Obligaţia dialogului politic

Nu deţin indicatori statistici cu privire la dimensiunile lipsei de dialog politic din România. Nici nu cred că e nevoie: absenţa unui consens pe pachetul bazal al unei agende de dezvoltare durabilă, consecinţă a maximei  atrofieri a acestui dialog, îşi dă măsura în sutele de proiecte care nu trec ciclul electoral intrând direct în clasa ruinelor moderne.

În zecile de strategii făcute de miniştri cu mandate meteorice şi aruncate la coş de succesor, în gregarismul şi ţopârlănia de a nu vedea deloc masa verde ci doar bâta şi înjurătura.

Instituirea unei astfel de matrici mentale are o istorie lungă: de la mineriadele tinereţii lui Ion Iliescu, până la infatuarea premierului Ponta de a crede că 70 la sută te fac posesorul dreptăţii şi adevărului.

Dar, cel mai adânc, s-au săpat transeele în epoca Băsescu: natura sa conflictuală sursa diabolicei politici de fractură pe toate planurile, a înnegurat peisajul. Adversarii de idei au devenit duşmani, niciun armistiţiu n-a putut avea loc, pe principiu acţiunii şi reacţiunii raspunsul a devenit tot mai contondent.

În ciuda acestei situaţii, istoria va consemna mandatele preşedintelui Traian Băsescu, preponderent, la capitolul pozitiv. Băsescu este un preşedinte patriot şi va lăsa un stat întărit. O latură a acestei agresivităţi inflexibile a permis o asanare parţială a crimei organizate a gulerelor albe. Proces care, sunt convins, va continua. Dar, trebuie luat act că, prezentul îi aduce şi multe reproşuri, fruct al firii sale mici şi a suprafeţei sale culturale reduse. Şi al epuizării mandatului implicit.

Cunosc unele amănunte legate de proiectata întâlnire la vârf între lideri ai guvernului socialist  Ponta şi responsabili ai PDL. Fiecare parte are desigur raţiunile sale şi vrea să capitalizeze. Premierul Ponta vrea să refacă imaginea de lider deschis. PDL să-şi promoveze, pe un timp de expunere maxim, propria gândire către bazinul său electoral. Înţeleg şi nervozitatea anumitor centri că se încearcă "un altfel de politică".

Pentru că aceştia intuiesc - fără în fond să înţeleagă- că renaşterea dialogului politic aduce cu sine sfârşitul epocii Băsescu.

Unii se vor crampon - neavând lumină proprie vor aştepta revelaţii de la noul patriarh al dreptei. Alţii, mai subtili, nu i se opun azi în aşteptarea scadenţei mandatului. Aceştia au modelul unui Iliescu care, fără aura puterii de stat, a fost strangulat politic de Mircea Geoană feat Grupul de la Cluj.

Important, peste acest concert întretăiat de argumente şi contraargumente, este pasul în sine: reluarea dialogului politic Putere/Opozitie lasă să se întrevadă  un nou viitor desen de proiect de ţară.

Ar fi de subliniat că, de mai bine de trei ani, la Bucureşti, au loc întâlniri lunare informale între demnitari şi lideri politici de toate culorile, academicieni, scriitori, bancheri, oameni de afaceri de top, tineri cu calităţi excepţionale, care expun propriile viziuni, succint, pe teme racordate la subiecte care frământă planeta.

În afara accesului la idee şi dragostea profundă, nefluturată, faţă de România, totul îi separă pe aceşti oameni: vârsta, formaţia profesională, religia, orientarea politică, originea etnica. În acest spaţiu, expunerile nu se comentează. Fiecare îl ascultă pe celălalt şi aplaudă sau tace. Fiecare iese îmbogăţit spiritual şi chiar moral. După epuizarea prezentărilor are loc un ceas de socializare în perfect spirit de înţelegere. Cu cuvintele lui Dan Dungaciu această întreprindere a contribuit şi contribuie în primul rând la schimbarea atmosferei în România. În acest moment, prin oamenii săi, Clubul România are contur şi prezenţă în contextul global.Nu mai este o rezervaţie şi nici un "fantesyland".

Recenta iniţiativă de dialog este o victorie a acestui spirit al Clubului Romania.Unii dintre protagonisti sunt parte din Club,altii nu.Dincolo de aceasta ii incurajez pe politicienii Ponta,Voinea,Predoiu sau A. Săftoiu să profite de acest moment inaugural cu bună-credinţă. După cum,îi conjur pe cei care se opun.Ca şi pe cei care se fac ca nu inteleg ca, uneori sunt necesare şi coabitarile, ele însele născute din dialogul politic.Şi că dialog nu înseamnă, în noua lume, colaboraţionism, decât - fie-mi iertat - în interpretarea oneroasă a vulgatei politice fie ea cu lustru sau nudă.