O Telegǎ e tot globul. Despre vot şi domiciliu
0Dupǎ cum probabil deja ştiţi, sîntem din Telega, şi eu şi soţia mea şi – prin extensie, deşi sînt nǎscute în Bucureşti - şi fetele noastre.
Chiar dacǎ de aproape 20 de ani ne-am legat viaţa de Bucureşti, acest mare Ankh-Morpork balcanic murdar şi viu şi isteric şi urît şi vesel şi plin de oportunitǎţi, chiar dacǎ de aproape 10 ani am obţinut şi “buletin de Bucureşti”, am rǎmas totuşi cu casǎ şi aici, la Telega, pe care o întreţinem mai ceva decît pe cea de la Bucureşti şi la care venim destul de des – chiar acum scriu de pe terasa fǎcutǎ pe locul fostului grajd, în dulce susur de manele de Bach (da, ştiu: sînt snob; ǎsta sǎ-mi fie pǎcatul).
De cînd ne-am fǎcut mari şi adulţi şi responsabili şi trişti, si Bucureştiul a devenit “acasǎ”, dar şi Telega a rǎmas “acasǎ” şi va rǎmîne cu siguranţǎ. Vom îmbǎtrîni aici şi vom fi îngropaţi aici, lîngǎ ceilalţi ai noştri – cemetiile ne aşteaptǎ cuminţi şi tǎcute.
Dar un lucru cel puţin nu-l mai facem: nu mai votǎm în Telega. Deşi încǎ sîntem legaţi de comunitate, deşi investim binişor în economia localǎ la cîte ziduri şi pereţi şi îmbunǎtǎţiri constructorale am tot fǎcut de vreo şapte ani încoace, deşi grǎtarele şi curentul şi benzina şi lemnele şi tot ce mai cheltuim pe aici îngraşǎ economia localǎ, totuşi nu mai avem drept de vot aici. Local, evident. Acesta este cuvîntul cheie: local.
Am plecat la Bucureşti, sǎ ne fie de cap: nu mai avem dreptul sǎ ne spunem pǎrerea despre mersul lucrurilor în aceastǎ mirabilǎ comunǎ cu oameni leneşi şi cu multǎ sare, multǎ cǎtinǎ şi restul rǎmǎşiţe de petrol şi tone de prune care se tranformǎ în ţuicǎ eftinǎ şi proastǎ.
Evident cǎ aceastǎ introducere pǎşunistǎ este pretext pentru a discuta referendumul şi implicaţiile mişcǎrilor demografice din România asupra mersului politicii. Nu este un subiect trivial, de la sine înţeles, pe care sǎ-l expediezi din poignet. De la demografie la filosofie politicǎ, e un subiect fertil.
Ambele tabere care îşi varsǎ patima discursivǎ au dreptatea lor. Ca la judecata înţeleptului rege Solomon, şi cei care clameazǎ dreptul inalienabil de a vota al celor care sînt plecaţi în strǎinǎtate au dreptate, cum de asemenea au dreptate şi cei care, rǎmaşi în ţarǎ, îşi vǎd ploile electorale modificate, stricate, încurcate de cǎtre cei din Italia, Spania et ailleurs.
Tabǎra lui Bǎsescu este indignatǎ pînǎ la ameninţarea cu închisoarea. “Cum sǎ interzici unui cetǎţean al României sǎ voteze?” Şi au dreptate. Evident cǎ au dreptate: nu poţi ridica dreptul de vot al unui cetǎţean. Dar, cum se întîmplǎ de obicei în asemenea situaţii încurcate, nu au dreptate total. The devil is in details.
Cetǎţeanul României din Castillon, chiar dacǎ a rǎmas cu buletinul de Mizil sau de Drǎgǎşani, dacǎ vrea sǎ voteze la alegerile locale, trebuie sǎ-şi mişte fundul acolo unde are domiciliul şi unde MAI îl numǎrǎ pe listele electorale permanente. Nu poate vota pentru primarul de Drǎgǎşani de la umbra palmierului din Valencia. Trebuie sǎ se prezinte în persoanǎ cu bolentinul în dinţi la secţia de votare unde este arondat.
Adicǎ acolo unde are domiciliul stabil. El, cetǎţeanul din Castillon de Valencia, chiar dacǎ are drept de vot - şi nimeni nu i-l ia – e obligat de specificul alegerilor sǎ-mi mişte fundul la Drǎgǎşani dacǎ vrea sǎ aibǎ un cuvînt de spus asupra mersului urbei locale.
Sistemul de vot local nu implicǎ cvorum – cel puţin recent, dupǎ ce s-a renunţat la sistemul în douǎ tururi. Prezenţa sau absenţa lui Dorel de Castillon nu încurcǎ, nici nu stricǎ mersul lucrurilor electorale de la Drǎgǎşani.
Dacǎ vrea sǎ voteze, sǎ vinǎ acasǎ. Dacǎ nu vrea – cel mai probabil, cǎci costǎ totuşi un drum de acolo aici – atunci nu voteazǎ şi cu asta basta. Non-implicarea sa nu încurcǎ. Are dreptul sǎ voteze, dar dreptul sǎu nu impieteazǎ zona geograficǎ bine delimitatǎ pe care a hotǎrît s-o pǎrǎseascǎ.
La parlamentare, aşijderea: deşi are buletin formal în Drǎgǎşani, dacǎ nu-şi mişcǎ fundul pînǎ acasǎ, atunci în cel mai bun caz voteazǎ în însorita şi secetoasa Spanie şi atunci voteazǎ pe liste suplimentare.
Nimeni nu-l împiedicǎ sǎ voteze, e dreptul sǎu cvasi-inalienabil, doar dacǎ nu-l bate cumva gîndul sǎ înnebuneascǎ sau sǎ comitǎ nemernicii penale şi sǎ-şi piardǎ dreptul de vot. Doar cǎ voteazǎ pe liste separate şi – atenţie! – votul sǎu se pune nu la numǎrǎtoarea parlamentarului de Drǎgǎşani, ci al celui de Castillon, sau de Europa, sau cum se numesc ele circumscripţiile externe: 4-5 parlamentari la ditamai droaia de milioane de români de peste hotare.
S-a hotǎrît sǎ-şi mute soarta în altǎ geografie, atunci se arondeazǎ acelei geografii şi nu încurcǎ cu absenţa sa la vot – dupǎ cum ştim, participarea la vot în rîndul românilor din strǎinǎtate este cronic foarte redusǎ, în jurul a maxim 5% - 7% la alegerile cu mizǎ, cum sînt cele prezidenţiale (100 mii – 150 mii din aprox. 2,5 milioane), iar în cazul celorlalte alegeri în jurul unui bicisnic 1% 3%.
Cuvintele cheie care definesc dezbaterea se învîrt în jurul geografiei şi locuirii: “circumscripţie”, “domiciliu stabil”, “liste electorale permanente” şi, mai nou, “validitatea listelor electorale permanente”.
Vine acum discuţia privind cel de-al treilea tip de alegeri, cele prezidenţiale. În acest caz, teritoriul României nu mai este fragmentat prin nici un fel de împǎrţire administrativǎ. De colo colo este o singurǎ circumscripţie, Republica Istericǎ Electoralǎ România, y compris teritoriile de peste mǎri şi tǎri, the overseas, cum ar zice imperialiştii britanici, l’outre mer, cum ar zice imperialistul eşuat francez.
Doar cǎ în cazul imperialistului de Mizil lucrurile sînt încurcate. Avem de-a face cu milioane de români care de cînd s-au deschis graniţele, de prin 2000 dar mai ales şi mai ales de prin 2004 – 2007, au dat nǎvalǎ nu sǎ cucereascǎ utrǎmerurile şi sǎ aducǎ aurul mayaş ori pe cel al maharajahilor înapoi acasǎ, ci sǎ le colonizeze cu braţele lor harnice de sclavi voluntari, de furnicuţe dornice de o viaţǎ mai bunǎ pe bazǎ de muncǎ manualǎ prost remuneratǎ la negru.
Şi astfel ne trezim cu mai multe numǎrǎtori.
Avem în primul şi în primul rînd numǎrǎtoarea cea mai foarte completǎ, fǎcutǎ de MAI şi de BEC, cea care spune cǎ sîntem aprox. 18,3 milioane de români cu drept de vot.
Nu conteazǎ unde este acum fizic, cu trupul, ei cu spiritul sînt români de cînd s-au nǎscut şi, în consecinţǎ, dupǎ CNP-ul de cetǎţenie şi care garanteazǎ cǎ este în viaţǎ :) au dreptul de a vota în circumscripţia unicǎ Republica Istericǎ Electoralǎ România.
Urmǎtorul nivel de numǎrǎtoare oficialǎ este cel al INS, şi el cu vreo douǎ arome distincte. Amîndouǎ se referǎ la o subcategorie distinctǎ de români, românii din România, cel puţin cei formal în România, cu acte de domiciliu stabil în România.
Aroma întîi este cea de pe site, dinainte de actualizarea controversatului Recensǎmînt de anul trecut. Conform acesteia, am cam fi aprox. 17,6 ... 17,7 milioane de români adulţi cu domiciliul stabil în România.
Adicǎ din cei 18,3 milioane îi dǎm deoparte pe cei care sînt cu acte în regulǎ în Canada, SUA şi în alte ţǎri unde de obicei, datoritǎ asprelor reguli de imigraţie şi a barierelor fizice, geografice, nu prea puteai sǎ pleci decît pe cale formalǎ, cu acte, în vǎzul autoritǎţilor, permiţîndu-le astfel acestora sǎ facǎ modificǎrile de rigoare în catastifele Evidenţei Populaţiei.
Da, dom’le, a plecat în Australia. Ştim cǎ şi-a schimbat domiciliul, e în continuare român, are dreptul sǎ voteze la Consulat, dar INS sǎ facǎ bine sǎ-l scoatǎ din scriptele de domiciliu stabil în România.
Dupǎ cum vedeţi, aceştia ar cam fi 18,3 – 17,6 = aprox. 0,7 milioane români în strǎinǎtate cu acte în regulǎ, prezenţi în scriptele de emigrare formale.
Buuun. Doar cǎ pe lîngǎ aceştia sînt hoardele de alte milioane de Doreli şi de Vasile din Castillon şi din Allicantes şi din Roma şi Brescia care cu buletinul sînt în continuare vajnici cetǎţeni aprigi de Mizil şi Drǎgǎşani şi Dorohoi şi alte localitǎţi semi-fantomǎ din România. Însǎ ei de fapt sînt plecaţi la construcţii, la vǎruit, la taximetrizat, la şterslacurizat şi la menajerizat şi la ospǎtǎrizat şi la curvisizat prin Europa, îndeosebi prin Italia şi Spania.
Ei, conform sondajelor noastre, cǎci aici deja altǎ socotealǎ nu se mai poate face, o numǎrǎtoare riguroasǎ precum şi-ar fi dorit-o cei de la USL fiind practic imposibilǎ, sînt undeva cam la 15% din populaţia adultǎ oficialǎ a României.
Dacǎ vreţi detalii metodologice, ei de fapt pe sondaj la nivel declarativ (“Este vreo persoană din gospodăria Dvs care în momentul de faţă să fie plecată în străinătate, pentru o perioadă mai lungă de timp (minim 3 luni de zile), nu doar în concediu sau vacanţă?” sînt ceva mai mulţi undeva spre 20%, dar cînd recalculezi ţinînd cont şi de numǎrul mediu de persoane în gospodǎrie şi însăşi de ei în calcul, îţi iese în mod constant aceastǎ valoare: 15%.
Asta înseamnǎ aproximativ 15% x 17,6 = aprox. 2,6 milioane de emigranţi recenţi, dupǎ Recensǎmîntul din 2002, plecaţi cu motivaţie preponderent economicǎ, al treilea val, spre deosebire de primul val, de dinainte de 1989, sau de cel de-al doilea val, dupǎ persecuţiile minereşti, unde motivaţiile au fost preponderent politice / ideologice.
Deci 17,6 – 2,6 milioane (noi folosim 2,5 milioane, pentru uşurinţa memorǎrii, cît şi pentru a fi prevǎzǎtori) ar însemna aprox. 15 milioane de suflete adulte cu domiciliul stabil în România. Adicǎ de români care chiar mai sînt în România.
Mai nou, recent, INS a venit deja cu o nouǎ aromǎ de cifre, cu varianta b), cu o valoare revizuitǎ a românilor cu domiciliul stabil în România, valoarea provizorie de la Recensǎmîntul 2012, cvasi-oficialǎ dar nu îndeajuns de oficialǎ încît sǎ fie luatǎ în seamǎ la calculele electorale ale acestui an. Valoarea este din total populaţie, y compris copiii, şi este de 19 milioane.
Dacǎ aplicǎm coeficientul de aprox. 82,5% care sînt adulţi în ultimul timp în România (tot conform datelor oficiale INS în rîndul populaţiei cu domiciliu stabil), asta ar însemna cam 15,5 milioane.
Iatǎ cum, pe douǎ cǎi diferite, una privatǎ, pe bazǎ de date de sondaj, alta administrativǎ, pe bazǎ de recensǎmînt, ajungem aproximativ la aceeaşi valoare: 15 milioane şi ceva. Un volum foarte asemǎnǎtor cu cel obţinut anterior, dupǎ ce-l dǎm deoparte pe Dorel de Castillon din sondaj.
Deci tot acolo ajungem. Undeva între 15 şi 15,5 milioane de români care chiar sînt în România. Total diferit atît de cele 18,3 milioane ale BEC-ului, cît şi de cele 17,6 milioane ale INS de dinainte de ajustarea prin recensǎmînt.
Bun, veţi zice. Şi ce-i cu asta?
Pǎi acum mǎ întorc înapoi la analogia cu Telega. Aceşti oameni au plecat din România (Telega) şi acum, deşi pǎstreazǎ drept de vot în România (Telega), participǎ foarte puţin la trebile cetǎţii. Undeva sub 100 mii la turul 1 al prezidenţialelor din 2009 (85 mii, dacǎ nu mǎ înşel). Undeva în jur de 150 mii la turul 2 al prezidenţialelor din 2009 (Mihaela, dragostea mea!). Acum, la referendum, în jur de 70 mii de participanţi.
Din cele aprox. 2,5 milioane + 0.7 milioane = 3.2 milioane de români în strǎinǎtate, asta înseamnǎ undeva între 5% şi 2%.
E oribil de puţin între 2% şi 5%. Înseamnǎ cǎ nu-i mai intereseazǎ. Înseamnǎ cǎ de fapt nu mai sînt legaţi cetǎţenesc de ţara lor decît în proporţie de 2%, de 5%, de un pic la sutǎ.
Pǎi dacǎ nu mai sînt legaţi, sǎ nu mai încurce. Sǎ nu mai fie contabilizaţi la cvorumuri şî la de-alde socoteli de-astea formale, cǎci ei sînt plecaţi informal şi nici un recensǎmînt de tip Rus a la nea Vasile nu-i va socoti cu exactitate. Dacǎ nu mai vor sǎ mai joace acest joc numit “de-a România”, sǎ nu mai fie numǎraţi atunci cînd se face echipa.
Nimeni nu spune sǎ li se ridice dreptul de vot, cǎci într-adevǎr e un drept obţinut prin naştere, nu prin alt efort moral, acţional ori material. Dar nici sǎ nu-i mai încurce pe cei de aici, din Republica Istericǎ Electoralǎ România.
Cum existǎ deja regulile de strictǎ delimitare spaţialǎ de la locale ori de la parlamentare, cum cǎ dacǎ vrei sǎ votezi trebuie sǎ fii spaţial prezent în zona respectivǎ ori, dacǎ nu votezi, nu se ţine cont de non-votul tǎu, la fel şi în orice altǎ situaţie de tip electoral, dacǎ nu ai chef de votat decît în mǎsurǎ rezidualǎ, de 2% sau de 5%, atunci nu mai încurca soarta blambecilor bizantin-balcanici care au ales sǎ-şi continue existenţa bicisnicǎ în mirabilul spaţiu bicisnic carpato-danubiano-pontic (na, cǎ nici aici nu scǎpǎm de Ponta!).
Evident cǎ subiectul prezintǎ şi alte implicaţii, cele mai multe dintre ele deja scoase în evidenţǎ în spaţiul public.
De la fondurile de convergenţǎ primite de la Maica Generoasǎ UE, care sînt şi ele socotite pe cap de cetǎţean furajat, pînǎ la numǎrul de europarlamentari pe care îi trimitem pe scaunele parlamentare la aceeaşi Maicǎ Generoasǎ UE pînǎ la fondurile locale distribuite de Maica Semi-Generoasǎ Bucureşti spre administraţiile locale, tot în funcţie de capete de Vasile furajaţi, pînǎ la numǎrul de parlamentari aici în Republica Deosebit de Electoral-Istericǎ România, toate se lovesc de de numǎrul de votanţi, de corpul electoral stabilit cu deosebitǎ precizie aproximativǎ de cǎtre instituţiile abilitate sǎ numere steagurile a la Pristanda, în bunǎ tradiţie ceauşistǎ, cînd eram meşteri la raportǎri la hectar.
Şi totul se loveşte de cvasi-imposibilitatea numǎrǎrii exacte – deocamdatǎ, cel puţin, pînǎ nu vin datele INS, la anul.
E un subiect al naibii de delicat şi de filosofic în esenţa sa. Ai plecat dintr-un loc, ce drept mai ai sǎ decizi asupra locului respectiv?
La prima vedere, nu prea, dupǎ cum de altminteri am şi început acest articol cu analogia cu Telega.
Pe de altǎ parte ai, pentru cǎ te naşti cetǎţean al României şi mori cetǎţean al României, chiar şi de-ai fi în Mozambic, atîta timp cît tu de manierǎ voluntarǎ nu renunţi la cetǎţenie.
În consecinţǎ, compromisul ar putea fi undeva printre cele trei soluţii deja vehiculate şi ele:
1. Una moale, care sǎ spunǎ cǎ poţi vota, dar cǎ nu trebuie sǎ încurci cvorumul prin non-combatul tǎu – soluţie care de altminteri începe sǎ se întrezǎreascǎ în eforturile conjugate trans-partinice ale administraţiilor Tǎriceanu, Boc, Ungureanu, Ponta de a face trecerea de la sintagma “liste electorale” la “liste electorale permanente”.
2. O altǎ soluţie tare, represivǎ, care sǎ spunǎ: vrei sǎ votezi? vino în ţarǎ şi voteazǎ fizic aici. Ca la primǎrie. Şi aşa mai sînteţi interesaţi doar maxim 5% de mersul trebilor electorale din ţarǎ.
3. În fine, cea de-a treia soluţie, liberalǎ şi tehnicǎ şi globalizatoare: votul prin corespondenţǎ, votul electronic, soluţie care dilueazǎ legarea de glie, care topeşte distanţele şi face tot globul o Românie mai mare, un sat mai mare, o Telegǎ mai mare, de la urşii polari ai Groenlandei pînǎ la pinguinii Polului Sud.
SURSE STATISTICE:
INS:
https://statistici.insse.ro/shop/
BEC: populaţie
http://www.becreferendum2012.ro/DOCUMENTE%20BEC/Statistici/Statistica%20actualizata.xls
BEC: voturi în strǎinǎtate;
http://www.becreferendum2012.ro/DOCUMENTE%20BEC/Rezultate/STRAINATATE.pdf
Migranţi români în Italia
Migranţi români în Spania
http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-au-cucerit-romanii-spania-intr-un-deceniu-902761.html
Se încarcă comentariile...
