Iată, nu mai departe decât sâmbătă seara, dl. Ion Cristoiu încerca să îşi convingă cititorii că noul preşedinte ar fi ales încă înainte de deschiderea urnelor în ţară. Şi aceasta fiindcă aşa au hotărât Washington-ul, Occidentul, mai marii Serviciilor secrete, generalii. Neobositul comentator politic care pozează de 30 de ani în Gică Contra, dar şi alţii din aceeaşi stirpe nu puteau totuşi să nu admită că dl. Klaus Iohannis, contra-candidatul Vioricăi Dăncilă, deţine, în pofida relativei lui lipse de charismă, a indiferenţei de care ar fi dat dovadă şi înainte, şi pe toată durata campaniei prezidenţiale, ba chiar din noiembrie 2015, atunci când şi-a adjudecat primul mandat de cinci ani  la Cotroceni şi până astăzi, o serie întreagă de avantaje. Dincolo de acela de a intra în cursă din poziţia de preşedinte. Multe dintre ele obţinute „pe serviciul” nu doar al d-nei Dăncilă ori al predecesorului  acesteia, banditul Liviu Nicolae Dragnea, ci chiar al întreg PSD. Cărora a ştiut să le ţină piept. Că o putea face mai bine, mai ferm, cu un plus de acurateţe şi cu ceva mai multă expunere în spaţiul public- e cu totul chestiune.

Să ne amintim că, imediat după ce au câştigat masiv puterea, în urma alegerilor parlamentare din decembrie 2016, pesediştii s-au angajat în ofensiva al cărei scop mărturisit pe faţă a fost acela al obţinerii  şi confiscării puterii totale în România. Au emis legi, au dat ordonanţe de urgenţă, au siluit reguli morale, au prăduit bugetul ţării inventând tot felul de pomeni prezentate ca fiind „date” de ei populaţiei fără să le pese de consecinţe, nădăjduind că astfel vor amăgi vigilenţa acesteia. Că o pot cumpăra. Că ar fi validă formula „bani contra democraţie”.

Pesediştii nu au înţeles nimic din tot ceea ce s-a întâmplat în iarna anului 2017, aceea a masivelor  proteste de după nemernicia reprezentată de Ordonanţa 13, au făcut tot ceea ce a fost posibil spre a îngenunchea Justiţia, şi-au supus şi au decredibilizat Jandarmeria. Au născocit în 10 august 2018 ticăloşia iminenţei unei lovituri de Stat astfel încercând să justifice represiunea, războiul ilegitim, declanşat pe faţă împotriva populaţiei. Să ne amintim şi că povestea a fost inventată de Dragnea însuşi de conivenţă cu duduia Carmen Dan, în vremea aceea ministru de Interne, şi susţinută până mai zilele trecute de fosta contra-candidată a d-lui Klaus Iohannis, d-na V. V. Dăncilă. Cea care încă mai speră că ar putea fi salvată de execuţia care mai mult ca sigur că deja i se pregăteşte în interiorul partidului debitând năstruşnicia că PSD ar fi recâţigat încrederea românilor.

Nu doar numitul Dragnea Nicolae Liviu, ci toată floarea cea vestită a pesedismului, indiferent că era de factură hai să-i zicem tradiţională ori altoită pe ideologia peremistă (Olguţa Vasilescu, Claudiu Manda, Pleşoianu,Codrin Ştefănescu) a trăit cu iluzia că fostul preşedinte al partidului ar fi infailibil. Că i se va adeveri zicerea în conformitate cu care nu are de gând să iasă nici din viaţă, nici din funcţie prost, că va scăpa de rigorile justiţiei şi că va fi candidatul câştigător al partidului la alegerile prezidenţiale.

Ceea ce s-a întâmplat la Europarlamentare şi mai încolo, doar la o zi după aceea, atunci când Dragnea şi-a primit sentinţa, a cutremurat din temelii mitul forţei PSD. A invincibilităţii acestuia. A negat prejudecata că nimeni şi nimic nu i se poate opune. D-na Dăncilă a fost un succedaneu prost, nu că prima formulă, aceea cu Dragnea şef al PSD şi candidat al partidului la prezidenţiale, ar fi fost una cu mult mai bună. Atunci românii au reconştientizat importanţa votului, valoarea lui morală.

Sigur, scorul fabulos înregistrat ieri de dl. Klaus Iohannis este şi meritul domniei sale (peste 65% din sufragii e un scor cum numai Ion Iliescu a înregistrat în 1990, atunci când românilor le lipsea exerciţiul democratic), şi al staffului lui de campanie, şi al PNL-lui. Este însă înainte de toate semnul normalităţii. Tocmai de aceea are o semnificaţie preponderent morală.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro  şi pe blogurile adevarul.ro