Opoziţia e moartă-n coteţ

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am trăit multe schimbări politice din ’90 încoace. Unele cu sentimentul ambiguu că trebuiau să se-ntâmple odată şi-odată. Altele cu gustul amar pe care ţi-l lasă orice bălăcăreală electorală pe malurile Dâmboviţei. Dar parcă niciodată n-am fost atât de dezamăgit. Nu de rezultatul votului popular. Căci, nu-i aşa, într-o democraţie, poporul n-are cum să greşească!

Decepţia mea nu ţine nici de dorinţa puterii de-a obţine şi mai multă putere. Fiindcă şi asta face parte din regula jocului. Dacă mă simt înşelat, vina o poartă aşa-zisa opoziţie. Sau, mai degrabă, inexistenţa ei.

A trecut o lună de la ultimele alegeri. N-am auzit între timp aproape nimic de la cei care trebuie să se opună actualei majorităţi. Aşteptam o reacţie, ceva. Aştept, în zadar, din ziua de 21 decembrie 2012. Zi în care n-a avut loc sfârşitul lumii, dar a depus jurământul de învestitură Guvernul Ponta II.

La început, mi-am spus că opoziţia tace pentru că n-a terminat să-şi lingă rănile după usturătoare înfrângere ieşită din urne. Apoi, m-am gândit că distinşii noştri opozanţi încă mai speră într-o minune de la Cotroceni. Le-am găsit o scuză şi în perioada sărbătorilor de iarnă. Nu se cade, ce-i drept, să-ţi ataci adversarii între două înghiţituri şi-o cinzeacă.

Vechiul an s-a încheiat, am intrat în 2013 şi, ce să vezi, singurele critici mai serioase aduse puterii aparţin unor ziarişti mai îndrăzneţi. Din ce în ce mai puţini, şi ei. Care ziarişti sunt admonestaţi, de pe margine, că nu sunt obiectivi, că sunt răi, că sunt cârcotaşi, că sunt băsişti, că sunt vânduţi ş.a. Că prea nu-l iartă pe bietul premier. Şi că, în general, nu le convine nicio măsură a celor instalaţi la butoane.

Carevasăzică, principalul reproş ce ni se aduce – celor care nu aplaudăm ori de câte ori USL apare – ar fi că suntem în opoziţie. Păi dacă nu noi, atunci cine?

Liderii defunctei alianţe cu inimioara-n piept, a căror muţenie încetează doar ca să facă un schimb reciproc de injurii? Unde-au fost primarii pedelişti (în afară de renegatul Boc) atunci când se producea bâlbâiala taxelor locale? Unde-au fost parlamentarii dreptei atunci când se punea problema decapitării INS-ului sau a cvasinecunoscutului CNSC? Unde erau specialiştii partidului atunci când o cucoană cu rang de ministru bâiguia ceva despre impozitul forfetar? Unde sunt Blaga şi toată floarea cea vestită (MRU & co) atunci când trebuie discutat bugetul? Unde-s intelectualii cu papion atunci când se petrec abuzurile grosolane de pe moşia ICR-ului? Şi, în sfârşit, unde-i doamna Macovei când are loc ofensiva finală asupra CSM-ului?

Repet întrebarea. Cine vreţi să facă opoziţie când adevărata opoziţie e, vorba românului, moartă-n coteţ?

P.S. În timp ce opoziţia îşi continua netulburată somnul postelectoral, întrerupt de sforăieli sporadice, opinia publică încerca să-i ţină locul. O petiţie online cu titlul “Pentru un CSM puternic, pentru o Justiţie independentă, pentru viitorul ţării” a strâns deja peste 2.000 de semnături. Staţi liniştiţi, n-a fost iniţiată de vreun apostol al democraţiei, ci de câţiva cetăţeni responsabili. Norocul nostru că măcar ei n-au intrat în “silenzio stampa”!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite