În mod normal, modificarea Constituţiei trebuia să se producă după formularea câtorva întrebări: este nevoie de modificare? Dacă da, ce trebuie modificat? Dacă da, care este procedura? Ş.a.m.d. În mod normal, procedura de modificare trebuia demarată după ce aveam răspunsuri argumentate la astfel de întrebări care să fi recomandat declanşarea unui asemenea proces. În mod normal şi în cadru constituţional, procesul de revizuire a Constituţiei reclama existenţa unei constituante sau măcar investirea actualului Parlament cu putere de constituantă la alegerile din decembrie 2012. În mod normal, într-un astfel de proces trebuia să fie luate în discuţie câteva proiecte de constituţie şi dezbătute articol cu articol. În mod normal, trebuia încurajat (şi nu iniţiat de la Palat) un amplu proces de dezbatere publică pe marginea elementelor asupra cărora reieşea oportună modificarea. În mod normal, un astfel de proces trebuia să dureze cel puţin un an, fiindcă nu este vorba de o lege ordinară ci de legea fundamentală care, în ultimele două decenii de postcomunism, a dovedit că nu supravieţuieşte bolilor copilăriei, sucombând la frageda vârstă de zece ani.

În mod obişnuit pentru societatea românească, niciuna dintre condiţiile de normalitate enumerate mai sus nu sunt îndeplinite în prezent. Ameţiţi de victoria în alegeri şi de atmosfera sărbătorilor de iarnă, în primele zile ale anului 2013 guvernanţii au anunţat cu emfază modificarea Constituţiei, cu termene mai strânse decât în cazul unor legi ordinare. Mai e timp de dezbateri? Acestea sunt „un moft al societăţii civile”. Pentru a bifa şi o astfel de dezbatere, s-a creat vestitul Forum constituţional care a umblat cu mâna întinsă pe la Parlament pentru ceva resurse. Şi n-a primit. Păi, cum să primească dacă cei care l-au făcut i-au spus că este al „societăţii civile”? Dar, se poate spune de la acelaşi palat că societatea civilă a fost consultată. Deci, s-a bifat.

În mod normal, trebuia ca dezbaterile din societatea civilă să fie iniţiate de aceasta şi nu de către politicieni. În mod normal, trebuia să avem câteva proiecte venite dinspre societatea civilă, aşa cum era normal să avem câteva proiecte ale politicienilor. Şi pe toate acestea să se dezbată în Parlament. Dar, conform tradiţiei, nu a fost aşa.

În ceea ce mă priveşte, am iniţiat un proiect al societăţii civile, ce s-a finalizat cu volumul colectiv Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală, pe care l-am distribuit tuturor parlamentarilor, miniştrilor, Preşedintelui României, Primului Ministru, preşedinţilor consiliilor judeţene şi prefecţilor. „La ce bun, crezi că o să-l citească cineva?” am fost întrebat în repetate rânduri. Nu ştiu dacă o să-l citească cineva cum nimeni nu ştie dacă o să i se citească oricare carte pe care o scrie. De ce să-i dau mai puţine şanse de reuşită acestui volum pe care l-am distribuit gratuit celor menţionaţi decât oricărui altuia care aşteaptă cititorii în rafturile librăriilor? Apoi, ceea ce este important la această lucrare este faptul că ea exprimă opiniile societăţii civile ce nu a aşteptat voie de la Palat pentru a vorbi în mod organizat. Din acest motiv prezenţa lui este foarte importantă pentru societatea noastră. De aceea am şi ales formularea „opinii esenţiale”, pentru că o democraţie nu se construieşte din „adevăruri oficiale”, ci din exprimarea opiniilor. Constat că tocmai am ieşit dintr-o societate construită ştiinţific şi nu ne-am lecuit de adevărul exact care ţine să gestioneze realitatea socială.

Pe forumul de dezbateri creat în proiect am constatat că mulţi intră şi puţini comentează. Situaţia spune multe despre societatea românească ce îşi are cenzura la purtător. Oamenii simpli sunt inhibaţi, preferă să privească şi să tacă. Politicienii, nu. Să privim doar spre amendamentele pe care le-au propus. Parafrazându-l pe Hobbes, nu am auzit niciun autor al unor astfel de amendamente care să-şi fi exprimat nemulţumirea faţă de propria inteligenţă.

Revenind la Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală, singurul proiect iniţiat şi realizat exclusiv de societatea civilă, consider că acesta este o mostră de normalitate şi le mulţumesc tuturor celor ce s-au implicat în el. În mod normal, ar fi trebuit să se discute despre el, dar în momentul lansării lui s-a vorbit, ca de obicei, mai mult despre Becali şi despre şantajul de la Antena 3. În mod normal, ar fi trebuit ca nu eu, ci alţii să vorbească despre proiect. Dar, din obişnuinţă, trecem indiferenţi pe lângă normalitate, pentru că este mai puţin spectaculoasă.