Opoziţia vrea să-l dea jos pe Dragnea de la şefia Camerei Deputaţilor. Ponta a venit cu ideea, dar n-a semnat proiectul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii Opoziţiei au depus miercuri un proiect pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, care ar simplifica procedura de revocare a lui Liviu Drganea din fruntea Camerei Deputaţilor. Proiectul e semnat de Raluca Turcan, Dan Barna şi Eugen Tomac, nu şi de Victor Ponta, cel care a vorbit primul despre modificarea Regulamentului.

Proiectul depus de Opoziţie prevede posibilitatea ca revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor să fie cerută de o treime din totalul deputaţilor. În acest moment, revocarea poate fi cerută doar de liderul grupului care l-a propus pe şeful Camerei Deputaţilor. În acest caz, Dragnea poate fi dat jos doar dacă grupul PSD propune schimbarea sa, ceea ce este imposibil. 

Ce prevede acum regulamentul Camerei Deputaţilor în privinţa schimbării preşedintelui:

Articolul 26: ”Preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar care l-a propus şi căruia îi aparţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor”.

Sunt două condiţii esenţiale pentru debarcarea lui Dragnea din fruntea Parlamentului: o opoziţie unită şi un grup de cel puţin 20 de deputaţi PSD care să voteze împotriva şefului de partid. Momentan, Dragnea e ajutat de Regulamentul Camerei Deputaţilor şi de context

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite