Oprişan: Avem DNA, ANI şi Parlament pluralist, în rest avem aceeaşi administraţie ca înainte de Revoluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat joi, după Adunarea Generală a Consiliilor Judeţene din România, că un prim draft privind legea descentralizării va fi gata la finalul anului 2019, el afirmând că doar România mai are un sistem centralizat. Acesta a mai precizat că "în afară de DNA, ANI şi de Parlamentul pluralist, administraţia a rămas ca înainte de Revoluţie".

"Noi vrem să restartăm proiectul de lege privind descentralizarea şi am discutat cu doamna prim-ministru cât se poate de clar că proiectul trebuie pus în acord cu decizia CCR, dar suplimentar vom avea încă o rundă de discuţii cu toate unităţile administrativ-teritoriale, astfel încât aceste propuneri să devină realitate. Aici e vorba nu numai de voinţa noastră, e vorba, în primul rând, de voinţa Guvernului, a miniştrilor, care trebuie să fie foarte cooperanţi din acest punct de vedere, pentru că este cazul să intrăm şi noi în rândul naţiunilor civilizate. Doar în România mai avem o structură centralizată aşa cum o vedem astăzi. România are în plus DNA, ANI şi Parlament pluralist, în rest avem aceeaşi administraţie ca în 1989, iar în democraţiile consolidate, demult descentralizarea s-a făcut”, a declarat Marian Oprişan.

El spune că cel care nu şi-a dorit în 2014 această descentralizare a fost preşedintele Traian Băsescu şi că proiectul respins de Curtea Constituţională la acea vreme nu mai putea fi "restartat”.

"Cel care nu şi-a dorit acest proiect a fost fostul şef al statului Traian Băsescu. Proiectul n-a trecut de CCR, dar nici nu mai putea fi restartat şi pus în acord cu CCR, pentru că, ştiţi foarte bine, majoritatea la acea vreme  (în 2014 – n.r.) s-a opus. Aşa cum v-am spus, şi CCR a spus un lucru cât se poate de clar:  controlul trebuie să rămână în mâna Guvernului”, a explicat Oprişan.

Întrebat cine este vinovat pentru că proiectul a eşuat în 2014, în condiţiile în care a fost făcut de USL, liderul PSD Vrancea a spus că acesta nu a fost făcut prost, însă nici nu vrea să detalieze modul în care CCR a decis neconstituţionalitatea lui.

"Proiectul n-a fost făcut prost. Nu vreau să intru în amănunte şi modul în care CCR a decis asupra acelui proiect şi care era componenţa Curţii la acea vreme. Noi trebuie să avem în continuare încredere în CCR şi să spunem cât se poate de clar că proiectul acela trebuie pus obligatoriu în acord cu deciziile CCR”, mai susţine social-democratul.

Întrebat dacă anul viitor ar putea fi gata un draft al legii descentralizării, Oprişan a explicat: "Da. Până la finele anului viitor putem discuta de faptul că în România vom avea un proiect serios privind descentralizarea”.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite