O situaţie excepţională care, pesemne, va deveni normalitate

Zilele de weekend au confirmat nu doar pronosticurile medicilor, ci şi pe cele ale autorităţilor Statului. A crescut semnificativ numărul celor ce s-au îmbolnăvit din cauza noului coronavirus. Pare-se că a sporit  şi numărul celor ce au pierdut lupta cu boala.

Se decontează şi în acest mod, sau aproape exclusiv astfel, efectele indisciplinei şi ale relaxării premature, intervenite imediat după buclucaşa apariţie în spaţiul public a bizarului text scornit de mintea profesorului Adrian Streinu-Cercel. Atunci când mulţi au interpretat fals mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.

Pe de altă parte, nu se poate să nu observi şi o schimbare sensibilă de discurs. Al autorităţilor, dar şi al presei apropiate de acestea. Şi anume că ceva, totuşi, urmează să se întâmple după 15 mai. Fapt confirmat ieri de preşedintele Iohannis. Acel ceva, pe care nu ştiu cum să îl numesc de vreme ce conceptul de starea de alertă nu e o sintagmă ce apare în Constituţie, se va întâmpla chiar dacă s-ar dovedi că are dreptate fostul preşedinte al României, dl. Traian Băsescu, atunci când a spus că nici un paragraf al Constituţiei nu prevede posibilitatea înlocuirii stării de urgenţă cu o aşa-numită stare de alertă. Acel ceva va însemna, pesemne, o tentativă de repornire măcar a unei părţi a activităţii economico-sociale. Cel puţin anumite segmente ale populaţiei vor reveni la muncă, se vor face primii paşi spre normalitate. Atâta doar că ni se va cere să ne adaptăm unui alt fel de normalitate, sensibil diferite de dinaintea celei anterioare. Nu vom mai fi siliţi să completăm declaraţii pe proprie răspundere, va trebui, în schimb, să sporim  măsurile de protecţie personală. Purtatul măştilor în spaţiile publice închise, în magazine şi mijloace de transport în comun, va deveni obligatoriu. În pofida unui anume grad de disconfort. Ne vom asuma fiecare dintre noio serie întreagă de riscuri, altele decât cele asumate până acum. Vor interveni în viaţa noastră zilnică alte coduri care se vor adăuga celor deja existente. Vom învăţa să convieţuim cu riscul de îmbolnăvire, ne vom proteja pe cât posibil fiindcă altminteri suntem condamnaţi la pieire. Pieirea economică.

Am mai spus-o şi am scris-o. Nu e pentru prima oară în ultimii zeci de ani când  se impune să facem faţă schimbărilor. Unele chiar brutale. Fie ele de regim politic, aşa cum a fost cazul îndată după 1947, dar şi după decembrie 1989,  de relaţie antagonistă cu ceea ce se cheamă terorismul internaţional, cel care s-a făcut simţit încă de la finele secolului trecut şi încă mai vârtos după 11 septembrie 2001 ori, pur şi simplu, de mediu şi de climă.

Fireşte, dacă decizia ar depinde exclusiv de medici, s-ar prelungi toate acele măsuri care ne limitează liberul acces în spaţiul public. Doctorii se tem de o pierdere de sub control a situaţiei medicale. Ei cunosc foarte bine care sunt actualele posibilităţi în domeniu ale României şi ştiu că, în doar câteva luni, nici nu s-au putut, nici nu se vor putea face minuni. Pe de altă parte, aceste minuni nici măcar nu pot fi visate în condiţiile scăderii accentuate a PIB, a diminuării drastice, primejdioase a încasărilor la buget.

Nu se poate amâna la infinit revenirea oamenilor la muncă. În context, mi se pare extrem de imprudent  anunţul făcut, fie şi numai cu jumătate de gură, de ministrul Educaţiei, doamna Monica Anisie, care ia în calcul şi posibilitatea ca nici măcar în luna septembrie să nu se redeschidă şcolile. Doamna Anisie pare să viseze cu ochii deschişi atunci când spune că în doar câteva luni toţi profesorii şi elevii vor avea laptopuri şi tablete, vor deveni experţi în IT, că nimic nu se va mai putea opune desfăşurării în bune condiţiuni a învăţământului online.

Să fim serioşi, să rămânem cu capul pe umeri! Chiar şi în cele mai fericite cazuri, chiar şi în şcolile, liceele şi universităţile în care s-a dispus de toată baza materială şi logistică necesară, pierderile sunt enorme. Irecuperabile. Că formele de verificare impus sau justificat simplificate le vor face pentru moment ceva mai insesizabile e una, realitatea obiectivă e cu totul alta. Au fost cerute de situaţia excepţională. Nu se va putea continua la nesfârşit astfel.

Ce va fi? Simplu! Excepţionalul va deveni normalitate. Acestei deveniri va trebui să îi găsim modalităţile de diminuare a costurilor. 

P.S. Acest text nu se adresează hiper-activilor şi irespirabililor vânătorul/d.c., lucifer, ioan stănilă, herr, victor nagy, zâna-măseluţă. 

 Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro