Opriţi-i pe români!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

1 din 5 tineri ai României se gândeşte serios să părăsească ţara. Peste 19% dintre românii apţi de munca - cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani - locuiau în anul 2017 în alte ţări din Uniunea Europeană, se arată într-un studiu al Biroului de statistică al Comisiei Europene - Eurostat. Exodul Românilor către Vest are la bază mai multe cauze, dezbătute şi răs-dezbătute.

România ocupă, din punct de vedere al emigraţiei, locul 2 mondial, după Siria. Asta este situaţia reală din prezent.

Tinerii din România îşi fac planuri pentru viitor. Toţi ne dorim să câştigăm cât mai mult, să muncim cât mai puţin şi să avem cât mai mult timp liber pe care să îl petrecem după bunul plac. Oare asta îşi doresc tinerii cu adevărat? Poate că da, poate că nu.

Tinerii, care astăzi declară nonşalant că se gândesc serios să părăsească ţara după finalizarea studiilor, cu preponderenţă în zona celor care studiază medicina, au toate motivele să se gândească la acest pas. Mai mult decât atât, tinerii de astăzi au copilărit cu ideea că afară câştigi o pâine pe care în România nu ţi-o dă nimeni. Să nu uităm anii ‘90 - 2000 când se disponibilizau oameni cu miile. Să nu uităm disperarea prin care au trecut oamenii care astăzi constituie diaspora României. În acele momente sistemul i-a rejectat. Nu le-a acordat nicio şansă. Cu lacrimi în ochi, părinţii îşi părăseau copiii pentru că altfel ar fi murit cu toţii de foame. Asta era realitatea acum 20 de ani. Iar unii politicieni, care au permis astfel de tragedii, nu înţeleg nici astăzi prin ce au fost nevoite să treacă milioane de familii, tratând fenomenul migraţiei cu spatele.

Tinerii care toată copilăria au văzut că hainele cu care se îmbrăcau, stiloul cu care scriau la şcoală sau banii de buzunar veneau din străinătate, cum credeţi că se pot gândi că rămasul în ţară este o soluţie?

Pe lângă cei care au trăit în mod direct această traumă, mai sunt tinerii care nu pleacă din motive financiare. Centrele economice din România, Bucureşti, Cluj, Iaşi au devenit foarte atractive din punct de vedere al calităţii vieţii. Salariile s-au echilibrat, iar costurile sunt, în cele mai multe cazuri, mult mai accesibile decât în Vestul Europei. Tinerii pleacă pentru că s-au săturat.

Vorbim de o generaţie care îşi petrece probabil 50% din timp pe internet. Accesul la informaţie le deschide mintea într-un mod uluitor. Într-o oră, tinerii din România, care vorbesc deja foarte bine limba Engleză, pot analiza cum trăiesc britanicii, americanii, francezii, nemţii şi aşa mai departe. Asta le permite lor să îşi aleagă societatea în care se regăsesc cel mai mult. Cei care au viziune îşi proiectează deja viaţa pe următorii 10-20 de ani. Văd unde va merge copilul la grădiniţă, câte ore vor pierde din viaţă blocaţi în trafic, văd cum va arăt spitalul în care se vor trata de apendicită.

Dacă dumneavoastră aţi fi un tânăr care se gândeşte la aceste probleme, aţi alege România ca ţară de reşedinţă? Este o întrebare care ne pune pe gânduri.

Deşi avem o diasporă mult prea mare pentru dimensiunea ţării, nimeni nu pare să aibă curajul să spună: opriţi-i pe români! Ce înseamnă asta? Pare că nimeni nu este preocupat să efectueze schimbările pe care societatea le aşteaptă. Va veni timpul în care oamenii vor spune stop, nu se mai poate. Nu se mai poate să moară oamenii în spitale. Nu se mai poate să pierzi o zi pentru a plăti 100 de lei impozit. Nu se mai poate ca cel care te reprezintă să te umilească prin prostie, aroganţă şi lipsă de implicare. Nu se mai poate ca tu să cotizezi la stat cu gândul ce nu vei beneficia niciodată de servicii sociale de calitate. Nu se mai poate ca atunci când îţi trimiţi copilul la şcoală să stai cu teama că va fi hărţuit, bătut sau mai ştiu eu ce. Nu se mai poate ca trenurile să circule cu 30 km/h. Nu se mai poate ca între Bucureşti şi Braşov să faci 5 ore. Iar lista poate continua în comentarii… Mai devreme sau mai târziu vă garantez că va veni acest moment.

Românii vor continua să părăsească ţara pentru că sunt competitivi, pentru că sunt devotaţi şi pentru că îşi doresc un trai mai bun. Iar prin trai mai bun ei au ajuns de mult la ideea că asta nu ţine numai de salariu. Văd dincolo de bani. Au început să îi vadă pe vecini, pe funcţionarii publici, pe liderii politici. Până aceştia nu se vor schimba, românii vor alege calea străinătăţii.

Deficitul forţei de muncă apasă îngrozitor pe economia românească. Dar credeţi ca asta o preocupă pe Dăncilă? Sau mai ales pe Dragnea? Nici pe departe. Rolul lor este să îi îndepărteze şi mai tare pe români de propria ţară. Şi din păcate le iese foarte bine acest lucru de ani de zile.

Cine va reuşi să oprească acest exod va fi adevăratul erou al României postdecembriste!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite