O veste bună: candidatura lui Piedone

„Îndrăzneala candidaturii lui Piedone este, desigur, o reflexie a prăpastiei, deja ştiute, dintre clasa politică şi alegători”

Vestea că Piedone se lasă smuls din convalescenţa proceselor de conştiinţă şi candidează la Primăria Sectorului 4 ar trebui salutată, nu hulită, de societatea civilă.

Tinerii care au stabilit despre ei înşişi că sunt „tineri frumoşi”, atunci când şi-au luat protestul drept hobby, par tot atât de absorbiţi de estetica propriilor revolte pe cât sunt de dezinteresaţi de chipul nemachiat al lumii pe care zic că vor s-o amelioreze.

Ce alt instrument mai bun ca să înţelegi cum arată de fapt societatea în care te afli decât numărul de voturi care - la şapte luni de la cel mai mare pogrom pe care corupţia l-a izbutit la noi în ţară - se vor strânge în dreptul autorului moral al acestei gropi comune?  

Cursa electorală în care s-a lansat Piedone are ceva înfricoşător dintr-o profanare calificată de morminte. În realitate, însă, este doar un proces moral încăput pe mâna unei curţi cu juri.

Electoratul sectorului 4, votant entuziast al lui Dan Voiculescu, după ce acesta îşi părăsise colegiul senatorial în băşcălie, ne va arăta, ca la un examen RMN desfăşurat asupra unei colectivităţi umane, cât de avansată este boala lui Alzheimer în marea de necunoscuţi şi cunoscuţi alături de care respirăm sub cerul Bucureştiului.

Nu există motive să avem emoţii. O victorie a lui Piedone în alegeri, ca şi o înfrângere, va avea nobleţea aliajului dintre matematică şi sociologie.

Ne va arăta, cu precizia numerelor întregi, cine sunt de fapt membrii corului de suspine care, toamna trecută, înnădeau covoare din candele în faţa fabricii Pionierul sau tremurau de groază cu ochii la televizoarele de acasă.

Presa e ocupată astăzi cu dezbateri epuizante despre inconsistenţa candidaţilor propuşi de marile partide.

(Ca şi cum aceste partide ar fi crusta politică a unei ocupaţii militare, nu oglinda lumii care le permite să o guverneze în deplină libertate. Ca şi cum parlamentul PSD-PNL ar fi scos onestitatea în afara legii, împiedicându-i pe oamenii de bine să se înscrie în alegeri.)

Nu partidele sunt vulnerabilitatea României, ci publicul lor, care le îngăduie să îl paraziteze până la intrarea pe poarta vieţii de apoi.

Îndrăzneala candidaturii lui Piedone este, desigur, o reflexie obscenă a prăpastiei, deja ştiute, dintre clasa politică şi alegători.

Dar voturile adunate de Piedone vor aşeza într-o lumină orbitoare un peisaj pe care rareori îţi e dat să-l contempli la această scară, cel al alienării oamenilor faţă de ei înşişi.