Dintre cei doi parteneri principali la guvernare, USR Plus venea, de la început, cu potenţialul de a crea turbulenţe. Formaţiunea are două componente ai căror reprezentanţi nu sunt neapărat cei mai buni prieteni. Mai mult, în USR multitudinea de tabere şi de grupuri aflate într-un conflict permanent au sporit teama că fricţiunile interne vor acapara  întreaga agendă a prezenţei la guvernare.

Lucrurile au evoluat un pic diferit, potenţialul conflictual mutându-se rapid în tabăra PNL. Ruptura este profundă, izvorâtă din nemulţumirile unor lideri proeminenţi, mai ales din Transilvania, în privinţa modului în care Ludovic Orban a negociat posturile cuvenite PNL în alianţa guvernamentală.

Lucrurile se complică şi mai mult, ţinând cont că ambele formaţiuni, PNL şi USR Plus, au programate congrese pentru alegerea noilor structuri de conducere.

Premierul Cîţu trebuie, nu numai să coordoneze o echipă ministerială provenind din trei partide, dar şi să facă faţă situaţiilor interne ce creează complicaţii în propriul său partid. Pentru că, atacurile începute de opoziţia din PNL la adresa unor miniştri, cum este ministrul Sănătăţii, se răsfrâng asupra întregii guvernări, deoarece  premierul este cel care răspunde pentru performanţa miniştrilor săi şi, dacă există probleme, tot premierul este chemat să le rezolve.

Iar, în mod clar, Sănătatea este domeniul cel mai vulnerabil. Nereformat de decenii, administrat prost, sistemul sanitar generează probleme prin însuşi modul său de funcţionare, cum s-a întâmplat recent la Corabia. Acum, campania de vaccinare aduce şi mai multe complicaţii legate de logistică, personal, nu în ultimul rând, de finanţare. Campania a început lent, a fost şi sfârşitul de an, dar de acum înainte rămânerea la valori modeste ale numărului zilnic de vaccinări înseamnă amânarea revenirii la normal. Iar fiecare zi pierdută sporeşte nemulţumirile. Şi ne vom învârti într-un cerc vicios. Nu facem vaccinurile necesare, dar cerem revenirea la normal, cee ce nu se poate pentru că populaţia nu este imunizată. De pildă, şcolile trebuie redeschise cât mai repede pentru că nici elevii, nici profesorii nu o mai pot duce mult timp cu învăţământul online.

Dar deschiderea şcolilor s-a mai făcut în anul de pandemie şi rezultatul a fost că au fost închise la loc. După primele luni de izolare, când toată lumea spera că situaţia se normalizează, revenirea la activităţile obişnuite a dus rapid la reizbucnirea epidemiei. Deci nu s-a rezolvat nimic. Acelaşi lucru se va întâmpla şi acum, dacă vaccinarea nu progresează semnificativ.

Aceeaşi situaţie este şi în cazul industriilor celor  mai afectate de pandemie, transporturi, restaurante, hoteluri, turism. Oricâtă presiune s-ar pune pentru ridicarea restricţiilor, chiar dacă s-ar lua asemenea măsuri, ele nu vor funcţiona pe termen mai lung. Însă nemulţumirile şi nerăbdarea vor creşte. La toate acestea se adaugă campaniile de dezinformare care găsesc teren fertil speculând temerile fireşti ale populaţiei.

Sunt multe probleme mari, la care se adaugă cele legate de finanţarea cheltuielilor bugetare, concomitent cu reducerea deficitului bugetar uriaş la care am ajuns, chestiuni extrem de dificil de rezolvat, chiar şi fără o pandemie. Dacă la tot acest tablou se mai adaugă rivalităţile din interiorul partidelor aflate la guvernare şi rivalităţile dintre ele, lucrurile devin foarte complicate.

Dar dinamica politică va continua şi în PNL şi în USR Plus. E treaba partidelor să-şi rezolve problemele şi să decidă cine va fi la conducere. De asemenea să corecteze din mers ceea ce nu merge în guvernare. Dar a face din Guvern, locul bătăliei politice interne, nu este calea către succes. Şi nici nu au început discuţiile despre buget.