Oaia politică, de la Becali la Băsescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statutul de cioban naţional câştigat cu sudoare mioritică de Gigi Becali este pus în primejdie de challanger-ul Traian Băsescu care vine tare din urmă. În timp ce deţinătorul titlului s-a cam lăsat pe tânjală, renunţând la apariţiile sale memorabile în straie miţoase, iată că preşedintele îşi tratează cu succes tristeţea post-suspendare prin terapii naturiste la gura stânei.

Nu trece zi în care şeful statului să nu sară din pantofii prezidenţiali în opincile populare, să nu-şi pună traista în băţ şi să nu o ia binişor prin comunele şi satele patriei, să vadă cum şade naţiunea în bătătură, că de sondajele de opinie i s-a acrit de când a scos ţara din criză, în mai 2010.

Aşa mai poposeşte omul la o sărbătoare ţărănească, bea o bere la pahar tradiţional de plastic şi-i laudă pe gospodarii satului care, cică, ar fi fost miluiţi la primărie cu darul autofinanţării. Dar asta e aşa, numai o etapă.

Încălzirea o făcuse deja cu o zi înainte, la slujbă la Mânăstirea „Izvorul Tămăduirii“, ceremonia fiind urmată, după cum relatează presa, de „o baie de mulţime“.

Dar, călătorului îi stă bine cu drumul şi pe Traian Băsescu nu l-a lăsat inima să ocolească „Sâmbra Oilor“ din Huta-Certeze. Lume multă, oi mai puţine, dar baie de mulţime garantată. Cu clopul pe cap şi traista pe umăr, preşedintele s-a amestecat printre oameni. E drept, nu mai sunt vremurile de odinioară, când scria Flutur cu oi pe obcinile Bucovinei, dar merge şi aşa, că sunt vremuri grele. Unde mai pui că vara e lungă şi până la răvăşitul oilor mai e timp de hălăduială pe cărări de munte. Dar, dincolo de vraja spaţiului mioritic deal-vale, oare ce-l mână pe preşedinte în lume?

Politica, bat-o vina! Mioriţa laie, laie bucălaie, i-a zis de trei zile-ncoace, să-şi facă partid cu oi mai mândre şi mai cornute, cu cai învăţaţi şi câini mai bărbaţi. Aşa o fi, dacă zic unii, mai ales dacă partidul se va fi chemând Mişcarea Populară. Şi dacă exerciţiul de întoarcere la popor are noimă electorală, n-ar strica să pună clopul drept siglă şi bunda plus traista, ţinută obligatorie la congresul de constituire.
 
Dar noul partid, cine l-o vota? Ţinând cont că până şi oierii din Certeze au ajuns să-şi pască mioarele pe bulevardele Parisului, slabe perspective pentru populari să aibă ce tunde până la următoarele alegeri, fie că sunt europene, prezidenţiale sau parlamentare. Chiar dacă baci le va fi Traian Băsescu, au nevoie şi de ciobani fruntaşi în preferinţele populaţiei, ceea ce nu prea e cazul. Dacă numeri acum pe degete cine ar putea să se arunce în luptă, vezi că pragul electoral e dincolo de nori.

Aşa că singura speranţă, tot scindarea USL rămâne. Nu degeaba au apărut cântăreţii din bucium şi fluieraşii care îi zic cu foc lui Victor Ponta că e bun în sondaje şi ar fi păcat să nu fie candidat. Deocamdată, premierul spune că nu e cazul, dar mai e până la anul. PSD a început să racoleze personal din stâna lui Dan Diaconescu şi ţinând cont de rezerva de cadre a caracaleanului, nu poate fi departe ziua în care pesediştii să considere că pot rămâne singuri la guvernare.

Chiar şi aşa, lucrurile nu se simplifică. USL şi-a asumat revizuirea Constituţiei şi regionalizarea. Regionalizare fără Constituţie nu se poate, iar modificarea legii fundamentale are nevoie de majoritate două treimi. Şi ar mai trebui un referendum de validare, care nu e simplu de rezolvat, cu toate că se vorbeşte despre scăderea cvorumului. Iar bădica Traian a spus limpede că se opune unei Constituţii care nu ţine seama de dorinţele sale: 300 de parlamentari şi o singură Cameră. Şi toată lumea ştie că Băsescu se pricepe de minune la boicoturi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite