Oltean: PDL nu va boicota referendumul pentru revizuirea Constituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Oltean, vicepreşedinte PDL FOTO Arhiva Adevărul
Ioan Oltean, vicepreşedinte PDL FOTO Arhiva Adevărul

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a anunţat vineri că PDL nu va boicota referendumul pentru revizuirea Constituţiei, ci va îndemna cetăţenii să voteze împotriva formei promovate de USL.

„PDL, văzând hotărârea USL de a organiza un referendum privind revizuirea Constituţiei în 24-25 mai, pe parcursul a două zile, nu se opune şi nu va boicota referendumul. Dimpotrivă! Va susţine prezenţa la vot a tuturor cetăţenilor, dar pentru a vota împotriva Constituţiei. Suntem hotărâţi ca, în situaţia în care programul anunţat de USL se va respecta, să ne prezentăm în faţa Comisiei de revizuire a Constituţiei şi să solicităm acesteia reluarea dezbaterilor de la început, de la zero, ţinând cont de observaţiile făcute de opinia publică, de Comisia de la Veneţia, de propunerile făcute de opoziţia parlamentară“, a spus Oltean, potrivit Mediafax.

Deputatul PDL a adăugat că, în situaţia în care USL va respinge această solicitare, PDL nu va participa la dezbaterea în cadrul acestei comisii, şi doar la dezbaterea proiectului de lege în cadrul Camerei Deputaţilor şi Senatului.

„Vom susţine acolo toate propunerile înaintate şi respinse de către Comisia de revizuirea Constituţiei, informând, în acelaşi timp, opinia publică prin numeroase seminarii, mese rotunde, ieşiri în presă legate despre modul în care evoluează dezbaterea şi neajunsurile Constituţiei în aşa fel încât, dacă la final, Constituţia va avea forma pe care o are astăzi, populaţia să fie în măsură să decidă şi să dea un vot împotriva acestui act normativ“, a mai precizat Oltean.

În urma unei şedinţe USL, liderii coaliţiei au decis organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei simultan cu alegerile europarlamentare din luna mai, consultarea populară urmând să aibă loc timp de două zile, cu prag de validare de 50%.

La finalul întâlnirii, Ponta şi Antonescu au fost întrebaţi dacă, atunci când  au anunţat data exactă a referendumului, au luat în calcul şi faptul că organizarea plebiscitului se face printr-o lege, care trebuie promulgată de Traian Băsescu. „Promulgarea cărei legi?“, a intervenit Antonescu. „Care lege?“, a continuat Victor Ponta. Premierul a încercat, arogant, o explicaţie. „Este o prevedere clară în Constituţie, în limba română, vă sugerez să o citiţi şi, dacă nu înţelegeţi, veniţi să v-o explicăm, care spune foarte clar: în maxim 30 de zile de la adoptarea legii de modificare a Constituţiei, aceasta se supune aprobării populare prin referendum“, a susţinut Ponta.

Pe aceeaşi temă:

Cele trei decizii ale USL:  Referendumul pentru revizuirea Constituţiei în mai; Alegerile prezidenţiale, la începutul lui noiembrie; Revenirea la votul pe listă

CCR: Revizuirea Constituţiei să prevadă clar raporturile între puterile statului şi forma de guvernământ

USL cântă prohodul marilor proiecte



 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite