Obsesia loviturii de stat în România, după Decembrie 1989

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu ştim nici astăzi cu exactitate ce s-a întâmplat în România în decembrie 1989. Şi aceasta în pofida faptului că, de fiecare dată când se schimbă puterea, ni se promite că unul dintre obiectivele prioritare ale noilor guvernanţi este aflarea adevărului despre actul care explică multe dintre evenimentele nefericite petrecute în România post-decembristă.

De aici şi faptul că ceea ce Ion Iliescu şi tovarăşii săi de luptă împotriva aspiraţiilor de autentică democratizare ale românilor s-au încăpăţânat să susţină că ar fi fost o revoluţie este denumit în chip şi fel de cei care nutresc opinii substanţial diferite. De la “revoluţie încâlcită” la “revoluţia furată” până la amalgamatul, tragi-comicul “loviluţie”. O carte a Ruxandrei Cesereanu, apărută în urmă cu câţiva ani, a înregistrat şi comentat minuţios cam toate cuvintele şi sintagmele utilizate spre a desemna ceea ce s-a petrecut în România începând din seara zilei de 16 decembrie 1989 şi până către orele prânzului din ziua de 22 decembrie, atunci când Nicolae Ceauşescu a abandonat puterea. Dar şi din 22 decembrie 1989 încolo până în seara de Crăciun, atunci când românilor li s-a adus la cunoştinţă vestea execuţiei cuplului dictatorial. Enigmele continuând să se înlănţuie până în zilele sângeroasei mineriade din 13-15 iunie.

Cu toate acestea, opinia majoritară este că în 22 decembrie 1989 un grup de putere a beneficiat, în folosul său propriu, de revolta populară spre a da ceea ce se cheamă lovitură de stat. Cert e însă că şi după aceea, chiar în mai multe rânduri, s-a vorbit în România despre tentative neizbutite de lovituri de stat.

Lovitura de stat a devenit în România post-decembristă aproape o psihoză. La 6 luni după decembrie 1989, Ion Iliescu însuşi, beneficiind de consultanţa de specialitate a atât de compromisului istoric Răzvan Theodorescu, astăzi mare iubitor de d-na Firea, vorbea, cu referire la evenimentele din 13 iunie, despre o lovitură de stat de tip legionar al cărei rost ar fi fost acela de a deturna rezultatele copleşitor în favoarea FSN şi a creatorului acestuia, acelaşi Ion Iliescu, din alegerile desfăşurate în Duminica Orbului.

În 2012, cu ocazia referendumului menit să hotărască dacă Traian Băsescu îşi va duce până la capăt cel de-al doilea mandat prezidenţial,adepţii acestuia au definit consultarea populară exact cu aceeaşi sintagmă. Probabil că astăzi îşi înghit cuvintele la fel cum regretă omagiile aduse lui Băsescu, dar şi Elenei Udrea.

Iar acum, în încercarea de a găsi măcar o minimă, precară justificare violenţelor inadmisibile la care s-a dedat Jandarmeria, la ordinul coaliţiei PSD-ALDE, în seara zilei de 10 august, cu scopul de a-i reprima pe cei care manifestau paşnic şi a-l face pe Liviu Dragnea stăpânul absolut al  ţării, comunicatorii aflaţi în serviciul şi la ordinul vârfurilor fals social-democrate din România au recurs, falsificând realitatea şi în dispreţul oricărei urme de bun simţ, tot la sintagma care, după cum se vede, a izbutit să facă o miraculoasă carieră în post-decembrism.

Duminica trecută, teza loviturii de stat eşuate a fost reluată, într-o formulă halucinantă, de însuşi preşedintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea. Cu ocazia unei apariţii televizate, demnă de a fi analizată şi din perspectivă medicală, dacă nu cumva chiar preponderent din punct de vedere clinic, la postul de televiziune Antena 3¸dl. Liviu Nicolae Dragnea a oferit un spectacol jalnic. Acela al minciunilor, mistificărilor, gogoriţelor în cascadă. Al logicii suspendate. Dar şi al încălcării deontologiei jurnalistice de intervievatorul Răzvan Dumitrescu. Căruia Dragnea îi desena traiectul jurnalistic de parcă jurnalist cândva şcolit la BBC era servul domniei-sale. Totul în tentativa disperată a d-lui Dragnea de a se salva pe sine, dar şi pe complicea principală a domniei-sale, ministrul de Interne Carmen Dan, de la consecinţele legale pe care ar urma să le suporte în cazul în care cercetărilor Procuraturii vor dovedi că ambii sunt implicaţi până în gât în ordonarea acţiunilor barbare ale forţelor de ordine. Care şi-au uitat misiunea, lucru pentru care vor trebui să plătească.

Sunt numeroase indiciile că d-na Carmen Dan şi-ar fi depăşit în cel mai grosier mod cu putinţă competenţele. Se înmulţesc şi mărturiile că dl. Liviu Dragnea ar fi minţit fără ruşine atunci când, la o apariţie asemănătoare la acelaşi compromis definitiv post de televiziune, a susţinut că ar fi început să urmărească la televizor ceea ce se întâmpla în Piaţa Victoriei doar către ora 7 seara. Iar cutia Pandorei a dezvăluirilor, deschisă de d-na Gabriela Firea, îi pune într-o situaţie din ce în ce mai dificilă pe cei doi. Respectivii se comportă într-o manieră tot mai vecină cu paranoia. Cum oare am putea califica faptul că dl. Dragnea nu s-a simţit defel ridicol atunci când a afirmat că pretinsa, inventata lovitură de stat din seara zilei de 10 august ar fi fost plănuită de ori cu sprijinul preşedintelui Iohannis şi că ar fi beneficiat de finanţare şi de sprijin logistic din străinătate? Şi cum am putea califica altfel decât josnic comportamentului conducerii Jandarmeriei Române care, după ce a bătut la ordin politic, populaţia face pe mai departe jocurile murdare ale lui Dragnea şi Dan Carmen şi reclamă la rându-i la DIICOT inventată lovitură de stat din august ?

O concluzie sigură se impune. Tare puţină minte şi încă şi mai puţin bun simţ au cei care se află astăzi în fruntea PSD. Un partid nefrecventabil care s-a întors la forma primară, murdară, agresivă, stalinistă dobândită atunci când a fost creat şi croit după chipul lor propriu de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Cazimir Ionescu la sfârşitul lunii ianuarie a anului 1990.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro      

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite