Oameni care au protestat singuri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-una dintre zilele săptămânii trecute l-am zărit la postul de televiziune România tv pe un deputat PSD pe nume Mihai Fifor spunând că partidul său face şi drege în folosul celor ce sunt adevăraţii români din această ţară.

Români adevăraţi nefiind în logica de trei parale a individului cu pricina ca şi în aceea a preşedintelui Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, cei ce nu au votat hoţii şi cei care au protestat faţă de felul banditesc în care au adoptat inşii grupaţi în Guvernul României Ordonanţa 13/2017. Oamenii care nu se lăsat prostiţi de propaganda pesedistă care vrea şi astăzi să le bage în cap cetăţenilor României cu forţa ideea că adoptarea ordonanţei ar fi fost legală şi că ilegal în ţara asta acţionează doar DNA. Instituţia care nu îi lasă să fure şi să se îmbogăţească pe cât le-ar fi pofta pe Dragnea, pe Tăriceanu şi pe alţii din aceeaşi şleahtă.

Nici dl. Fifor, nici dl. Tăriceanu, nici cei de aceeaşi teapă şi din aceeaşi clică, altminteri extrem de consistentă, nu au înţeles nici până astăzi că în decembrie 1989 românii şi-au câştigat, printre altele, şi dreptul de a-i sancţiona pe cei care îi mint ori îi fură pe faţă. Care îşi bat joc de votul lor sau cred că votul primit, oricât de masiv ar fi fost el, le-ar îngădui să nesocotească legea, morala, bunul simţ.

Pentru a dobândi acest drept dar şi dreptul la alegeri libere şi corecte care pot să aibă şi rezultate catastrofale, împotriva binelui ţării, aşa cum s-a întâmplat, din păcate, cu ocazia scrutinului din 11 decembrie 2016, în urmă cu 27 de ani românii au demonstrat, au ieşit în stradă ori chiar s-au jertfit, şi-au dat viaţa. Fără aprobare.

Tot fără aprobare au demonstrat cei ce au ieşit în stradă încă din noaptea de 31 ianuarie 2017. Protestele celor care au demonstrat în marile oraşe - la Bucureşti, la Cluj, la Iaşi, la Sibiu, la Timişoara - au fost intens mediatizate, e drept că în diferite feluri, de televiziunile din România. Au sosit în ţara noastră, aşa cum nu s-a mai întâmplat de la marea manifestaţie din Piaţa Universităţii şi de la Mineriada din iunie 1990 mulţi reprezentanţi ai presei internaţionale.

Au fost însă şi cazuri - superbe - de oameni care au demonstrat, câteodată singuri, şi în micile oraşe ale ţării.

Excelentă, aşadar, ideea Televiziunii Române şi a jurnalistului Cătălin Apostol de a realiza un reportaj, difuzat sâmbăta trecută, reportaj ai cărui protagonişti au fost patru oameni simpli - un student, un profesor, o şomeră, un muncitor, adevăraţi români, domnule deputat Fifor, dacă as vrea să vă jignesc v-aş spune că ei mi s-au părut mult mai români decât dumneavoastră! - care au ieşit în stradă şi au protestat la Oneşti, la Odobeşti, la Buhuşi, la Bârlad. Adică în patru oraşe sărace ale Moldovei.

Unul dintre ei - studentul Andrei Popa - a luat drumul Capitalei, loc unde a protestat singur noaptea. Primind din partea semenilor lui emoţionante semne de solidaritate.

La care nici dumneavoastră, domnule Fifor, nici cei care asemenea dumneavoastră, ne insultă zilnic mintea şi inteligenţa nu pot spera că s-ar putea aştepta vreodată. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite