În vocabularul curent, termenul „tiranie” este asociat, de regulă cu o persoană. Dar, istoria popoarelor europene reţine şi tiranii instaurate de grupuri, precum „tirania celor 30” din Atena antică. Tirania începe cu încăcarea legii fără posibilitatea de a bloca un asemenea act. A elimina posibilitatea ca hotărârile Parlamentului să fie supuse examenului de constituţionalitate înseamnă să deschizi calea spre abuzuri ale acestei instituţii.

Din păcate, astfel de propuneri vin din frustrarea celor care nu au reuşit în vara lui 2012 să-şi ducă până la capăt planul de eliminare a ordinii constituţionale tocmai pentru că a existat Curtea Constituţională care a blocat gestul lor inconştient. Era de aşteptat ca aceştia să vină  cu un atac la adresa CCR pentru a-şi rezolva obsesia în cadrele noii Constituţii: „Jos Băsescu!”. Ce ne vom face după ce Băsescu va pleca şi noi vom rămâne cu o Constituţie plină  de aberaţii doar pentru că altfel nu putea spera Crin Antonescu la un vremelnic mandat de preşedinte? Actualul Preşedinte al Senatului nu a învăţat nimic din penibila experienţă a lui Adrian Năstase, care a obţinut o constituţie „ca pentru el” şi, tot cu gândul la Cotroceni, s-a îndreptat glonţ spre Rahova. Nu-i trece nicio clipă prin cap că va veni vremea când îi va conveni ca hulita CCR să-l pună la adăpost de o majoritate care va săvârşi abuzuri asupra sa. Îl interesează doar clipa în care el va putea săvârşi abuzuri cu majoritatea de acum. Limitat orizont.

În pofida a ceea ce a declarat Preşedintele Senatului, nu asistăm la o clarificare a separaţiei puterilor în stat, ci la eliminarea posibilităţii ca această separaţie să poată fi păstrată prin controlul constituţionalităţii actelor legislativului. În locul lui Crin Antonescu, aş refuza să ajung la Cotroceni când aş şti că o majoritatea va putea face orice într-un stat al cărui şef aş fi. Căci istoria, pe care fostul profesor a învăţat-o în cinci ani cât alţii în patru (bine că nu a apucat să o predea prea mult), ne învaţă că majorităţile nu sunt veşnice şi îşi schimbă idolii ca pe izmene.

Avem nevoie de instituţii puternice, iar această forţă a lor vine în primul rând din capacitatea de a se proteja de ele însele – să nu uităm că, în vara lui 2012, prin încălcarea Constituţiei, parlamentul însuşi şi-a cedat din prerogative, s-a slăbit singur pe sine. Apoi, forţa vine din echilibrul puterilor. Democraţia nu înseamnă un parlament cu puteri nemăsurate, doar pe motivul populist că acolo sunt reprezentanţii poporului, ci legalitate şi echilibru al puterilor. „Parlamentul este marele câştigător după această revizuire”, a declarat Crin Antonescu. Păcat. Aş fi vrut ca democraţia să fie câştigătoare.