Acum zece ani, mă uitasem la filmul lui Găină mai mult ca un cronicar: am observat că jocul protagoniştilor e foarte sobru de parcă niciunul nu s-ar fi bucurat de nimic. Nu găsesc recenzia pe internet, dar oricum fusese mai mult „estetic” ca să zic aşa.

Acum, mă minunez în ce grad avusese dreptate Gáspár Miklós Tamás cînd scria Scrisoare către prietenii mei români. Dintr-un singur punct de vedere nu avusese dreptate, din fericire: între timp, „românii” devenise un substantiv mult mai fragmentat, o noţiune mult mai fragmentată. Nicio altă greşeală.
Scenariul filmului fusese scris de Radu Găină şi Sorin Lavric - mult timp, discipolul lui Gabriel Liiceanu a cărui maestru fusese Constantin Noica care-l avusese ca profesor pe Profesorul Nae Ionescu. Acum, ştim noi cine a devenit Sorin Lavric şi cine s-a delimitat de el. Tîrziu, trebuie spus.
Fireşte, aşa cum am scris mai sus, nici eu n-am prevăzut dreptatea adîncă a filozofului maghiar: crezusem că e un fel de apocaliptic care vrea să susţină mereu ceva provocator. M-am gîndit că eseul lui e doar un gînd dus pînă la extrem, şi nu am ghicit că exact această extremă se va înfăţişa într-o zi în faţa noastră. Chiar am fost de acord cu Andrei Pleşu care scria într-o replică despre articolul lui Tamás că la acesta „nu e timp pentru nuanţe”.
Perioada în care trăim ne arată că nici timpul nu a avut timp de nuanţe. Sarcina cea mai grea a celui care se mai consideră „un om contratimp” este să nu fie el însuşi un „ştergător de nuanţe”. Cred că Nae Ionescu nu a fost cu nimic mai mult decît un profesor cu charizmă, un manipulator abil şi un Don Juan de Bucureşti. Dar sigur că Cioran, Eliade, Noica fuseseră mult mai mulţi decît numai studenţi deformaţi de un carierist cinic. 
Trebuie să înţelegem totuşi că gîndurile astea prosteşti picură mai departe prin ţevile timpului şi au nişte consecinţe devastatoare. Încă putem rîde de AUR, dar a venit vremea să ne gîndim: cît i-a luat lui Lavric să înţeleagă ceaţa naţionalistă, şovinismul mistic, şi să acţioneze ca atare? Cine putea să ghicească acum 10 ani că discipolul Profesorului va deveni profesor el însuşi? 
Ar trebui să ne punem ordine în apartament. A fi legionar înseamnă exact asta, nu cultură, inteligenţă, limbi şi altele. Pentru că la un moment dat cultura lui Nae Ionescu a devenit o armă împotriva altor cetăţeni români. Şi niciodată cultura adevărată nu poate însemna ură, excludere, încrîncenare.