţiile publice au scăzut nepermis de mult şi au un rol foarte important în echilibrarea economiei. Şi ele au scăzut cu 20%. 

A doua chestiune: veniturile fiscale. Economia creşte, iar veniturile fiscale scad. În loc să avem mai mulţi bani la buget, culmea, avem mai puţini bani la buget. Un exemplu grăitor: în acest an colectarea a ajuns la un minim istoric: 25% din PIB, faţă de cât ne-am propus - 35%. Iar 35% ar fi puţin în comparaţie cu alte ţări europene. Dar 25% este extrem de puţin, iar asta trebuie să ne îngrijoreze pe toţi. 

Avem o creştere record a PIB-ului, dar şi o creştere record a datoriei. Guvenrul se comportă ca un om care câştigă în fiecare lună tot mai mult, dar care în fiecare lună împumută tot mai mult de la bănci şi lasă datoria în plata copiilor şi a nepoţilor. 

Am luat-o pe arătură din punct de vedere fiscal. Am pierdut predictibilitate şi sustenabilitate. În buzunarul românului nu se schimbă nimic. 

 Am făcut un calcul, folosind, sigur, datele comunicate public. Şi ca să nu fiu acuzat că folosesc un exemplu de salariu foarte mic sau foarte mare, am făcut un calcul pe salariul mediu brut pe economie, care în momentul de faţă este 3.329 de lei - atenţie, mediu brut. Cineva care are acest salariu mediu brut câştigă net acum 2.335 de lei, deci atât primeşte românul care câştigă mediu brut pe economie.

Aplicăm măsurile propuse de Coaliţia PSD-ALDE şi implementate cu mult entuziasm, se pare, de Guvern. Facem un calcul şi ce credeţi că găsim, dacă pornim de la premisa că angajatorul este de bună credinţă şi nu vrea să-i scadă venitul sau salariul angajatului? Ei, iată că la un total cost al angajatorului care acum este de 4.086 de lei, şi care rămâne 4.086 de lei, salariatul câştigă acum în plus fix 3 lei.

Deci marea revoluţie fiscală făcută de PSD-ALDE aduce unui om care a câştigat sau care câştigă acum 2.335 de lei încă 3 lei în plus. Este caraghios. Nu că e rău că ar câştiga. Şi eu îmi doresc să câştige oamenii mai mult, dar promisiunea PSD-ALDE că, prin transferarea CAS-ului, prin scăderea impozitului pe venit, ar creşte salariul este pur şi simplu falsă. Creşte cu 0,1%, adică cu acei 3 lei, pentru salariul mediu brut. Creşte cu un pic mai mult pentru salariul minim, fiindcă a fost modificat, nu din alte motive. Păi, dacă politica PSD-ALDE vizează sau are ca ultim argument creşterea salariilor, ele de ce nu cresc? De ce este nevoie de această mega-ţopăială fiscal bugetară? Avertizez decidenţii politici să aibă grijă şi să judece clar, la rece, să nu bage România într-o aventură fiscală cu final trist. Calculele lor sunt cârpeli. 

Despre legile Justiţiei. 

Ministrul Justiţiei a reuşit că se poate legifera şi mai transparent, şi mai neclar decât până acum. Niciodată n-am avut o astfel de procedură viciată de legiferare. Un pachet de legi asumat de ministru, cerut avize - toate negative- nu se lasă ministrul, se duce în Parlament, îşi dă fizic proiectele din mână, parlamentarii din coaliţie iau aceste proiecte ca şi cum le-ar fi creat acasă. Aşa nu se legiferează. De la a corecta legislaţia până la a o ciopârţi, cum se întâmplă acum, e o cale lungă, pe care n-ar trebui să o parcurgem.

Pentu mine, obiectivul principal este păstrarea independenţei Justiţiei. Sper că din dezbatarea parlamentară să iasă proiecte de legi care să facă bine Justiţiei, nu rău. 

Despre abuzul în serviciu:

Nu cred că trebuie să existe un prag valoric pentru a defini abuzul în serviciu. Un funcţionar sau un demnitar poate să facă abuz în serviciu şi contra intereselor publice şi aşa ceva este greu de cuantificat. Aici este nevoie de o discuţie aprofundată şi de bună-credinţă. Or, chiar această bună-credinţă este greu de găsit şi greu de văzut în toată dezbaterea pe care o avem.

Despre Tăriceanu: 

În România nu există nici forţe oculte, nici forţe subterane, şi, cu certitudine, nu există în România un stat paralel. Să ştiţi că o vreme am mai urmărit declaraţiile domnului menţionat de dumneavoastră, care a fost şi Prim-ministru, a avut abordări câteodată interesant de urmărit. Dar, de la o vreme încoace, credeţi-mă, nu mai urmăresc afirmaţiile acestui domn, fiindcă au devenit din ce în ce mai ciudate. Câteodată se creează impresia că este puţin obsedat. Or, persoane puţin obsedate nu fac bine politicii. Şi, culmea, aceste abordări foarte ciudate au apărut cu intensitate de când procurorii l-au deferit justiţiei pe acest domn.

Despre o discuţie cu premierul pe temele fiscale: 

Am avut discuţii cu premierul, dar fiecare a rămas cu părerea lui. 

Despre Inspecţia Judiciară: 

Eu cred că Inspecţia Judiciară, în paranteză, nu este treaba Preşedintelui să legifereze, dar pot să îmi exprim o opinie. Deci vă rog să o luaţi ca şi opinia persoanei Klaus Iohannis. Inspecţia trebuie să rămână la CSM dintr-un motiv constituţional extrem de simplu şi clar. În Constituţie scrie sec: „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei Justiţiei”. De unde concluzionăm simplu că Inspecţia trebuie să fie tot acolo. Argumentele vehiculate în spaţiul public în ultima vreme că oamenii nu s-ar înţelege acolo la Inspecţie, că unii are avea o părere, alţii au altă părere, acestea sunt detalii care se pot remedia foarte uşor, dar principiul este unul care este ancorat în Constituţie, bine că este ancorat şi este foarte simplu: CSM reprezintă justiţia, nu Parlamentul. Parlamentul legiferează, Parlamentul creează legislaţia, sistemul judiciar o aplică. Aceste lucruri nu pot şi nu trebuie să fie amestecate.

Despre prezumţia de nevinovăţie:

În politică există promisiuni electorale, există integritate sau dimpotrivă. Există aşteptări şi postura unui politician. Pentru ca un politician să fie credibil, trebuie să fie integru. Un politician acuzat de corupţie sau de dealpidare sau de minciună nu are ce căuta în fruntea statului până când nu-şi rezolvă problema. Dacă e nevinovat, cinste lui. Poate să meargă înainte.

Despre referendumul pe Justiţie

Am spus-o. Sunt dispus să folosesc toate pârghiile prezidenţiale pentru a interveni în acest proces, în sensul păstrării independeţei Justiţiei. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite